Destinatii

HomeDestinatiiGeneva – Dincole de „Imperiu Institutional” si Orologie de Lux
Geneva – Dincole de „Imperiu Institutional” si Orologie de Lux

Geneva – Dincole de „Imperiu Institutional” si Orologie de Lux

O asezare mai frumoasa decat GENEVA (Geneve pentru partea francofona si Genf pentru cea germana),  cu greu poate fi imaginata. Orasul este situat intre muntii Alpi si Jura franceza, iar locuitorii sai,  majoritatea straini, pot admira cel mai mare rezervor de apa dulce al Europei, adica Lacul  Geneva/ Leman. Fara indoiala, toate aceste caracteristici deosebite au condus la selectarea orasului, drept unul dintre centrele politice mondiale, aici gasindu-si sediu peste 200 de organizatii internationale intre care pot fi amintite unele ce apartin ONU, cum ar fi : UNCTAD “Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare” si UNHCR “Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati”.

Timp de secole, orasul de pe malul lacului Leman, a fost guvernat de vecini puternici, incepand cu  perioada romana, cand orasul a facut parte din provincia Gallia, apoi a facut parte din Burgundia si Franconia, pentru ca mai apoi – din 1032, sa faca parte din imperiul german, iar in secolul al XVI-lea, sa devina unul dintre cele mai animate centre al miscarii reformiste. Acest fapt a determinat stabilirea in oras a oamenilor care erau persecutati pentru credinta lor, printre care s-a numarat si intemeietorul acestei doctrine religioase – Jean Calvin (1509-1564). In secolul al XX-lea, Geneva a devenit locul de   intalnire al politicienilor din intreaga lume, fapt din care a rezultat ca majoritatea organizatiilor internationale si-au ales sa aiba sediul in acest oras si tot aici, sa se desfasoare multe dintre conferintele si conventiile care au hotarat soarta mapamonului, in decursul timpului. Dincolo de partea institutionala politica si financiara a orasului, Geneva este in primul rand, un oras ce merita sa fie vizitat, avand de oferit oricarui turist numeroase atractii, mentionate in continuare.

Vom incepe periplul nostru cu unul dintre simbolurile orasului si anume Palatul si in acelasi timp Muzeul Ariana, palat construit in stil neo-renascentist italian, situat in partea centrala a orasului si care adaposteste o deosebit de valoroasa colectie de piese din sticla, portelan si ceramica ce acopera peste sapte secole. Aceasta colectie cuprinde peste 20000 de exponate si se datoreaza celebrului colectionar si autor Gustave Revilliod care a trait aici in secolul al XIX-lea. Palatul poarte numele mamei acestuia si prin colectiile sale, ne poarta printr-o fascinanta calatorie in lumea rafinata a prelucrarii sticlei si portelanului, incepand cu Asia in intregimea sa si pana in Orientul Apropiat si mai apoi in Europa.

Si pentru ca am vorbit de sediile diferitelor organizatii internationale care isi desfasoara activitatea aici, nu putem rata un alt simbol al orasului: Palatul Natiunilor din Geneva “Palais des Nations”, palat mult mai mare comparativ cu Versaillesul francez, locul unde lucreaza peste 3500 de functionari publici din intreaga lume. Palatul este locul de desfasurare al celor mai multe reuniuni la nivel inalt, cel mai important centru de congrese cu peste 5000 de evenimente de acest tip pe an si “motorul” economic si politic al orasului. Acesta este practic “un oras prin el insusi” si care are de asemenea, propriul sau serviciu postal si propriile timbre, precum si multe alte servicii pe care doar un stat in miniatura le poate avea.

Pe langa partea “instututional-politica” a orasului, se mai poate vorbi si despre partea “institutional-academica”, deoarece Geneva face parte dintre orasele care au Universitate inca din anul 1559 si mai mult decat atat, este sediul modernului laborator de cercetari CERN cu cel mai mare accelerator de particule din lume (la Meyrin). CERN “Organizatia europeana pentru cercetare nucleara”, a fost infiintata in anul 1954 si isi are sediul in una dintre suburbiile orasului de pe granita franco-elvetiana. Organizatia are 20 de state membre, 2400 de angajati permanenti precum si aproximativ 10000 de oameni de stiinta si ingineri aflati in vizita de lucru, reprezentand peste 608 de universitati si centre de cercetare cu peste 113 de nationalitati. Principala functie a acestui centru de cercetare de nivel  international, este aceea de a furniza acceleratoare de particule folosite in cercetarea fizicii de energie inalta si totodata “locul de nastere” al Word Wide Web. Pentru a putea vizita acest centru de stiinta, este necesara constituirea unor grupuri de turisti de un anumit numar si o programare prealabila.

Alte atractii ale orasului sunt cele date de carte sediul Primariei orasului “Hotel de Ville” – o cladire foarte interesanta din punct de vedere arhitectonic, celebra pentru faptul ca aici, in anul 1864, a fost semnata Conventia ce punea bazele Crucii Rosii Internationale precum si multe alte Conventii care au fost semnate de-a lungul timpului. In acel moment, Palatul Natiunilor inca nu exista, Primaria fiind locul de desfasurare a politicii la nivel international.

Pe langa sediul Primariei, mai trebuie mentionat Muzeul Espace Rousseau, care se afla la cativa pasi de acesta, si care difera foarte mult de conceptul de muzeu asa cum suntem noi astazi obisnuiti, deoarece acesta, nu contine nimic din tot ce ar putea aminti de viata celui mai faimos cetatean al Genevei, care s-a nascut in aici in anul 1712. Este mai degraba un muzeu de natura pedagogica, pentru ca pune accent prin numeroase proiectii audio-vizuale ce au loc frecvent aici, pe importanta operei acestui mare ganditor
si autor, precum si consecintele sale ce se pot observa si in prezent.

Pentru ca ne aflam in sectiunea dedicata muzeelor, nu putem sa nu amintim si de Muzeul de Arta si Istorie al orasului (Muzee d’Art et d’Histoire), ce contine un minunat tribut al patronului spiritual al orasului si anume Sf. Petru, tribut care consta in minunata pictura a artistului Konrad Witz, executata ca o pictura de altar cu titlul de “La peche miraculuese” (1444) si care il reprezinta pe Iisus mergand pe apa, iar in fundal – zona de coasta a Genevei. Tot in ceea ce priveste arta plastica, muzeul mai gazduieste numeroase picturi semnate de nume celebre, cum ar fi: Rembrandt, Cezanne, Modigliani, Corot, Liotard, precum si lucrari ale sculptorului Rodin. La acestea, mai poate fi adaugata o sectiune de arta aplicata cu numeroase colectii de arta bizantina, icoane, textile, arme din Evul Mediu si perioada Renasterii, precum si instumente muzicale si o bogata colectie de bijuterii din argint si aur. De asemenea, muzeul mai are in colectiile sale, o sectiune dedicata arheologiei cu artefacte din perioada Egiptului antic, Orientul Apropiat precum si din Europa, indeosebi din Grecia si Roma Antica si nu numai.

Tot la categoria muzee ce nu trebuiesc ratate, se afla si Muzeul Barbier-Mueller – fondat in 1977 si a carui colectie, cuprinde peste 7000 de exponate, opere de arta tribale si clasice antice si de asemenea,  sculpturi, tesaturi si ornamente ale popoarelor “primitive” din intreaga lume. Exista de asemenea si Muzeul Ceasului si Emailurilor (Musee de l’Horlogerie et de l’Emaillerie) – situat in magnifica vila BRYN BELLA, constuita in prima jumatate a secolului al XIX-lea, si care impreuna cu parcul inconjurator, ofera cel mai potrivit cadru de expunere a celor peste 1000 de obiecte ce-si gasesc adapostul in colectiile aflate in muzeu.

Pentru ca am amintit de patronul spiritual al orasului (Sf Petru), nu poate fi ratata o vizita la ceea ce este considerata a fi “sufletul miscarii protestante”: Catedrala Saint-Pierre, “Cathedrale de Saint-Pierre”, ce apartine cultului protestant din anul 1536, dar care dateaza din secolul al XIII-lea. Initiatorul contructiei a fost Arducius de Faucigny – primul episcop al Genevei, insa de-a lungul secolelor, au mai existat interventii asupra aspectului acesteia, fatada de nord-vest fiind refacuta in urma unui puternic incendiu – in stil neoclassic, in secolul al XVIII-lea. Tot aici, legenda spune ca odata cu miscarea reformata si stabilirea lui Jean Calvin in oras, in anul 1541, acesta si-a expus teoriile care stau la baza acestei confesiuni, si care cu plecare din acest loc, s-au raspandit in intreaga lume.

Revenind la muzee, mai trebuie mentionat si Muzeul Crucii Rosii si Semilunii Rosii Internationale (Musee Internationale du Croix-Rouge et du Croissant-Rouge), dedicat compasiunii umane si suferintei, punand in evidenta cu ajutorul fotografiilor, filmelor si altor tipuri de marturii – toate ororile razboaielor si a manifestarilor de acest gen, tragand astfel un semnal de alarma pentru toate popoarele din lume.
Muzeul Strainilor din Geneva “Musee des Suisses a l’Etranger” – situat in Phentes Chateau, aduce la viata cu ajutorul pieselor expuse, istoria cetatenilor elvetieni care si-au parasit tara, pentru a face avere sau uneori, a-si da viata, amintind in acest fel, contributia lor in calitate de mercenari in razboaiele purtate in Europa evului mediu si nu numai. Accentul este pus in mod deosebit pe istoria regimentului elvetian din serviciul Frantei, cat si cel care compune Garda Papala, regiment care asigura paza si protectia in cadrul statului papal de la Vatican. In cadrul acestui muzeu, exista camere cu destinatie speciala, cum ar fi cele dedicate arhitectilor (Carlo Fontana, Francesco Borromini), exploratorilor (Auguste Piccard), oamenilor de finante (Albert Gallatin, Jacques Necker) sau umanistilor (Henry Dunard, L. L. Rochat) etc.
Geneva nu se dezminte din a fi centru al producerii ceasornicariei de lux, si de aici nu mai poate fi o surpriza pentru nimeni faptul ca exista in oras numeroase muzee dedicate intr-o forma sau alta acestei minunate arte a orologeriei. Si pentru ca am amintit deja de Muzeul Ceasurilor si Emailurilor, ne vom continua calatoria noastra in lumea “tic-tac”, cu Muzeul Philippe Patek, care este unul dintre cele mai importante muzee de ceasuri si ceasornice din lume.
Deschis in 2001, muzeul prezinta prin colectiile sale atat istoria orologeriei, cat si istoria companiei, intre cele peste 1500 de exponate, gasindu-se nenumarate exemple de ceasuri de buzunar si mai apoi de mana, unele dintre ele apartinand epocii Art Nouveau sau Art Deco si care constituie prin mecanismele superb decorate si imbinate, adevarate “bijuterii” ale industriei de profil. De asemenea, muzeul are in interiorul sau un mic centru in care turistii pot vedea un maestru ceasornicar la lucru, activitatea desfasurandu-se cu ajutorul uneltelor traditonale, unele dintre acestea dantand din secolul al XVII-lea.
Pentru iubitorii de plimbari si relaxare in aer liber, Geneva propune trei “locatii” care mai de care mai interesanta: Gradina Botanica, Parcul Promenada Bastioanelor si nu in cele din urma, Gradina Engleza.
Prima dintre ele, a fost deschisa pentru publicul larg in anul 1904 si adaposteste peste 16000 de specii de plante, de o diversitate remarcabila, constituindu-se pe aceasta baza si ca un loc propice studiului in domeniu pentru cei interesati.
Parcul Promenada Bastioanelor (“Promenade des Bastions”) este un loc foarte popular de relaxare si socializare, un loc de care locuitorii orasului sunt deosebit de mandri. Fosta gradina botanica are in prezent in centrul sau, impozantul “Monument al Reformei” – lung de peste 100 de metri si care comemoreaza rolul reformatilor protestanti elvetieni si europeni. De asemenea, parcul mai are si o imensa tabla de sah cu tot cu piese, existand in acelasi timp, spatii special amenajate, unde iubitorii acestui sport, pot sa joace sau sa priveasca la cei care joaca; periodic, au loc concursuri adresate tinerilor si copiilor.
In ceea ce priveste Gradina Engleza sau “Jardin Anglais”, ea se afla situata la aproximativ 1 km pe malul stang (sud) al lacului Geneva /Leman si este locul neoficial al localnicilor in care acestia merg sa-si ia masa de pranz; tot de aici, se poate lua vaporasul pentru a face o croaziera pe lac sau a se ajunge in Franta. La intrarea in parc, se afla  cunoscutul “Ceas cu Flori”, alcatuit din peste 6000 de plante, opera desavarsita a designerilor peisagisti elvetieni. Tot legat de acest parc-gradina si de pozitionarea langa lac, trebuie amintit ca de aici, exista o splendida priveliste asupra lacului si mai ales asupra altui simbol al orasului: fantana arteziana de pe lac “Jet d’Eau”. Aceasta este inalta de peste 140 m si a fost proiectata in anul 1886 ca o modalitate de reducere a presiunii sistemului de canalizare a orasului si care in prezent, in ochii tuturor, reprezinta pentru Geneva, ceea ce reprezinta Turnul Eiffel pentru Paris sau Big-Ben-ul pentru Londra.
Pe final, se poate considera ca Geneva nu este doar un oras cosmopolit cu un rol remarcabil in ceea ce priveste relatiile internationale, ci este mai curand un oras plin de viata, de o diversitate uimitoare si care poate oferi oricarui turist, nenumarare moduri de a petrece in acest loc o vacanta de neuitat.

Nusha Davilla

Leave a comment


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Famost, Romania

office@famost.ro

Famost.Ro © Toate drepturile rezervate, in conformitate cu Legea nr. 84/1998, rep. 2010, privind marcile si indicatiile geografice, si Legea 129/1992, rep. 2002, privind protectia desenelor si modelelor industriale (OSIM)
»