Spring Yoga Festival 2019-editia a III-a

Media

Spring Yoga Festival 2019-editia a III-a

Spring Yoga Festival se desfasoara sub forma unui program de clase si ateliere de yoga.
140

In perioada 16-17 martie 2019, MikaZen va organiza cea de-a treia editie a Spring Yoga Festival 2019, eveniment ce sarbatoreste primavara ca un nou inceput, printr-un program de doua zile de clase si ateliere de yoga si terapii complementare ghidate de instructori si terapeuti cu o indelungata experienta in domeniu. Misiunea festivalului este de a promova beneficiile yoga, indiferent de nivelul la care este practicat – incepatori sau avansati. Nu este nevoie sa fii experimentat pentru a participa la festival, trebuie doar sa fii deschis si sa ai o atitudine pozitiva.
Spring Yoga Festival 2019 se desfasoara sub forma unui program de clase si ateliere de yoga si terapii complementare ce ajuta la armonizarea mintii si corpului. Asa cum, primavara, natura renaste, fiecare om are nevoie sa se regaseasca, sa se energizeze si sa porneasca la drum cu noi resurse, plin de vitalitate fizica si emotionala.

Spring Yoga Festival se adreseaza unui public foarte larg: celor care experimenteaza yoga pentru prima data, in sprijinul carora venim cu o clasa special conceputa „Introducere in yoga si meditatie”, incepatorilor, care au posibilitatea de a experimenta stiluri diferite de yoga pentru a vedea ce li se potriveste mai bine, celor care practica deja yoga, oferindu-le oportinitatea de a-si imbogati practica si experienta prin marea diversitate de clase si instructori prezenti in festival, copiilor si familiilor, prin clasele de yoga special concepute pentru ei.

Cea de-a treia editie – Spring Yoga Festival 2019 – aduce ca elemente de noutate „Wobbel Yoga” pentru copii de peste 7 ani si „Yoga pentru mama si copil”. Nou in Romania, wobbel Yoga se foloseste de placi curbate de lemn pentru a executa posturile de yoga. Astfel, practica Yoga devine mult mai distractiva pentru copii, in timp ce beneficiile nu intarzie sa apara: cresterea puterii de concentrare si dezvoltarea motricitatii – flexibilitate, echilibru, coordonare. Yoga pentru mama si copil promoveaza relaxarea, diminueaza stresul si anxietatea, in timp ce mamele petrec timp de calitate alaturi de copiii lor.

Pe parcursul celor doua zile de festival Spring Yoga Festival 2019, participantii vor fi indrumati de: Michelle Dumitru – MokaZen, Violeta Buda, Carlos L’Abbatte, Irina Smaranda, Gabriela Dobre, Dana Nedelcu, Cristian Drimba, Monica Tudora, Alice Rosentzweig, Lidia Pasztor, Florina Ungureanu, Maria Cristina Antonescu, Tudor Cornel Iosub.

Michelle Dumitru

Organizatorul evenimentului este Michelle DumitruMikaZen, instructor de yoga certificat international de catre Yoga Alliance USA (RYT 200 & 95 RCYT), instructor yoga pentru copii, adolescenti, copii cu dizabilitati, adulti si familie. Michelle este pasionata de pictura, arta fotografica, Yoga, Ayurveda si Dezvoltare Personala. Michelle este fondatoarea conceputului MikaZen “Happy Little Yogi“ (www.mikazen.com).

Festivalul va avea loc la Bodhi Studio (Intrarea Victor Eftimiu, nr. 2, zona parcului Cismigiu) in weekend-ul 16-17 martie 2019. Accesul participantilor la festival se face in urma completarii formularului de inscriere si a achitarii taxei de participare, in functie de clasele selectate.
De ce Spring Yoga Festival? Pentru ca este important sa ai grija de corpul tau, de mintea ta, de emotiile tale, intr-un cuvant, de tine!


Pentru informatii suplimentare nu ezitati sa ma contactati.
Monica David
Communication Manager
Rmonica.david@gmail.com
https://www.facebook.com/springyogafestivalromania/
http://www.mikazen.com/spring-yoga-festival/