Copilul interior, intelegerea acestui aspect si intelegerea experientei copilariei per ansamblu, ne pot ajuta sa ne construim o viata si relatii mai fericite.
Fiecare dintre noi avem nevoie de un loc unde sa ne simtim protejati, in siguranta si bineveniti. Fiecare tanjeste dupa un loc in care sa se poata relaxa, sa se simta pe deplin ei insisi, iar in mod ideal, casa in care a crescut era un astfel de loc. Acolo era locul unde majoritatea ne-am simtit acceptati si iubiti de parinti, locul in care primeam caldura si dragoste. Iar acel sentiment din copilarie de a fi acceptat si binevenit, il interiorizam si il situam ca element fundamental, ca atitudine pozitiva, in viata de adult. Ne simtim in siguranta cu acea lume, cu acele sentimente si trairi pozitive, suntem increzatori in noi si in cei din jur.
Cu toate acestea, multi oameni asociaza copilaria cu experientele negative, chiar traumatizante; altii au avut o copilarie nefericita, dau au reprimat acele amintiri. Unii abia isi amintesc respectivele momente. Exista de asemenea, adulti care cred ca copilaria lor s-a incadrat intr-o anumita “normalitate” sau “copilarie fericita”, pentru ca ulterior, sa constientizeze ca, de fapt, s-au inselat. Si cu toate ca oamenii pot incerca sa reprime aceste ganduri si amintiri, sa minimizeze experientele de nesiguranta, neincredere, respingere, exista momente in viata de adult care le dezvaluie si care arata cu adevarat natura reala si personalitate a individului.
Cei cu o experienta mai putin pozitiva a copilariei, au probleme cu stima de sine si se indoiesc mereu ca sunt bineveniti acolo unde sunt (serviciu, casa) de catre colegi, prieteni, familie sau chiar partener. Ei nu se plac pe ei insisi atat de mult, de aici si sentimentul de nesiguranta; de multe ori se “zbat” in relatii, se afla intr-o lupta continua, in special cu ei. Sunt incapabili sa dezvolte o incredere de baza, lipsindu-le un sentiment de sprijin intern. In schimb, spera ca altii le vor furniza sentimente de securitate, protectie, stabilitate si acel sentiment de “acasa”; sunt intr-o continua cautare cu prietenii, colegii, partenerul si totul din nefericire, se termina prin a fi dezamagiti. Rare sunt cazurile in care exista persoane care ii fac sa se simta “ca acasa”, iar daca se intampla, este pentru o perioada scurta de timp. Si cei care nu se simt acasa in interior, nu o vor gasi niciodata in exterior.
Cand vorbim de aceste influente din copilarie care, impreuna cu structura noastra genetica ne definesc in mare masura caracterul si stima de sine, discutam de o parte a psihologiei, care poarta numele de “copilul interior”. Copilul interior, reprezinta suma impresiilor bune si rele, care ne-au format din copilarie, prin intermediul parintilor nostri si a altor figuri importante. in mod normal, nu constientizam majoritatea acestor experiente si cu toate acestea, ele sunt mereu acolo in constiinta. Iar copilul interior este fara discutie o parte importanta a inconstientului.
Exista temeri, ingrijorari, adversari pe care i-am experimentat, dar exista si partea pozitiva, influentele benefice ale copilariei. Doar ca, influentele negative afecteaza cel mai mult adultul, modul lui de a fi. In realitate, copilul interior din fiecare, lucreaza din greu pentru a nu trai si experimenta umilintele si suferintele din copilarie, dar in acelasi timp, acel copil inca tanjeste dupa sentimentele de siguranta si aprobare de atunci, asa putine si scurte cum au fost ele. Aceste frici si dorinte sunt active in adancurile constiintei noastre.
La nivel constient, suntem adulti independenti care ne traim viata. La nivel inconstient, copilul nostru interior, exercita o influenta semnificativa asupra perceptiei, asupra comportamentului nostru, al modului de a gandi si simti. Si in realitate, este mult mai puternic decat intelectul nostru. S-a dovedit stiintific ca inconstientul este o forta mentala incredibil de puternica, ce conduce si dirijeaza aproximativ 80-90% din experientele si actiunile noastre. Partea buna este aceea ca, din momentul in care ne-am imprietenit cu copilul din interiorul nostru, vom ajunge sa recunoastem dorintele profunde, cicatricile pe care la avem si le purtam in permanenta. Abia atunci putem accepta aceasta parte din noi si chiar putem incepe un proces de vindecare, iar drept rezultat, vom avea parte de o crestere a stimei de sine, iar copilul din noi va gasi in cele din urma o casa. Aceasta este o conditie esentiala, determinanta, pentru formarea relatiilor mai prietenoase, mai linistite si mai fericite. Este de asemenea, o premisa de a parasi relatiile care nu ne fac bine sau care nu ne sunt potrivite.