Resort 2020 tendinte si moda

Tendinte&Stil

Resort 2020 tendinte si moda

costume, umeri largi, piele, romantism, broderii, influente florale
56

Folosit in trecut sub numele de cruise, tendintele resort 2020 sunt caracterizate de costume, in general cu umeri largi si din piele, iar la polul opus, au existat tendinte romantice, caracterizate de broderii si influente florale. Prezentarile celor mai importante tendinte resort 2020 s-au desfasurat in locatii exotice, casele de moda fiind intr-o mare concurenta si la acest aspect. Cele mai importante au ajuns in locuri indepartate, pentru ca mesajul transmis sa fie unul cat mai autentic si mai bine transmis; evident ca au existat si case de moda care au facut exceptie sau nu au considerat necesara o astfel de deplasare.


Costumele

Costumele vazute in tendinte resort 2020 s-ar parea ca au atins apogeul prin diversitate si prin modul de abordare specific fiecarei case de moda. Poti opta pentru pantaloni evazati, puncte polka, costum clasic sau lejere in talie.

Altuzarra

Umeri indrazneti

Pentru sezonul resort 2020 au fost vazuti umeri largi, dar nu toate casele de moda au mers pe aceeasi idee. Au fost vazuti umeri bine proportionati, au fost vazute inclinatii usor sculpturale, jocuri pe umeri din fundite si volane.

Balmain

Portocaliul

Rugina, serbet, portocale, poti ‘gandi‘ portocaliu pentru sezonul resort 2020 fara nicio problema, mai ales ca trebuie sa ai asa ceva in garderoba! Daca esti curajoasa, mergi pe un aspect monocrom, sau, arunca o pata de culoare sau chiar poti merge pe varianta unui blazer portocaliu cu denim clasic!

Carolina Hererra

Metalic

Trecuta usor intr-un con de umbra in ultimele sezoane, metalicul revine pentru resort 2020 si sunt cele mai mari sanse sa le revedem in sezonul rece al anului viitor. Diferit fata de sezoanele precedente, este faptul ca aurul, argintul, cuprul sunt mult mai proeminente – intocmai ca niste bijuterii, oferind toata stralucirea pe care o pot emana.

Paco Rabanne

Pielea

Aceasta tendinta puternica resort 2020 vine anul viitor in variante statement si cel mai bine merge pe un costum bine croit, variante vazute la multe case de moda. Culorile sunt puternice, destul de variate, iar trimiterile usor vintage au atras multe priviri admirative.

Max Mara

Anii ‘70

Aceasta tendinta continua din sezonul vestimentar primavara vara 2019-2020, influentele boeme definind starea de spirit a majoritatii caselor de moda pentru resort 2020. Imprimeuri si culori specifice, accesorii, mult confort, toate perfecte pentru calatorie.

Coach

Romantism realist

Din tendintele resort 2020 nu putea lipsi romantismul, pentru ca, pana la urma, calatoriile in doi au farmecul lor. Pentru sezonul viitor, multi designeri au facut trimiteri catre ceea ce se intampla astazi in lume, de la restrictiile privind avorturile, pana la violenta cu arme sau alte trimiteri infricosatoare.

Gucci

Fundite

Resort 2020 ne aduce panglici, esarfe si in mod deosebit fundite, incercand sa ne transmita ca romantismul inca exista, indiferent de evolutia si rolul femeii in societate. Au fost vazute contraste intre fundite si pantaloni, LOOK-uri care ne duc cu gandul la arta, contraste evidente, combinatii inedite.

Chanel

Flori

In mod natural, niciun sezon vestimentar feminin nu ar trebui sa fie privat de elementele florale, iar sezonul resort 2020 nu face exceptie. Astfel, te poti inspira din influentele florale, din trimiterile catre canapeaua bunicii sau catre o piata vintage, pastelurile si contrastele puternice fiind in atentia designerilor care si-au prezentat colectiile.

Givenchy

Western

Este incredibil cum aceasta tendinta este prezenta in aproape fiecare sezon sub forma diverselor interpretari, cultura western fiind poate mult mai versatila decat ne-am fi asteptat. Libertatea western a fost celebrata prin franjuri, margele, paiete, dar si jachete simple de piele intoarsa sau rochii printate.

Missoni

Printuri zebra

Printurile de animale reprezinta ceva normal in tendintele vestimentare, iar resort 2020 a scos in evidenta in mod deosebit zebra. Casele de moda mari s-au jucat cu acest imprimeu si cu nuantele in diverse piese vestimentare, adaugand o trimitere salbatica elementelor de baza.

Staud

Safari

Aventura trebuie sa caracterizeze vacantele, un motiv destul de bine intemeiat ca principalele case de moda sa introduca elemente safari in colectiile resort 2020. S-au remarcat in vestimentatii brocartul de lux, pielea neteda, costumele safari avand influente masculine, jachetele avand parca obsesia multor buzunare.

Tory Burch

Comments are off this post!