Dan Otil de vorba cu Daniela Sala

Media

Dan Otil de vorba cu Daniela Sala

si-a inceput cariera jurnalistica in anul 1995 avand o emisiune la radio, ...
108

Dani Otil este unul dintre cei mai apreciati prezentatori TV de divertisment din Romania. El si-a inceput cariera jurnalistica in anul 1995 avand o emisiune la radio, urmand ca mai tarziu, sa prezinte o emisiune la National TV si ulterior la Antena 1, trust din care face parte si in prezent. Formeaza o echipa alaturi de Razvan Simion in cadrul matinalului ‘Neatza cu Razvan si Dani’.


Buna ziua si bine ai venit in paginile Revistei Famost!

Daniela Sala: La ce varsta ai pasit in lumina reflectoarelor?
Dani Otil: Am inceput sa lucrez in televiziune la varsta de 24 de ani.

Daniela Sala: Ce amintiri ai de la inceputul carierei tale? Cum ai trecut de la radio la TV?
Dani Otil: Si eu si Razvan ne-am inceput cariera in radio, la 16 ani. Apoi, m-am mutat de la Resita la Timisoara si dupa aceea la Bucuresti. Radio-ul era detinut de o companie care avea si un post tv si ca in orice film american, discutand la cafeneaua institutiei, directorul de atunci ne-a propus sa incercam si la tv, insa noi nu am vrut sa renuntam la radio, asa ca am facut si radio si tv in paralel pe o durata de 1 an de zile. Apoi, ne-am dat seama ca televiziunea este mai ofertanta si sincer – ne bagasem si la primele rate si ne-am dat seama ca din radio nu o sa putem sa le platim; astfel, am inceput sa facem si televiziune.

Daniela Sala: A fost greu sa faci trecerea de la radio la tv?
Dani Otil: Nu. Cred ca mai degraba, invers ar fi mai greu. Munca in radio e riguroasa. Fiecare 10 secunde conteaza foarte mult, pe cand in televiziune ai sansa sa mai umpli cu ceva, sa zambesti frumos, ceea ce la radio nu poti. Asta inseamna liniste pe post. Linistea inseamna o burta in show, asa cum ii zicem in domeniu. Practic, radio-ul ne-a invatat sa fim coerenti, rigurosi si sa nu vorbim unii peste ceilalti. Acum, in televiziune nu se mai tine cont de asta, dar noi continuam sa mergem tinand cont de acele reguli.

Daniela Sala: Ce amintiri ai de la prima ta transmisiune in direct?
Dani Otil: A fost fain in primul rand. Intrasem din radio in televiziune si am inceput sa lucram si cu bucatarul. Era fain sa ai mancare gratis tot timpul si sa iti faca bucatarul ceea ce iti doresti tu.
Pentru prima oara, au aparut alaturi de noi si alte personaje, inclusiv o fata, asistenta tv. Nu eram obisnuiti cu atat de multi invitati. La radio nu aveam invitati sau foarte rar – pana atunci, cand trebuia sa scornim subiecte de unii singuri, dar a devenit mai frumoasa, pentru ca fiecare invitat venea cu povestea lui, nu mai trebuia sa ne chinuim noi sa cream povesti.

Daniela Sala: Ai avut emotii la prima ta transmisiune in direct?
Dani Otil: Cred ca am avut pulsul 250, dar nu mi-a fost teama de esec niciodata si cred ca asta mi-a folosit foarte mult atat mie, cat si colegului meu, Razvan. Ne-am gandit ca daca gresim, oricum nu putem gresi atat de tare. Asta este si marele plus daca incepi intr-o televiziune mai mica, iar oamenii de atunci din National TV ne-au dat credit 100%.
Miza nu era asa de mare, adica ce putea sa mearga prost? Nu aveam salarii cu mult mai mari decat la radio, deci, practic, nu exista o miza financiara, asa ca pariul era cu o miza mica. Puteam sa ne dam cu stangul in dreptul si sa nu afle absolut nimeni.

Daniela Sala: Ai avut un idol? Cine a fost acela?
Dani Otil: Nu pot sa zic ca am avut un idol neaparat.

Daniela Sala: Cu ce prezentator tv international empatizezi?
Dani Otil: Nu empatizez cu cineva anume. Sigur ca meseria asta se fura. Am furat cate putin de la fiecare, dar nu am incercat sa copiez pe nimeni, pentru ca mi-am dat seama ca televiziunea era foarte vizualizata in acea perioada.
Sa ne gandim ca internetul era la inceputuri, astfel incat, sigur cineva ma va prinde cu fofarlica, dar pot sa zic ca ii urmaream mult pe Horia Brenciu, Teo si Mircea, Florin Calinescu si cred ca de la fiecare am ciupit cate ceva. De altfel, cam toti s-au cam prins pe parcurs … se uita la noi si ne spun ca vad un pic din ei de atunci.

Daniela Sala: Au fost momente in care ai vrut sa renunti la aceasta cariera?
Dani Otil: La televiziune nu as putea sa renunt de tot. Cred ca e singurul lucru care imi iese peste medie in viata asta. Am mai incercat sa fac si alte lucruri. Ma ocup de un restaurant, dar sunt convins ca nu sunt atat de bun ca manager de restaurant, cum sunt in televiziune.
Am avut momente in care am vrut sa ma opresc din a modera o emisiune zilnica de atat de multe ore, pentru ca nu e deloc usor. Este ca un sport: il faci bine, dar te si stoarce foarte mult! M-am gandit de multe ori, dar as ramane oricum in televiziune.

Daniela Sala: Ai accepta sa moderezi un format de televiziune in care nu crezi, sau care sa consideri ca nu rezoneaza cu tine?
Dani Otil: Niciodata nu as face un format de televiziune in care nu m-as regasi, cum nu as face o meserie indiferent de cat de bine e platita – daca nu m-as simti bine si confortabil facand-o. Daca imi da cineva foarte multi bani sa construiesc masini, evident, eu fiind un foarte prost constructor, nu as putea sa stau in meseria asta doar ca sa incasez banii. Nu sunt construit asa si nu m-au crescut ai mei asa.

Daniela Sala: Ce parere ai despre ceea ce promoveaza acum televiziunile? Cu ce se diferentiaza fata de perioada in care tu te-ai lansat?
Dani Otil: Incep sa redevin fericit, pentru ca dupa epoca televiziunii curate a venit o epoca a televiziunii plina de manele, rautate, scandal si batai la televizor. Cred ca suntem pe drumul cel bun si televiziunea a inceput sa se curete din nou si nu pentru ca au decis televiziunile, pentru ca dupa cum stiti, televiziunea nu prea decide. Televiziunea livreaza ceea ce publicul cere. Oamenii au inceput ori sa se plictiseasca de circ si de mizerii si sa ceara mai putin si asta este un lucru imbucurator.

Daniela Sala: Crezi ca televiziunea poate fi educativa pentru publicul larg?
Dani Otil: Cu siguranta. Mai ales noi, cei care avem emisiune zilnica si la ore la care se uita inclusiv copii. Ne dedicam mare parte din timp si unei forme de educatie. Sigur ca nu e o obligatie sa facem educatie la televizor – caci eu fac meseria asta pentru bani, dar cred ca morala o impune.
Noi tot timpul trecem prin filtrul asta ce spunem si ce facem la televizor si stim ca se uita si copii; avem jocuri pe care vrem sa le facem si de multe ori zicem ca nu ar fi ok sa facem asta, pentru ca sunt mame cu copii care se uita la televizor si nu ar fi foarte potrivit. Adica e o responsabilitate.

Daniela Sala: Ce inseamna televiziunea pentru tine?
Dani Otil: In momentul asta, televiziunea pentru mine inseamna locul in care ma duc zi de zi, familia mea, oamenii cu care pot sa vorbesc orice, la care pot sa ma plang de orice, dar inseamna si meserie, o meserie facuta serios si nu in ultimul rand, ca orice om din Romania, este singura mea sansa sa imi achit casa.

Daniela Sala: A fost greu sa te mentii in topul preferintelor?

…..

Continuarea interviului o regasiti in revista Famost editia mai 2019 GRATUITA AICI!

Comments are off this post!