Asa sa creasca iarba pe noi

Coltul de carte

Asa sa creasca iarba pe noi

Povestea lui Pisica, pustiul de 13-14 ani,se deruleaza, asemeni cliseelor cinematografice.
97

Asa sa creasca iarba pe noi : Anii ’90. Periferia Craiovei, in lunca Jiului. Familii monoparentale. Aceasta este scena pe care niste adolescenti isi traiesc periculos prezentul, invatand legile nescrise ale supravietuirii si traind mirajul exilului, cu ochii mintii sau din istorisiri voit exagerate.
Povestea lui Pisica, pustiul de 13-14 ani, se deruleaza, asemeni cliseelor cinematografice, la marginea unui oras populat de interlopi, bisnitari, « ginitori, tablagii, gusteri, mardeiasi, tigani cu sabii, cocalari, carmolisti, smenarii » si contrabandisti care se folosesc de copii, pentru a captura pasari salbatice: mugurari, sticleti, prundarasi, grauri, scatii, cotofene, pupeze, pasarari, ulii, gaite sau ciocarlii. Apoi, prin intermediari, pasarile sunt vandute pe bani grei la restaurantele de lux din Italia. Aparent nu sufera nimeni, toti au ceva de castigat, chiar daca cei mai expusi, copiii-vanatori, s-au saturat

si de balta, si de camp, si de ciulinii pufosi, si de bulbii vinetii si otravitori ai buruienilor, si de aerul imbacsit si de pasari.

Adolescentul, in maniera lui Holden Caulfield, eroul lui Salinger din «De veghe in lanul de secara», filtreaza prin propria sensibilitate evenimentele care ii articuleaza existenta si care ii accelereaza maturizarea, odata cu intrarea intr-o gasca aflata la limita legii. Sunt surprinse toate etapele evolutiei personajului, de la solitudinea initiala, nevoia de acceptare, initierea, primele fapte, sentimentul de vinovatie, dorinta de a lasa o impresie buna, pana la pedepsirea celor mai slabi care genereaza, inevitabil, regrete.

Cand scenele devin prea emotionale, autorul dilata cadrul, mutand atentia de pe erou, pe context, pentru ca intr-o lume abrutizata, in care facultatea de a simti este semn al vulnerabilitatii, cel mai potrivit este sa iti camuflezi fragilitatea.
Singuratic, traind in absenta figurii paterne, a carei reprezentare se regaseste doar in cateva amintiri disparate si intr-o fotografie veche, cu o mama care isi imparte viata cu un alt barbat, pe care pustiul il detesta si cu o sora care este « badanta » in Italia, Pisica are sentimentul esecului familiei sale, asa ca este atras din ce in ce mai mult de gasca al carei lider carismatic si rebel este Edi:

stiam de la mama ca n-avea parinti, n-am priceput cum venea treaba asta, m-am gandit numai ca ce bine era de el, ca putea sa stea cat voia pe-afara, sa manance cand voia, sa nu doarma dupa-masa, si mi-era un pic ciuda pe el, ca n-avea nicio treaba, dar maica-mea mi-a zis ca-s un prost, ca era rau sa fii ca el, ca Edi era golan ca taica-su, care infundase puscaria, iar maica-sa fugise cu altul. Si cand am intrebat-o ce-a facut taica-su de-a ajuns dupa gratii, maica-mea, bineinteles, n-a vrut sa-mi spuna, si dupa aia eu cand am ajuns prieten cu Edi nu l-am intrebat, pentru ca mi s-a parut o chestie aiurea, si nu am vrut sa-l oftic.

In afara de gasca, visul tuturor se indreapta spre Italia, promisiunea unei vieti indestulate si locul de evadare din lume marginala, lipsita de perspective, in care mizeria se adancea tot mai mult. Insa, pana cand aveau sa capete curajul sau documentele care sa le permita plecarea, Edi, Pisica, Toba, gemenii Manzu sau Tomi Tiganu braconau pasari, facand capcane cu staruinta, incordandu-si simturile in arsita nesfarsita a verii si asteptand, fara a intelege cu adevarat ce rost avea tot acest efort.
Atunci cand nu mergeau in lunca, nu se bateau sau nu se certau cu tiganii care le furau pasarile, adolescentii isi faceau veacul in cartier,

pe unde se invart sutii si paseaza telefoane si gps-uri de la italieni, de la nemti, hotii de mana a doua, care sparg depozitele de masini cu barosul si aduc anvelope si aparatura de bord, iau tot ce le cade sub mana intr-o singura noapte si descarca in targ, la Romanesti, unde se vinde numai pe sestache.

Dupa o suita de intamplari traumatizante, necesare totusi formarii individului, romanul se incheie cu ziua in care Pisica merge sa isi ridice buletinul, actul care ii va permite libertatea de miscare pe care gandurile lui o doresc si, totodata, o resping. Nu se stie in ce masura se va indrepta si el pe taramul fagaduintei, acolo unde se spune ca Tavi, fiul lui Tuica, ar fi fost spulberat de tren in apropiere de Brescia si de unde Edi si florareasa cu care se iubea, Larisa, se intorsesera distrusi, dupa ce cunoscusera realitatea absconsa a prostitutiei, a rafuielilor, a hotiei si a spaimei de carabinieri, realitate pe care cei mai multi, la intoarcerea in tara, o camuflau in bani, masini scumpe si saci cu haine …
Adevarul este ca, intr-o lume a valorilor inversate, este greu sa mai intelegi cine este victima si cine este calaul. Tocmai de aceea, fragmentul de mai jos ar putea fi considerat o punere in abis care ar trebui sa decodifice intreg constructul narativ, fiindca cerul oglindit in apa permite o schimbare a rolurilor, atragand insasi fiinta umana in captivitate:

Am legat cu sfori doua cotofene si le-am dat drumul in vazduh. Pasarile se invarteau prin sineala tulbure a cerului ca niste pesti in apa, daca ai fi rasturnat cerul si pamantul. Aveam impresia ca (…) altcineva tragea sforile…

Autor: Adina Mitrica