Revista Famost august 2018

Revista Famost

Revista Famost august 2018

66

Descarca GRATUIT revista AICI!


Ne vine sau nu a crede, suntem in luna august si deja parca e trecuta vara. Poate ne mai incalzeste gandul (cu toate ca nu de caldura avem nevoie acum!) ca primele doua luni din toamna vor ok din punct de vedere al temperaturilor sau poate, pentru unii dintre noi, atunci e perioada adevaratelor vacante! Cald sau nu, pe noi nu ne-au rapus (inca) temperaturile, asa ca iata-ne activi, fresh, cu editia de luna august 2018 a revistei Famost, o editie extrem de interesanta, cu invitati foarte pretiosi si articole la fel de utile si valoroase, asa cum v-am obisnuit!

Pentru o stare de spirit buna, se recomanda zambetul si ne intersectam cu Blog de Zambit chiar pe la inceputul revistei Famost pe luna august 2018, iar Adina Mitrica ne prezinta blogul “Timp in cuvinte“. Continuam cu picturile semnate de Cornel Corcacel si Corneliu-Dragan Targoviste, iar Mircea Maieru ne vorbeste in acest numar despre miscarea in fotografie, cuvinte insotite evident, de fotografii.

Descarca GRATUIT revista AICI – apasand pe fotografie!

Pentru devoratorii de moda, o avem invitata pe Camelia Roatis – cea din spatele brandului ANTOANELLE – care ne va prezenta filosofia ei, ce inseamna moda pentru ea si de unde aceasta pasiune. Nu mai prejos este si brandul SINESTEZIC – prezent in paginile acestei editii prin intermediul unui interviu, in care Andrei si Madalina – cei ce l-au infiintat – ne spun o poveste frumoasa care imbina in cel mai armonios mod, pasiunea si moda. Ramanem in zona pentru a face cunostinta cu garderoba Fridei Kahlo – despre care ne vorbeste Andreea Eftimie, o cunoastem pe frumoasa blogerita Alexandra Tiutiu si pasiunile sale – prezentata de Avera Make-up Artist, iar Laura Veronica Sima ne prezinta navy style. Cum purtam sacoul din tesatura fina si culorile puternice, ne arata Gina Codrescu – manager MISTER, iar Alin T ne face cunostinta cu cele 7 accesorii fashion pe care orice barbat trebuie sa le aiba.

Adriana Ivan spune ca “machiajul s-a nascut din pasiunea pentru frumos” si sustine aceasta afirmatie printr-o frumoasa demonstratie, surprinsa de noi prin intermediul fotografiilor. Tot la capitolul frumusete, asa cum v-a obisnuit, salonul de infrumusetare Epsilon este in top in privinta procedurilor de remodelare corporala si slabit, aducand cele mai noi aparate pe care le prezinta in premiera in revista noastra si anume, EndermoEXPERT si HIFU Energy Cell.

Despre societatea de recrutare profesionala Pflegerinn fur Dich si sansele pe care le ofera aceasta, gasim la pagina 84. Salutam prezenta noii noastre colaboratoare Diana Grigoriu care ne povesteste despre iubire si ne invita la un sondaj cu #iubireainseamna pe contul ei de Instagram. Bianca Rosca Mayer este o fata – cel putin deosebita si avand in vedere performantele avute pana in momentul de fata, ne-am gandit ca ar fi bine sa o cunoasteti si voi; interviu la pagina 88! In aceasta lume agitata in care suntem coplesiti si de stres, exista oameni care ne spun cum sa-l gestionam mai bine: terapeut naturist – Dorina Ursu la pagina 113.

Chiar daca am sarit peste mentionarea a muuultor articole, noi va invitam sa le decoperiti singuri, pentru ca va garantam ca veti gasi foarte multe lucruri utile, interesante, sfaturi si tot ce aveti nevoie pentru o viata frumoasa si sanatoasa!
Revista Famost se incheie asa cum v-a obisnuit – cu un frumos pictorial, iar noi va dam intalnire in editia viitoare, cand speram, sa ne intalnim fericiti si sanatosi!

Toate cele bune!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *