Shopping

HomeShoppingCand Chic-ul Parizian Intalneste Iubirea: Jardins de Bagatelle by Guerlain
Cand Chic-ul Parizian Intalneste Iubirea: Jardins de Bagatelle by Guerlain

Cand Chic-ul Parizian Intalneste Iubirea: Jardins de Bagatelle by Guerlain

Imaginati-va un buchet de flori spendide, ridicat pe sus de un vant de primavara ce poarta cu el adierea primului sarut, furat in coltul celei mai intunecoase alei ale parcului … acesta este Jardins de Bagatelle –  incantare si extaz pur parizian. Se inseala orice inima cu adevarat romantica atunci cand crede ca va reusi sa reziste ispitei acestui parfum, pentru ca oricat de mult si-ar dori, acest lucru nu se va intampla.
Parfumul pare a fi produsul unei revolutii bine controlate a magnoliilor, gardeniilor, tuberozelor, narciselor, lacramioarelor, iasomiei si a florilor de portocal, pe care numai iarba de vetiver si o boare abia soptita de lemn de santal le mai tin la nivelul solului si le salveaza de la a cadea cu totul prada betiei proprii. Si poate fi de presupus ca numai asa poate sa salveze inima zburdalnica a oricarei femei indragostite, din cea mai instelata seara de mai, de sub copacii umbrosi din Blois de Bologne, cand barbatul ce o insoteste, ii sopteste tandru la ureche cele mai dulci soapte de iubire.
Mai mult de atat nu se poate merge, pentru ca in mana de maestru a lui Jaques Guerlain, impactul puternic al parfumului Jardins de Bagatelle nu se dezechilibreaza nicio clipa. Secretul consta in aceea ca nu i se ingaduie nici uneia dintre flori sa domine. Cand inspiri Jardins de Bagatelle, nu e cu putinta sa identifici vreo mireasma de floare, nicidecum pe fiecare in parte. Avem de-a face cu o osmoza florala, cu o fuziune magica prin care s-ar parea ca a fost creata o floare noua, imposibil de identificat si care iti poate lua mintile de la prima intalnire, asa cum si dragostea poate fi mistuitoare de la prima vedere.
La  lasarea intunericului, in toate parcurile si gradinile pariziene, o data cu prima adiere a primaverii, insotita de alaiul ei inmiresmat al corolei de flori ce o insoteste, perechile de indragostiti – brat la brat pe numeroasele alei si banci, isi canta pasiunea, dorinta si poezia suava a iubirii. Aceasta este acum, si a fost dintotdeauna un veritabil “coup de froude”, cea mai frumoasa si mai apropiata definitie a acestui minunat parfum: Jardins de Bagatelle.
Puteti numi Jardins de Bagatelle o creatie impresionista, o combinatie parfumata de Renoir, Monet si Manet, pusa uimitor de desavarsit in slujba iubirii.

Nusha Davilla

Tags:

Leave a comment


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Famost, Romania

office@famost.ro

Famost.Ro © Toate drepturile rezervate, in conformitate cu Legea nr. 84/1998, rep. 2010, privind marcile si indicatiile geografice, si Legea 129/1992, rep. 2002, privind protectia desenelor si modelelor industriale (OSIM)
»