De vorba cu Laura si…Andrei Grososiu

Media

De vorba cu Laura si…Andrei Grososiu

24

Material realizat de fashion blogger Laura Veronica Sima


Asa cum v-am obisnuit deja, in fiecare editie, stam de vorba cu oameni talentati si pasionati de lucruri frumoase, din diverse domenii de activitate, oameni care prin munca, talent, implicare si daruire, au reusit sa-si transforme pasiunea in job. Astfel, l-am invitat alaturi de noi pe Andrei Grososiu, fotograf profesionist, care ne va vorbi atat prin cuvinte cat si prin imagini, despre traseul sau profesional, despre cum a inceput aceasta frumoasa pasiune, dar si despre tot ceea ce inseamna fotografie.


Ce anume te-a indreptat catre fotografie si cand ai descoperit pasiunea pentru acest domeniu? Cum si cand ti-ai dat seama ca asta este ceea ce vrei sa faci?
Fotografia m-a pasionat de mic. Cred ca aveam vreo 8-9 ani cand am inceput sa fiu interesat de cum ne facea tata poze. La inceput am fost intrigat de “Stati asa! Nu miscati!”, apoi enervat ca trebuia sa inghet cate 30 secunde, un minut pana facea o poza. Adica de ce sa stau eu din joaca mea ca sa te joci tu?! Stii gluma cu “De cine asculta femeile? Doar de fotografi!”? Asa eram noi atunci, indiferent ce faceam, cand tata punea aparatul la ochi, noi, familia, deveneam cuminti si ascultatori ca sa faca el poza, sa “surprinda” momentul fericit al familiei. Evident, uneori asta strica toata atmosfera, dar una peste alta, am multe poze din copilarie.
Apoi am fost primit in laboratorul foto! Baia se transforma o data pe luna, sambata spre duminica noaptea incepand pe la 9-10, intr-un taram inaccesibil. Cand am intrat acolo, a fost ca si cand mi s-a dat voie intr-o lume misterioasa, ca si cum intrasem intr-un cerc important unde nu avea acces toata lumea. La inceput aveam scaunelul meu pe care stateam, de unde ma uitam si puneam intrebari. Usor, usor, am trecut pe rand prin toate etapele, dar cea mai lunga si mai plictisitoare a fost sa pazesc caloriferul pentru uscarea pozelor. Era modul in care ma scotea din baie ca sa nu pierd toata noaptea cu el acolo. Imi dadea o prima transa mica de poze ude intr-un lighenas de plastic si ma punea sa le usuc pe un calorifer electric. Cred ca putini sunt cei care mai stiu cum arata; era un corp vertical dublu convex din tabla care se incalzea cand apasai pe buton. Pe fiecare fata se lipeau pozele ude, apoi peste ele se intindea foarte tare cate o panza care le tinea in loc chiar dupa uscare. Cand se uscau opream aparatul, eliberam fetele de panza, luam pozele uscate, apoi lipeam alte poze ude si reluam. Pozele uscate treceau apoi prin ghilotina ca sa le fac marginile zimtate, frumoase.
Apoi am primit un Smena intr-un august, de ziua mea si de atunci am inceput sa fac poze eu insumi. A fost aparatul care m-a insotit cel mai mult in viata; practic toata scoala generala si liceul.

Vorbeste-mi te rog despre traseul tau profesional in fotografie, care au fost elementele ce ti-au ghidat pasii, care ti-au format, modelat si conturat latura creativa?
Am avut norocul sa am de mic in jur artisti, oameni de cultura. La noi in casa se intalneau prietenii parintilor la ceaiuri: pictori, profesori, bibliotecari, poeti, ingineri, sahisti, chimisti si toti erau oameni de spirit, cultivati, tineri, cu mult umor si dragoste de viata. Parintii mei sunt niste oameni cultivati care au cladit in casa o adevarata biblioteca. Iesirile la teatru erau ceva obisnuit, iar luminile de pe scena, personajele cu mimica lor, cu gestica, costumele, decorurile erau fascinante. Am crescut expus la toate acestea si probabil ca au fost apa de care avea nevoie samanta artistica din mine si din sora mea. Apoi, in viata, am trait o perioada langa un artist educat, cu o cultura vasta, care mi-a incurajat pornirea si mi-a rafinat gusturile.
Cum am spus, am inceput prin a bajbai in laboratorul foto al tatalui meu, dupa aceea am inceput sa fac eu poze si am tot facut pana pe la inceputul facultatii. Apoi, am facut o pauza de cativa ani in care interesul meu s-a schimbat. Am reluat fotografia cand a aparut digitalul la noi, prin 2001-2002. La momentul acela ma ocupam si de amenajari interioare de vreun an si ceva si aveam nevoie de poze pentru clienti, ca sa le arat diverse piese de mobilier, obiecte de decor etc. Faceam modelare 3d cu SketchUp pentru ca era mai rapid decat orice alt program, dar rezultatul nu era ceva realist ca in 3DSM, ci arata ca un desen sau ca un desen animat in cazul filmuletelor. Ma ajutam si de Autocad uneori pentru detalii de executie mai complexe. Oricum, pozele obiectelor si filmuletele facute cu SketchUp salvau mult din timpul clientilor si imi aduceau succes. Treptat a reinceput sa ma intereseze fotografia ca arta vizuala si de la Olympusul de 2 megapixeli am trecut la un Ricoh de 5 total dezamagitor si apoi, in Noiembrie 2003, la un Canon S50 care ma lasa sa setez manual toti parametrii. Dupa Smena, Zenit si Kiev, acesta a fost primul aparat care mi s-a potrivit. Cu el am facut primele poze pe care le-am vandut si incepand de acolo hobby-ul meu fotografic s-a autointretinut si a devenit mai apoi o alta profesie.

[fullwidthimage photourl=”https://famost.ro/wp-content/uploads/2018/08/fotografie-andrei-grososiu.jpg”]

 

De ce ai ales acest domeniu si nu oricare altul?
Multa vreme fotografia a fost pentru mine doar un hobby. Un hobby scump, dar care se intretinea singur. Sunt inginer si militar prin formarea initiala. Am fost militar activ pana in 2017 cand am trecut in rezerva dupa 26 de ani de militarie, in care am urcat pe rand toata scara ierarhica ajungand colonel pe functie de general de brigada in 2008. Functia o aveam de fapt din 2004. Spre deosebire de alti militari a caror munca este invizibila publicului larg, eu am avut inca de la iesirea de pe bancile facultatii locuri de munca in contact direct cu companiile de stat si particulare, iar munca mea avea efect imediat in societatea civila. Exceptie face perioada 1999 -2001 cand munca a fost exclusiv in domeniul militar si cand m-am apucat si de partea de amenajari interioare pentru ca imi permitea timpul. Am avut norocul sa fac aproape exclusiv numai ceea ce mi-a placut, munca mea m-a pasionat si am facut-o cu multa daruire si din aceasta cauza am avut si foarte multe satisfactii profesionale. Cand au aparut copiii, in august 2012 si respectiv noiembrie 2013, construisem deja de multa vreme o echipa matura, responsabila, cu profesionisti care nu mai aveau nevoie sa fie tinuti de mana, asa ca incepand cu 2014 am schimbat putin macazul, pentru ca apoi, in mai 2017 sa renunt definitiv la cariera militara si sa ma dedic aproape exclusiv fotografiei. Acum, acasa sunt inconjurat de o muza si doua maimutici blonde, care ma rasfata si carora le place sa ma vada cu aparatul in mana.
Cred ca prin 2008-2009, pentru ca serviciul imi ocupa mai mult de 16 ore din zi de cativa ani deja, familia, prietenii, colegii, mi-au sugerat sa imi gasesc inca ceva care sa ma pasioneze si sa ma tina mai mult acasa. 2007 venise cu un soc puternic care imi afectase viata si m-am refugiat in munca. Acela a fost momentul in care m-am gandit prima oara ca daca ar fi sa renunt la cariera militara, ce as face, ce ar fi acel ceva diferit si fara nicio legatura cu munca de pana atunci, dar care sa ma pasioneze la fel de mult? Primul gand a fost fotografia, asa ca dupa un curs de cateva luni, mi-am luat certificare de fotograf.
Fotografia a venit natural in viata mea. Am pus mereu pasiune in ceea ce am facut si la fel s-a intamplat cu fotografia. A inceput ca un hobby pentru care aveam ceva talent si un background educational minim, o cultura in domeniul artelor vizuale, si a crescut treptat catre o noua profesie, eu am zis catre un hobby scump care se autosustinea. Banii castigati din fotografie se intorceau in proportie destul de mare in investitii in acest domeniu. Iar 2003 a fost ultimul an in care am luat bani “din casa” pentru “joaca” mea. De ce fotografie? Pentru ca imi plac oamenii, imi plac emotiile, imi place sa selectez eu ce anume sa retin dintr-un om, imi plac jocurile psihologice, imi place sa creez eu insumi. Si pentru ca nu sunt un bun pictor, atunci fac poze oamenilor si ii “pictez” cu umbre si lumini in Photoshop, incercand sa spun povesti.
Ai urmat niste cursuri de fotografie sau e doar pura pasiune si talent, transpuse in munca si duse la alt nivel?
Sigur! In general, talentul necultivat, nedublat de o cultura bogata si de o munca asidua, ramane doar la nivel potential si in cele din urma se iroseste sau esueaza in kitsch. Am participat de-a lungul timpului la diferite cursuri de istoria artelor, de pictura, ceramica, apoi in anii 2000 cand a explodat internetul, am participat online la o serie de cursuri de fotografie. Mai tarziu, in 2009, cred, am facut un curs de cateva luni la CPPC (Centrul de Pregatire si Perfectionare in Cultura) si mi-am luat atestatul de fotograf. Am avut norocul sa fac cursuri si sa dau examenul cu oameni deosebiti (Feri Vaida, Florin Constantinescu, Catalin Savulescu, Narcis Virgiliu, Cosmin Somesan, Luca Achim), toti dascali foarte buni, fotografi experimentati, cu o cultura vasta. Probabil ca au fost importante si workshopurile si turele foto prin tara, alaturi de alti pasionati de fotografie, pentru ca am putut intra in contact cu oameni care aveau stiluri diferite, pregatiri si experiente diferite, am putut compara, am vazut si mi-am facut o parere despre ce e bine, ce e rau, ce mi se potriveste si ce nu. Oricum, munca de invatare nu se opreste niciodata.

Din experienta ta, cat conteaza echipamentul foto si cat conteaza fotograful?

Continuarea interviului o gasiti in revista FAMOST – editia iunie 2018, GRATUITA AICI!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *