Sanatate

HomeSanatateDespre gluten-adevarul din spatele etichetelor
Despre gluten-adevarul din spatele etichetelor

Despre gluten-adevarul din spatele etichetelor

Traim printre tendinte in orice domeniu. Societatea, influencerii si anumite interese ne dicteaza ce sa imbracam si ce sa mancam, ce este bine si ce nu, iar anumite tendinte se pare ca nu dau niciun semn de incetinire; in cazul de fata glutenul. A trai fara el, e mai sanatos? Care este realitatea din spatele etichetelor?

S-a vorbit foarte mult despre grasimea corporala incepand cu anii ’90 si se vorbeste si acum, ulterior au aparut si carbohidratii, iar de ceva timp, „vinovat” pentru multe probleme ale sanatatii este glutenul. Este „vina” lui pentru diverse probleme de sanatate, la fel cum e vina lui pentru cresterea in greutate; unele persoane care au boala celiaca nu au voie sa consume, dar, aproximativ 5% din populatie au asa ceva. Asa ca, de unde aceasta moda de a nu consuma gluten sau a-l vedea ca inamicul numarul 1?


Mai mult decat atat, un studiu efectuat pe 1000 de persoane de catre Consumer Reports National Research Center, a aratat ca 63% dintre ei au crezut ca o alimentatie fara gluten imbunatateste sanatatea fizica si mentala, o treime dintre ei afirmand ca nu cumpara produse cu gluten sau chiar le ocolesc. Printre beneficiile de top, mai sunt o digestie mai buna, o functionare gastro-intestinala mai buna, pierdere in greutate, cresterea energiei, colesterol mai putin, cresterea sistemului imunitar.

Cu toate acestea, cercetarile in aceasta privinta sunt foarte putine si nesustenabile. Atat timp cat nu ai boala celiaca sau alta intoleranta/sensibilitate la gluten, nu ai niciun motiv medical pentru a-l elimina; de fapt, ar putea chiar sa fie o miscare gresita. Cand tai de pe lista complet glutenul, este posibil sa elimini alimente cu nutrienti valorosi, iar inainte de a adopta aceasta tendinta, ia in calcul ca poate nu este cea mai inspirata decizie!

Fara gluten nu este mai nutritiv
Multe persoane cred ca alimentele fara gluten au mai multe vitamine si minerale comparativ cu alte alimente, dar, un studiu recent a 81 de produse fara gluten din 12 categorii diferite, a aratat ca glutenul se regaseste intr-o combinatie mixta de nutrienti. Asa ca, daca treci la o alimentatie fara gluten si fara indrumarea unui nutritionist, ai mari sanse sa dezvolti deficiente foarte repede. Multe alimente fara gluten nu sunt imbogatite cu nutrienti ca acid folic sau fier. Analizeaza alimentele care nu contin gluten si vei vedea ca acestea contin in exces grasimi, zahar sau sodiu, folosite pentru a compensa lipsa gustului. Iar aceste diferente s-au gasit in cele 12 categorii de alimente mentionate; la o prima vedere, nu pare mult, dar putin de aici, putin de dincolo, se aduna.
Ce poate surprinzator acum, este ca glutenul chiar poate fi bun pentru tine, existand dovezi ca are efecte benefice asupra trigliceridelor si poate ajuta tensiunea arteriala. Fructanul care se gaseste in amidonul graului, sprijina bacteriile sanatoase din sistemul digestiv, care la randul sau, reduce inflamatia. Un studiu – nu de mare anvergura – a constatat ca persoane sanatoase care au urmat o alimentatie fara gluten, li s-au redus intr-o luna numarul bacteriilor sanatoase.

Este posibil sa cresti expunerea la arsenic
Mai bine de jumatate din produsele care nu contin gluten, contin faina de orez sau orez in alte forme, iar in urma testelor, s-au gasit diverse niveluri de arsenic in alimente, care este un agent cancerigen. Conform unui studiu efectuat de Environmental Protection Agency, se estimeaza ca 17% din alimentatia medie a unei persoane expusa arsenicului anorganic, provine din orez si acest procent poate fi subestimat, mai ales in cazul persoanelor care au o alimentatie fara gluten.

Ai putea lua greutate
Multi din cei care renunta la alimentele cu gluten, o fac in speranta de a slabi: nimic mai fals! Un studiu legat de boala celiaca si nutritie publicat in Journal of Medicinal Food, cercetatorii au aratat ca alimentatia fara gluten pare sa creasca riscul de obezitate sau supraponderare. Autorii au atribuit acest lucru necesitatii de inlocuire in alimente a glutenului, cu diverse grasimi, zaharuri, si calorii. Daca exista persoane care intr-adevar slabesc datorita unei diete fara gluten, aceasta se intampla din cazua ca se renunta la calorii, la alimente cu amidon (paste, paine), alimente prelucrate, dulciuri.
Daca vrei sa slabesti, poti consuma alimente cu gluten fara nicio problema, dar ai grija la alte aspecte: ti-e pofta de ceva dulce? Lasa prajitura deoparte si mananca un mar! Mergi de asemenea pe fibre, care iti da sentimentul de satietate si te ajuta sa scazi in greutate!

Cheltui mai mult
Cand iti cumperi mancare esti atent si la buget? Afla ca alimentele fara gluten sunt mult mai scumpe – chiar duble, comparativ cu cele obisnuite; exceptie ar face aici cerealele gata pentru consum. De ce sunt mai scumpe? Un factor l-ar reprezenta costurile suplimentare pentru certificare si etichetare.

Este posibil sa pierzi starea de sanatate
Daca esti ferm convins ca ai probleme care au legatura cu glutenul, mergi la un specialist, fa un test de sange pentru a verifica anumiti anticorpi asociati cu boala celiaca. Este necesar de asemenea, sa consumi gluten pentru a face un test complet. Daca rezultatul este unul pozitiv, va trebui sa faci o biopsie endoscopica a intestinului subtire pentru a verifica daunele; simptomele tale ar putea fi raspunsul la diverse reactii la cu totul altceva, decat glutenul din alimentatie.

Ai putea sa mananci gluten oricum
Poate aparea o contaminare incrucisata, produsele fara gluten, putand fi fabricate cu ajutorul acelorasi echipamente utilizate pentru grau sau alte produse care contin gluten. Si acest lucru se intampla mai ales cand cultura de grau a crescut alaturi de alta. Nu exista nicio posibilitate sa te protejezi complet in acest sens, doar sa afli cum sunt produse aceste alimente, iar producatorii ar trebui sa fie foarte transparenti in privinta testelor pe care ei le fac si cu care demonstreaza ca un aliment este 100% fara gluten.
Trebuie retinut de asemenea, ca anumite produse despre care se spune ca nu au gluten, contin malt, extract de malt sau sirop de malt, care de obicei sunt facute din orz. Pentru persoanele cu boala celiaca, a scrie corect pe eticheta este vital, asa ca, cititi inainte de toate etichetele si informati-va cat puteti de bine!

Leave a comment


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Famost, Romania

office@famost.ro

Famost.Ro © Toate drepturile rezervate, in conformitate cu Legea nr. 84/1998, rep. 2010, privind marcile si indicatiile geografice, si Legea 129/1992, rep. 2002, privind protectia desenelor si modelelor industriale (OSIM)
»