Iată-ne ajunși și în februarie 2026 cu Revista Famost, o lună scurtă care ne desparte de primăvara mult așteptată și plină de speranțe pentru fiecare dintre noi. Și cu toate că februarie ne oferă puține zile, noi compensăm cu multe subiecte interesante din domeniile pe care le avem în vedere în mod constant, pregătindu-vă pentru a arăta cât mai bine, pentru a fi în tendințe, pentru a ne bucura de viață într-un mod sănătos și, de ce nu, pentru a trăi la maximum vacanțele și zilele frumoase.
Silvia Angheluță Notari se află pe coperta ediției din februarie 2026 a revistei Famost, esteticiană recunoscută în România pentru profesionalismul de care dă dovadă, modul natural în care abordează orice situație întâlnită, dar și căldura cu care își primește clientele, indiferent de locația în care se află. Ea ne povestește, într-un frumos interviu, despre pasiunea pentru estetică, cum a decurs întreaga carieră până acum, alături de multe aspecte interesante din viața personală. Leyah este o altă invitată specială a acestei ediții – în cadrul rubricii „Portrete de la A la Z” cu Antonia Bogdan – oferindu-ne o interesantă incursiune în cariera sa muzicală și parcursul ei artistic.

Ultima lună de iarnă ne aduce tendințe din modă și frumusețe pentru a fi pregătiți pentru 2026 din toate punctele de vedere, articole completate de colaboratorii noștri: Andreea Popescu, Ioana Cristodoru, Beatrice Lianda Dinu, Timeea Anisia, Alin Temeliescu, Dr. Irina Arsene, Silvia Notari, NicoSoniko, Loredana Ciocoi, fiecare aducându-ne în atenție oameni, sfaturi, produse și evenimente care ne fac viața mai plină și mai frumoasă.
Februarie este luna iubirii grație celor două date din calendar care o sărbătoresc, o lună frumoasă marcată de o poezie pe măsură pe care ne-o oferă Blog de Zâmbit. Dar poeziile, literatura și frumosul nu se opresc aici, deoarece „Cronica unui eveniment literar” și Roxana Neguț ne aduc în prim-plan ultimele apariții literare din luna ianuarie. Marina Aristotel ne prezintă povestea Kog7 prin intermediul unui interviu interesant cu Crăița Țarălungă, cea care a dat viață acestui hub al culturii.
Deciziile pe care le luăm în fiecare zi ne modelează parcursul vieții, Irina Kuhlmann oferindu-ne cele mai bune soluții pentru a lua decizii înțelepte. Dr. Gina Chiriac aduce în atenție o situație întâlnită de părinți vizavi de copii, venind cu sfaturi și soluții pentru ca aceasta să fie gestionată cât mai ușor. Tatiana Gina Petruț marchează debutul în revista Famost printr-un frumos articol în care ne vorbește despre reîntoarcerea spre sine, făcându-ne totodată și o scurtă introducere în neurografică. Adrian Stoica abordează, în stilu-i caracteristic, o situație des întâlnită în orice relație de cuplu.
Casa anti-trend 2026, cu caracteristicile sale, ne este prezentată în diversele sale variante de Andra Raluca Tăutu, în timp ce Dragoș Dumitrașcu vorbește despre importanța dealerilor auto în era digitală. Beatrice Lianda Dinu ne prezintă un brand autohton de tradiție, dar și un eveniment în care arta, divertismentul și dragostea se împletesc perfect. În această lună, artistul Fabio Niță ne invită la Napoli și în Insula Capri, o călătorie „obligatorie” pentru fiecare dintre noi.
Nicoleta Pața aduce în atenția noastră obezitatea și ce influență are asupra scheletului uman, în timp ce Dorina Ursu ne explică cauzele subtile ale alergiilor și cum le putem gestiona cât mai eficient, dar ne și invită într-o „vacanță cu scop”.
Așadar, ediția lunii februarie 2026 a revistei Famost aduce subiecte diverse și utile, oferă idei și perspective noi asupra a tot ce ne înconjoară și vă invită să le parcurgeți pentru a vă îmbogăți viața și pentru a petrece un timp de calitate lecturând.
Vă invităm, așadar, la lectură, vă dorim o lună minunată plină de iubire și vă transmitem cele mai bune gânduri până la următoarea întâlnire!



