In povestea acestui ”poiet analfabet” ele suna a cantec, ca, de altfel, orice emotie mare de pe lumea asta.

E un gand reconfortant sa stii ca, ajungand pe blogul acesta, poti sa te intalnesti cu tine insuti, sa citesti si sa te citesti, sa privesti si sa te privesti, pentru a ajunge si mai aproape de sensul tau.

Categoric, un astfel de om nu cunoaste nici monotonia, nici banalitatea, fiindca fiecare rasarit ii deseneaza diferit diminetile, ajutand-o, in acest fel, sa se vada, prin prisma optimismului sau incurabil, perfecta, in imperfectiunea ei.

Cum sa nu-ti placa oamenii care delimiteaza inca de la bun inceput lucrurile? O zic eu, o zice si el, pe undeva: “Stii care persoane imi plac cel mai mult? Cele care nu au nevoie sa demonstreze nimic, nimanui, cele care stiu cine sunt si incotro se indreapta... si fac toate acestea in tacere...”

Dar blogul ei, Inima rosie cu lapte dulce, e un deliciu pentru minte si suflet, pentru ca sinceritatea nuda e cea care ii da un plus de valoare, desi n-ar fi de prisos sa amintim si de acuratetea frazei sau de spontaneitatea discursului.