Coltul de carte

HomeColtul de carteLiteratura pe tocuri
Literatura pe tocuri

Literatura pe tocuri

Fiind de genul feminin, orice literatura cocheteaza, plimbandu-si alene cuvintele dintr-o pagina in alta, scurtcircuitand, fie continuu, fie alternativ, cand eul auctorial, cand cititorul; e in esenta ei s-o faca. Unii s-ar putea simti nepasatori, unii intimidati, altii sedusi. Indiferent de miza pe care si-o anticipeaza, literatura isi satisface toate capriciile. Iar despre faptul ca mai sunt inca atatia care sa i le suporte,  e numai de bine de spus!

Mili si Iasmy sunt creatoarele blogului «Literatura pe tocuri», iar scopul lor e sa faca oamenii sa citeasca cel putin o carte pe luna, prin intermediul grupului lor interactiv. Adora provocarile si cauta sa imbine utilul cu placutul, abandonand cat mai des zona lor de confort. Asa ca ele zboara una spre alta de fiecare data cand li se face dor (de orice), participa la tot felul de manifestari culturale (targuri de carte, lansari, club de lectura) si au un vis grozav: ca ziua sa fie de 48 de ore. Ce rodnica ar fi astfel!

Intrebarea care vine firesc, atunci cand interactionezi cu Mili si Iasmy este: de ce «pe tocuri»? Ea, literatura, e de genul feminin… sau receptorul ei? De ce aceasta delimitare? Raspunsul care ni s-a dat este ca s-a vrut din start ceva unic, original si la inaltime :

«Sa nu ne plafonam, sa fim altfel, sa ne prezentam diferit, atat ca nume, dar si ca structura de site, idei, proiect. Am vrut sa facem aceasta departajare, sa ne diferentiem de tot ceea ce exista in mediu online, in materie de bloggeri de carte. »

In ciuda aparentelor, insa, blogul nu se adreseaza nicidecum doar cititoarelor, ci si domnilor, iar lucrul acesta nu poate sa fie altceva decat o frumoasa forma de recunoastere a faptului ca educarea gustului estetic nu tine de nicio ratiune statistica.

literatura-pe-tocuri-in-famost-cu-Mili-si-Iasmy

Daca ne-am gandi mai mult de o secunda la faptul ca o evadare in lumea cartilor poate fi, uneori, o forma de mistificare a realitatii, atunci am ajunge la ipoteza dezarmanta ca ti se propune ceva ce nu poti cu adevarat avea. Fetele noastre ne lamuresc :

«Sa inselam realitatea se mai intampla atunci cand citim si suntem prinsi in lumea fascinanta a acestui univers. Depinde acum de ceea ce citesti. Spre exemplu, daca citesti o carte cu actiune in perioada regency, clar te transpui si devii in cele cateva ore unul dintre personaje, traiesti fiecare eveniment, esti in lumea lor. Daca citesti proza, genul de povesti de viata rupte din lumea contemporana, din perioada tumultuoasa in care traiesti, nu prea reusesti sa te rupi de realitate si nici sa jonglezi cu mistificarea ei, oricat ti-ai dori. Este omniprezenta si nu te lasa sa visezi, ci sa analizezi.»

Ce ne-a placut cu adevarat este ca un criteriu decisiv in propunerea unui titlu este, in primul rand, citirea cartii.

«Desi pentru multi cititori conteaza coperta, trebuie sa stiti ca, de multe ori, ceea ce se ascunde intre copertele, nu foarte reusite, ale unei carti, poate fi o capodopera, dar si invers. O coperta magnifica poate face ca subiectul cartii sa nu se ridice la nivelul graficii. »

In fond, indiferent de gusturile literare, ceea ce ar trebui sa primeze este pasiunea pentru lectura, care permite transgresarea dincolo de genuri, de stiluri sau de nume consacrate. Ati vrea sa stiti care ar fi cartile fetelor de suflet? Iata ce ne-a marturisit Iasmy: Ultimul mohican de Fenimore Cooper, Shogun de James Clavell, Principesa de la Cleves de Doamna de la Fayette, La rascruce de vanturi de Emily Brontë, Seria Malory de Johanna Lindsey. Mili, in schimb, are urmatoarele preferinte: Insula misterioasa de Jules Verne, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Pe aripile vantului de Margaret Mitchell, Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez, Atractie periculoasa de Judith McNaught, Diavolul in iarna de Lisa Kleypas.

Ne tot intrebam de ceva vreme: se mai citeste? Raspunsul vine sa ne linisteasca: da, se citeste!

«Nu atat de mult ca in strainatate, dar am observat, cel putin in ultimul an, un interes destul de mare pentru lectura in randul tinerilor. Este bine, dar probabil nu suficient. Genurile preferate, atat din statististicele noastre, avand in vedere ca abordam majoritatea genurilor literare, cat si din ceea ce se intampla in lumea online pe nisa books, sunt: fantasy, young adult, romance, historical romance, thriller.»

Adevarul este ca, atata vreme cand oamenii nu isi neaga accesul la cunoastere si la visare, inca mai este speranta. A poposi pe un blog in care sunt impartasite experiente si impresii de lectura, in care se fac propuneri de titluri interesante si in care iau nastere adevarate dezbateri legate de actualitatea vreunei teme sau de geneza unui roman, este, fara indoiala, semn de profund respect de sine, este un mod de a te conecta la un univers inauntrul caruia nu vei fi refuzat niciodata. Si asta spune totul despre tine!

Material realizat de Adina Mitrica

Leave a comment


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Famost, Romania

office@famost.ro

Famost.Ro © Toate drepturile rezervate, in conformitate cu Legea nr. 84/1998, rep. 2010, privind marcile si indicatiile geografice, si Legea 129/1992, rep. 2002, privind protectia desenelor si modelelor industriale (OSIM)
»