Hai Hui prin tara Nimanui

Spune-mi cine esti, ca sa-ti spun ce visezi
Nu te uita ca sunt batran. Inca mai pot! Sa ma ridic singur din pat,
sa-mi leg sireturile, sa-mi… Poftim? A, nu! N-am mai vazut-o pe Mimi
niciodata … Cine stie pe unde o fi, cate bombeuri o fi calcat,
cate piruete o mai fi facut, in bratele cui…
Uite-o! Da-mi nucile! Repede! 
Adelina! Mimi!

…………………
[trendmag_dropcap class=”kopa-dropcap style-3″]E[/trendmag_dropcap]ra vara…
Nu trebuie sa fii savant ca sa observi ca risipa de energie pe care umanitatea (ignorand micile consternari planetare) o resimte ca pe o piscatura de puric, este cea mai intinsa plaga de pe nasul coroiat al Terrei.
Ieseam din farmacie cu un bon fiscal in mana si cu o crema in cealalta. Sa va spui? Sa nu va spui? Va spui, ca n-o fi foc. De la o varsta, omul intra la apa, se micsoreaza. Ideal ar fi fost ca la nastere sa avem atasate de … ma intelegeti dumneavoastra, etichete: Spalatul automat interzis; Spalat la 40°; Permisa folosirea inalbitorilor; Spalare la maxim 95°; Spalare manuala, etc. Poate am fi fost mai inalti, poate am fi functionat mai mult, poate… Ce ziceam? A, da! Cum nu suntem etichetati, de buna seama ca, uneori, parintii mai dau gres. Acu`, fiecare cu norocul lui… Unii dau gres mai mult, altii mai putin, important e ca sfarsim intrati la apa precum bluzele motrosite cu sapun „Cheia”, in dispretul indicatiilor de pe etichete. Iesirea mea din farmacie semana foarte mult cu iesirile lui Paganini din sala de concerte, cand, doamnele vrajite de Capriciile sale, sareau pe el, sa-l atinga, sa le promita…
Si pe mine sar farmacistele:
– Domnu`, ati uitat restul, zice una, aratand cu indexul monedele abandonate cu pajura-n jos; Ati lasat buletinul pe tejghea, zice alta, privindu-ma cu dispret; Trebuie sa mai dati 50 de bani, zice hoasca ce pusese ochii pe mine inca de la prima pastila pe care mi-a vandut-o, si multe alte istericale care ma fac sa le bag pe gat toate hapurile, sa le storc de … si sa le …
Na, ca m-am enervat…
Cobor treptele de pe soclul drogheriei si ma inscriu pe un traseu sigur, cat mai aproape de perete. Opt roti ruleaza domol pe asfaltul infierbantat, atragandu-mi atentia de la tencuiala scorojita a cladirii aflata, ca si mine, intr-un echilibru precar si nedrept. Patru roti pe o parte, patru pe cealalta. Caroseriile, desi aveau culori diferite, purtau semnatura aceluiasi designer, care, iertata fie-mi ocara, fie nu-si luase scobutilul la timp, fie pierduse la pariuri un Doi Solist, pentru ca semanau ca doua picaturi de apa. M-am apropiat de ele cu pretul unui junghi intercostal, intrigat de motoarele ce le propulsau. Niciodata nu m-au atras carucioarele pentru copii, dar in ziua aceea am avut sansa de a sta in trena lor, purtat de mirajul conversatiilor dintre cele doua femei.
Ati vazut vreodata doua mame care imping doua carucioare incarcate cu doi copii? E fabulos. Gesturile lor sunt largi, ca ale unui dirijor, doar ca nu vizeaza o armata de instrumentisti, ci una de combatanti invizibili. Cand o mama paseste cu dreptul, iar cealalta cu stangul, in mai putin de zece metri cadenta devine aceeasi, respiratia li se uniformizeaza, pulsul se stabileste la 80 bpm, iar acuitatea vizuala  ajunge la performantele Observatorului Astronomic din Desertul Atacama:
– Al meu suge (scuzati) la ore fixe, zice mama cu caruciorul roz. Nu vreau sa…
– Vai, o intrerupe cealalta (total neinspirat; mi-ar fi placut sa aud cum decurge alaptatul unui viitor ceasornicar), si eu incerc sa-l disciplinez…
– Nici n-ai idee cat de greu mi-e cand sotul e la schimbul trei, zise prima.
– In privinta asta, nu ma plang, zice a doua. Am noroc de soacra-mea. (serios?)
– Spune-mi… ce faci cand se opareste?
M-am oprit. Era prea mult. Un zambet perfid incerca sa iasa la suprafata, dar drumul ii fu blocat de vointa-mi rigida. Urmau discutiile tehnice: Cat consuma al tau? Ce fel de ulei folosesti? La cat timp ii faci revizia? Ce cifra octanica are laptele? Cum desfunzi filtrele? Cum scapi de noxe si ce faci daca da rateuri? Cat de sus tine ambreiajul?, apoi cele legate de treaba mica, de treaba mijlocie si de treaba mare. Iertati-ma, dar pe mine, orice cuvant care face aluzie la astfel de procese fiziologice imi provoaca prostata si ma face sa-mi pierd mintile, in cautarea unui pom dupa care sa … intelegeti dumneavoastra…  In cele din urma, m-am asezat pe o banca, intr-un parc. Picior peste picior. Preventiv.
Toate mamele care imping carucioare de-a lungul si de-a latul planetei sunt adorabile. Pacat ca ignora risipa de energie pe care o fac bebelusii cand trag de sfârcuri, suzete sau biberoane. Nu mai voiam sa fiu martor la o asemenea nedreptate. M-am ridicat de pe banca si am pornit, sontac, sontac, spre casa. Bonul fiscal, ratacit in buzunar, alaturi de crema pe care farmacista mi-a vandut-o zambind profesionist, sasaia ca sarpele ce dusese lumea la pierzanie. Dar n-aveam timp de prostii…
In sfarsit, venise vremea sa salvez lumea, sa pun pe hartie planurile ce contracarau ignoranta, lipsa de informatie si risipa de energie: biberonul cu dinam.
Visul meu de-o viata…

… Marius Gabor