Roxana Tomescu despre dermopigmentare si frumusete

Roxana Tomescu este una dintre invitatele noastre speciale, cu care am purtat un dialog despre ce inseamna a fi dermopigmentist, despre frumusete, despre evolutie profesionala si ce este astazi industria beauty.
Famost

Roxana Tomescu este una dintre invitatele noastre speciale, cu care am purtat un dialog despre ce inseamna a fi dermopigmentist, despre frumusete, despre evolutie profesionala si ce este astazi industria beauty.

Iubeste transformarile care scot in evidenta trasaturile frumoase. Adora ceea ce face si in fiecare zi lucreaza pentru a deveni mai buna. Incurajeaza femeile sa isi exploateze in sensul bun, frumusetea. Face toate eforturile pentru a fi la zi cu tot ce este nou in domeniul beauty si pentru a evolua. Afirma ca este in competitie doar cu propria persoana. Roxana Tomescu este fiica, mama, sora, sotie, prietena si incearca sa exceleze si aici, pentru a se ridica in primul rand, propriilor asteptari.

Pe langa acestea, am discutat si despre rolul de femeie in societatea actuala si cum se impaca aceasta cu o profesie solicitanta, mai ales cand iti doresti sa faci totul perfect. Va invitam sa parcurgeti urmatoarele randuri pentru a o cunoaste pe Roxana Tomescu, pentru a face cunostinta cu dermopigmentarea si industria beauty si cel mai important, pentru a cunoaste omul minunat care se afla dincolo de aceasta frumoasa meserie!


Buna si bine ai venit in paginile revistei Famost! Cine este Roxana Tomescu dincolo de frumoasa profesie?

Aleg sa ma prezint cu cel mai important aspect al vietii mele: am 41 de ani si sunt o mama mandra de fiul ei de aproape 16 ani. Andrei este proiectul vietii mele in care nu investesc doar iubire si responsabilitati de mama, ci ma implic sa-i ofer un mediu propice si sustinere in a se cunoaste pe el insusi, in a-si contura personalitatea, a se descoperi pe sine si in a-si alege pasiunile si drumul in viata.

La baza, studiile mele s-au finalizat in domeniul Finante Banci unde am terminat cu 9,50 si sunt mandra de acest lucru. Nu am profesat insa in acest domeniu, iar primii mei pasi ca antreprenor i-am facut imediat dupa terminarea studiilor, in urma cu 20 de ani alaturi de sotul meu, cand ne-am deschis primul nostru magazin de telefonie mobila. Am fost pionieri in acest domeniu si pot spune ca ne-am confruntat cu cele mai mari provocari. Muncim foarte mult, iar rezultatele exceptionale ne ajuta sa evoluam pana la crearea si extinderea retelei noastre de magazine, obtinand titulatura de Dealear Nationali si avand un market share de 70% din zona Moldovei. Reteaua de magazine am reusit sa o extindem pana la un numar de 52 de magazine si mult peste 100 de angajati. In toata perioada aceasta reusesc sa-mi dezvolt abilitati de vanzare si manageriere, lucru care m-a ajutat de-a lungul vietii.

Chiar daca reteaua de telefonie mobila era in plina dezvoltare, simt ca este necesar sa-mi creez propria mea identitate ca antreprenor si renunt in a ma mai implica in afacerea deschisa impreuna cu sotul meu. Aleg sa imi deschid primul meu magazin de fashion … retail de vestimentatie. Dezvolt aceasta ramura pana la 3 magazine, moment in care aparitia fiului meu ma determina sa-mi limitez mult implicarea mea in orice afacere. Nu la foarte mult timp dupa aceasta, apare criza din 2008, ne loveste si toate incep sa mearga greoi.
Dupa o pauza de cativa ani, imi doresc sa revin in antreprenoriat si incep sa ma orientez catre un nou domeniu ce are legatura cu latura mea artistica. Pare ciudat si totodata riscant sa abordez un nou segment, in care nu am nici un fel de pregatire. Experientele din trecut mi-au dezvoltat un principiu dupa care m-am ghidat: Te duci, inveti si te intorci puternic!

Cum apare povestea acestei noi afaceri si cum a inceput dragostea pentru dermopigmentare pentru Roxana Tomescu?

Sunt fascinata de tot ceea ce este frumos si indeosebi de partea estetica. Aleg sa ma acreditez ca make up artist si cosmeticiana. Imi deschid un mic studio, iar primele cliente mi-au fost prietenele mele 😊. Rezultatele pe care le obtineam aveau impact si in cercurile lor sociale, fapt ce mi-au generat noi cliente. Nu dupa foarte mult timp, decid ca vreau mai mult de la mine si in 2012 urmez primul meu curs de dermopigmentare. Acesta este momentul de debut al pasiunii mele si imi incep aventura catre aceasta cariera. In acea perioada am avut ocazia sa ma pregatesc cu specialisti de renume, precum Elena Copaceanu, Anca Alexandra Higiu, Larisa Tanase. Bineinteles ca nu m-am oprit doar la un curs de baza: urmeaza sa particip la diverse masterclass-uri si work shop-uri pe diferite teme din dermopigmentare!

Cand ai simtit ca pasiunea pentru dermopigmentare capata sens financiar si ca poti sa vezi totul ca pe o industrie?

Potentialul financiar al acestui business ca dermopigmentist l-am simtit inca de la inceput. Personal, vad doua directii in care poti evolua si poti obtine totodata satisfactii financiare semnificative: poti sa devii Master, iar pretul sedintei de dermopigmentare se ridica la peste 500 de euro sau devii Formator, iti infiintezi o Academie si castigi peste 1000 euro de la fiecare cursant. Si de ce nu, combinarea celor doua!
Debutul este costisitor – nu este un domeniu de specializare ieftin! Toate castigurile le-am reinvestit in alte cursuri, pigmenti mai buni, aparate de tatuat mai performante. Nu poti avea pretentii financiare ca debutant in executarea unei dermopigmentari, iar preturile practicate de mine au avut etape ce s-au reflectat in calitatea mea ca executant, calitatea materiei prime cu care lucram.

Totusi, reinvestind castigurile, am reusit ca din micul meu studio, sa am astazi un salon propriu de peste 100 mp; lucrez cu cei mai buni pigmenti de pe piata, care ajung la 90 euro, iar aparatul meu de tatuat, depaseste cateva mii de euro.

Roxana Tomescu este fiica, mama, sora, sotie, prietena si incearca sa exceleze si aici, pentru a se ridica in primul rand, propriilor asteptari.

Cum este aceasta latura beauty in care activezi? Care sunt detaliile de care trebuie sa tina cont clientul in momentul in care isi alege specialistul?

Machiajul semipermanent castiga popularitate de la o luna la alta si a depasit statutul de trend trecator sau moft, devenind un serviciu ce nu trebuie sa lipseasca din oferta niciunui salon. In acest moment, tatuajul semipermanent se numara printre cele mai solicitate proceduri din industria frumusetii!

Meseria de dermopigmentist este o arta, iar tehnicienii isi asuma o responsabilitate foarte mare in ceea ce priveste rezultatul si impactul acestuia asupra clientei. Transformarile pe care le poti obtine prin dermopigmentare, nu doar imbunatatesc aspectul fizic, dar au impact si de natura psihologica. Transformarea in bine a starii de spirit, ii poate imbunatati calitatea vietii, crescandu-i stima de sine. La fel de bine, o executie gresita a procedurii poate influenta negativ clienta, distrugandu-i increderea in sine.
Din pacate, in acest moment sunt foarte multe persoane care isi ofera serviciile in acest domeniu imediat ce au absolvit un curs de baza sau poate chiar urmarind un tutorial pe Youtube. Rezultatele lor sunt dezastroase, atat ca executie, cat si din punct de vedere al pastrarii rezultatului in timp. Am intalnit cliente care aveau efectiv sprancenele pline de cicatricile trecerii lamei cu care se traseaza tehnica fir cu fir. Nu mai vorbesc de nuantele pigmentului, care din tonuri de maro, aveau acum reflexii de un albastru intens sau rosu. Toate aceste rezultate proaste sunt datorate lipsei de experienta in arta executiei si alegerii materialelor cu care lucrezi. Bineinteles ca ai posibilitatea de a-ti perfectiona tehnica, de a stapani presiunea pe care o exerciti atunci cand manuiesti lama si trasezi fir cu fir. Personal, am luat foarte in serios aceasta meserie si inainte de a lucra prima mea clienta, aveam exersate sute de sprancene pe piele artificiala.

Aceasta procedura este pe piata deja de cativa ani, iar majoritatea clientelor vin cu o documentare facuta avand acces usor la foarte multe informatii pe net. Trebuie insa, sa urmareasca atent lucrarile tehnicianului pe care il aleg, de cat timp profeseaza, care este portofoliul de cliente, specializarile pe care le are si nu in ultimul rand, calitatea produselor cu care lucreaza. Daca sunt satisfacute de ceea ce li se prezinta, le incurajez sa solicite o programare de informare asupra procedurii.

Ce preturi platesc doamnele catre Roxana Tomescu pentru sprancene frumoase?

In functie de tehnica solicitata, preturile variaza. Spre exemplu, machiajul semipermanent prin tehnica fir cu fir/ microblading are pretul de 1000 ron cu retus inclus. Atunci cand se doreste un efect mult mai evident si o profunzime a culorii mai mare, se opteaza pentru sprancenele hybrid: combinarea tehnicii fir cu fir si cea de shading. Aceasta procedura are pretul de 1200 ron. Iar in cazul corectiilor unor tatuaje ce au reflexii albastre, rosii sau derivate, este putin mai complex. De cele mai multe ori este nevoie de a adauga costul unei sedinte de neutralizare cu pigmenti de corectie, adica 300 ron.

Exista si persoane care, apeland la serviciile tale, considera ca preturile sunt mari, chiar daca le explici ca efectul poate dura si pana la 2 ani?

Exista foarte multe informatii pe internet legate de dermopigmentare, cu detalii despre procedura, pigmenti, aparatura, ace, durabilitatea rezultatului in timp cat si preturile practicate de tehnicieni. In piata sunt foarte multe persoane care au ales sa practice aceasta meserie. As vrea sa le grupez in 3 categorii pentru a putea face mai usor o diferenta intre tehnicieni: debutanti, practicanti si experti. O clienta ar trebui sa-si aleaga tehnicianul in functie de categoria mai devreme enumerata, de experienta acestuia, produsele cu care lucreaza, cat si recenziile din partea clientelor care au apelat la serviciile acestora.
Preturile cu care eu lucrez, consider ca nu sunt mari tinand cont de multiplele mele calificari in acest domeniu, experienta mea de executie si finete a lucrarii, cat si calitatea produselor cu care lucrez.
Incepand cu 2021, chiar voi practica alte tarife. Calitatea nu a fost niciodata gratis sau in oferta!

Cum este procedura de dermopigmentare la Roxana Tomescu si cat dureaza executia?

Care sunt principalele neclaritati/ intrebari cu care vin doamnele la tine? Ce le ingrijoreaza cel mai mult?

Rezultatul este cea mai mare teama 😊. Majoritatea au intalnit cazuri cu rezultate dezastruoase si asta le-a afectat increderea in procedura de dermopigmentare, determinandu-le sa amane alegerea acestui serviciu.
In principal, clientele imi cer inca de la inceput sa le asigur ca rezultatul va fi cat mai aproape de natural, atat ca forma cat si ca tehnica. Apoi doresc detalii legate despre cum stabilesc forma si simetria sprancenelor potrivita fizionomiei ei. Bineinteles ca ofer multe informatii detaliate si pentru a le da un plus de incredere, vin cu dovezi foto care atesta executia si rezultatul pe care l-am obtinut in cazul altor cliente.

Cum este procedura de dermopigmentare la Roxana Tomescu si cat dureaza executia?

Acord foarte multa atentie clientelor mele, iar programarea pentru executia unei astfel de proceduri are 3 etape. In prima parte, pensam sprancenele si aplicam o crema anestezic pe care o lasam sa actioneze 25 min. In acest interval de timp, clienta imi expune asteptarile ei de la aceasta procedura, insa un specialist cu experinta ia in considerare dorintele clientului, dar isi rezerva ultimul cuvant. Ii explic optiunile pe care le are vizavi de tehnica: fir cu fir, hybrid sau corectie. Ii prezint produsele cu care urmeaza sa lucrez: pigmentii si culoarea aleasa, blad-ul si acele sigilate cat si aparatura. Nu in ultimul rand, discutam despre etapele vindecarii. Fiecarei cliente ii ofer o mini brosura cu instructiuni post procedura, dar si o crema de intretinere.

Etapa a 2-a consta in masurarea si trasarea formei noi a sprancelor.

A 3-a etapa incepe atunci cand si clienta este satisfacuta de forma trasata si se incepe executia tehnicii alese. Poate varia intre 40 si 60 minute. Ajungem la un total de o ora jumatate.

Cand ar trebui sa revenim la retusare si daca este necesara aceasta?

Continuarea interviului cu Roxana Tomescu o gasiti in revista Famost – editia ianuarie 2021 GRATUITA AICI!

Makeup : Diana Pavel | Hairstyle : Alice Beauty Hair