Traim un prezent aflat sub niste umbrele in forma unor mari semne de intrebare. Unde ne indreptam? Ce avem de gand cu viata noastra? Ce e bine? Ce e rau? Poate doar poezia din fiecare dintre noi mai gaseste cate un raspuns multumitor si, atunci, de ce nu ne-am apropia-o mai tare de suflet? Dar aceasta este o alta intrebare…
Sub presiunea acestor interogatii, am avut placerea sa stam de vorba cu Teo Spataru, un artist pentru care versul este forma cea mai sincera de autodefinire. De la el am invatat doua lucruri: curajul asumarii si faptul ca literatura e o sfera cu fisuri prin care cuvintele sunt aspirate cu puterea unei tornade, pentru ca, prin ele, sa se nasca -iar si iar – gandul.

FAMOST: De cate ori mai aflam de un tanar care scrie, pe langa admiratie, nu putem sa nu avem si o inevitabila curiozitate: de ce o face? De ce alege tocmai acest mod de expresie? Tu, Teo, de ce o faci?

TEO SPATARU: Pentru ca momentan nu dispun de alte forme de exprimare mai bune. Nu ca pe viitor nu as putea gasi sau invata, dar deocamdata la scris ma pricep cat de cat. Mi-ar fi placut sa fiu si actor sau muzician, evident fara a renunta la scris. Acum vreau si eu prea multe, nu? Sa zic mersi daca ajung scriitor! Sa ai un talent e un dar, dar si o mare responsabilitate. Oamenii isi risipesc talentul in fiecare zi. Mai important decat sa ai un talent e sa stii cum sa il folosesti. Unii stiu sa il gestioneze, altii nu. Evident ca, pe langa acest lucru, mai intervin si diversi factori, dar asta e alta discutie.

FAMOST: Ai inceput cu poezia. Ai continuat cu un roman, ”Pipa domnului Horipundo”, publicat de editura Ariergarda. Te-ai intors la poezie. Ce sa intelegem? Prin romanul tau ti-ai luat o pauza de la lirism si te-ai dedicat jocurilor epice sau varietatea aceasta este o forma de a te sustrage monotoniei?

TEO SPATARU: Sincer, nu credeam ca am sa scriu vreodata proza. Mi se parea, si uneori mi se mai pare si acum, un taram destul de inaccesibil pentru mine. Dar intamplarea face ca la un moment dat sa incep din nimic o poveste care s-a transformat ulterior in roman. Da, am inceput cu poezia. Ciudat este faptul ca desi am inceput cu poezia, am publicat prima data proza. Asadar, am inceput cu poezia fara a publica in volum. Insa anul acesta o sa apara si el. Nu m-am intors la poezie. Poezia a fost, este si probabil ca va ramane o prezenta constanta in viata mea. In ultimul timp, s-a intamplat sa scriu mai rar poezie, dar asta nu inseamna ca am plecat in vacanta cu proza si mi-am lasat poezia acasa, facand-o sa suspine printre versuri vreo litera sangeranda. Este loc de toate. Si de proza, si de teatru si de poezie. Vom vedea in ce masura pot scrie la fel de bine. Sau de prost!

FAMOST: Poezia ta este puternic filtrata de metafore. E o calatorie de la Nichita Stanescu spre Ana Blandiana si inapoi, adunand din mers toate marile teme ale liricii contemporane: erosul, timpul, constiinta de sine privita printr-un ochean intors, instrainarea omului de esenta sa si de reperele care-i jalonau pana nu demult existenta. Care sunt, asadar, demonii de care te eliberezi prin versuri?

TEO SPATARU: O mare parte din versurile pe care le scriu sunt versuri de dragoste. Sunt o persoana care crede ca unele domnisoare inca pot fi cucerite cu versuri pe frunze, flori si invitatii la teatru. Din acest punct de vedere, nu consider romantismul ca fiind desuet, ci necesar si indicat, in anumite doze evident. Pe de alta parte, am scris si unele poezii mai filozofice, sa spunem, versuri obsesive despre ochi, mai profunde ideatic, nu sentimental. In general, in poezie sunt mai sensibil si delicat, iar in proza mai realist si acid.

FAMOST: Cum gandesti sa-ti continui aventura scriitoriceasca? Crezi ca ai sa inchizi vreodata ”Ochiul launtric obisnuit sa stea treaz, cand totul e somn”?

TEO SPATARU: Am inceput acum ceva timp un nou roman, Traficantii de busuioc. Sper ca anul acesta sa il termin, iar la anul sa fie publicat. De asemenea, imi doresc ca la un moment dat sa scriu si teatru, dar asta mai mult ca sigur o sa se intample peste destui ani. Pana atunci, probabil o sa mai scriu cateva romane si unele povesti. Referitor la ochiul launtric, si sa vreau sa il inchid si tot nu as putea fiindca el sufera de insomnii permanente!

Material realizat Adina Mitrica