Texte dubioase la cap cu Mihaela Baran

Coltul de carte

Texte dubioase la cap cu Mihaela Baran

99

Daca, dintr-un motiv sau altul, s-a intamplat ca n-ai mai ras de ceva vreme, sa stii ca ai si tu o vina: nu ai citit-o pe Mihaela Baran. Fiindca altfel, crede-ma, ti-ar fi aproape imposibil sa ramai un om cuminte, asezat. Cel mai probabil, ai deveni « dubios la cap », aproape la fel cum ii sunt textele, poemele si alte « dubiosenii ».
A propos, face niste lansari de carte super traznite, asa cum ii este felul, pentru ca starea ei naturala este aceea de a rade permanent si de a face si pe altii sa rada, mai ales ca “barbatilor le plac oamenii veseli. Bine, le plac si femeile vesele, chiar daca nu prea stiu cum arata una. Un barbat, daca vede o femeie vesela si neincruntata, isi arunca repede ochii pe cer sa vada daca rasare un curcubeu sau daca, din contra, incepe sa ploua cu lacuste.”

Pana la un punct, a lucrat intr-o multinationala, intr-un post de conducere si ai spune: « wow, ce tare! » Dar ia intreab-o pe ea cat de tare era sa simta in fiecare zi ca se risipea in ceva ce nu spunea nimic despre ea, fiindca nu o facea mai om, ci doar ii consuma energia si linistea, de care a tinut mereu cu dintii! Apoi, cand i s-a consumat tot oxigenul, a pus frana si a schimbat directia, intr-un sens care i-a permis sa citeasca, sa scrie, sa se recompuna si, mai cu seama, sa traiasca. Detesta scandalul si scandalagiii si recunoaste ca, uneori, ii este dificil sa faca slalom printre cei multi, aproape toti, care cauta sa se hraneasca din balciul si mascarada pe care le ofera viata si pe care le potenteaza si exacerbeaza mass-media.

E dezinvolta, autoironica, impetuoasa, cand e cazul. Aproape invidiezi un astfel de om: de unde atata vitalitate? De unde atata optimism? De unde atatea resurse interne care sa genereze explozia asta de bine si de miserupism? Pai, inainte de toate, dintr-o minte corect alimentata cu felii de viata din care extrage, ca intr-un algoritm matematic, doar ceea ce da cu plus; iar cand nu da, ne aminteste ca drama noastra personala este insignifianta si, astfel, o banalizeaza. Ia uite : « Te ia disperarea cea mare ca esti grasa. Ai fost si pana acum, dar nu te-a deranjat. Acum e o drama. Cum te dezbraci tu in fata alesului cu suncile alea. Ajutoooooooooooooooor!» Apoi, dintr-o experienta care a acumulat suficient de multe intamplari, incat sa se instaleze memoria selectiva care face ca numai ceea ce merita a fi tinut minte sa fie, cu adevarat, tinut minte. Mai e si norocul de a fi inconjurata de oameni faini care, macar pentru cateva ore pe zi, devin, cu buna stiinta, « neseriosi », pentru a putea savura din clipele de destindere care nu tin nici de presiunea jobului, nici de canoanele societatii care ii vrea sobri si responsabili.
Isi asuma limbajul folosit, pe care il considera o expresie vie a onestitatii fata de sine si fata de ceilalti si nicidecum un instrument vulgar, atata vreme cat creeaza contexte rupte din cotidian in care, oricat ai vrea, nu ai cum si nu ai de ce sa tii in poala un dictionar de neologisme din care sa te inspiri. Iar moralistilor le transmite ca e satula pana peste cap de oamenii frumosi care gandesc urat, sufocati de prejudecati si de masti la care nu ar renunta sub niciun chip. O suma de nefericiti, si unii, si altii…

Cand nu te face sa razi, e posibil sa te faca sa visezi sau sa-ti declanseze spiritul ludic. E tot un castig, oricum ai lua-o! De altfel, poezia este una dintre iubirile vietii ei si e convinsa ca aici nu va putea fi lovita de « pana scriitorului », de momentul acela de gol, de lipsa de inspiratie, pentru ca este de ajuns sa-si exploreze mai adanc emotiile si constiinta, pentru a se regasi.

Azi sunt fragila ca o adiere,
Cu gust de izma si miros de miere.(…)
Stingeti lumina, nu vreau galagie
Azi sunt fragila ca o papadie!

Cu siguranta, anii in care a publicat in revista « Totusi iubirea » si prietenia cu Adrian Paunescu i-au cizelat latura sensibila, aflata in contrast cu aparenta superficialitate reperabila in eseurile de tip pamflet. Dar tocmai experienta asta lirica a apropiat-o de zonele rarefiate ale sufletului si a determinat-o sa scrie despre trairile firesti care uneori stau aliniate intelept in inima, alteori rod din ea.
Oricum o dai, trebuie sa stii un lucru: Mihaela Baran scrie pentru tine! Nu prea crede in istoria asta ca unul scrie mai intai pentru sine, pentru a se elibera. In cazul asta, de ce ar mai avea nevoie de aprobare publica, de notorietate? E de ajuns sa- si inchida caietul/laptopul intr-un dulap si asta ar fi tot.
Nu se sfieste sa recunoasca faptul ca a fi acum artist in Romania presupune o doza de curaj si nebunie, mai ales daca traiesti doar din asta, fiindca sunt atatea mijloace prin care poti fi « fentat »; oamenii au tendinta sa procure (au mijloacele lor de a se descurca), decat sa cumpere si aici este o mare nedreptate. Iata de ce isi sustine asiduu campaniile de promovare ale cartilor sale, iar munca aceasta cinstita (culmea, mai multa decat inainte, la multinationala!), chiar daca implica atata energie, se oglindeste, in cele din urma, in respectul pe care cititorul i-l arata, cumparandu-i cartea.
Pe Mihaela o gasesti intotdeauna pe copertele cartilor sale (Texte dubioase la cap, Poeme dubioase la cap, Regretul meu preferat), aproape mereu pe paginile ei de Facebook (cu numele din buletin sau cu numele titlurilor publicate), destul de des pe blogul ei « vesel la cap » (https://mihaelabaran.ro) si uneori pe Catchy.ro.
Iar daca ai putin noroc, poti sa iti insusesti si sa pui in aplicare sfaturile lui „Guru Mikisor”, in vederea obtinerii unei stari zen, in care singura problema existentiala este cum iti sta parul :

Simti nevoia sa te faci frumoasa, mai frumoasa, asa de frumoasa cum n-ai putea sa te faci niciodata, ca deh, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Material realizat de Adina Mitrica

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *