• Fashion
    • Accesorii
    • Brand
    • Tendinte&Stil
    • Vestimentatie
  • Splendida
    • Sanatate
    • Frumusete
    • Blog splendida
    • Sfaturi
  • Modelling
    • Supermodele
    • Despre modelling
    • Stiri modelling
  • Monden
    • Media
    • Stil de viata
    • Video
    • Evenimente
    • Shopping
  • Cultura
    • Coltul de carte
    • Scrisori
    • Bloguri bune
    • Destinatii
  • Revista Famost
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale
  • Fashion
    • Accesorii
    • Brand
    • Tendinte&Stil
    • Vestimentatie
  • Splendida
    • Sanatate
    • Frumusete
    • Blog splendida
    • Sfaturi
  • Modelling
    • Supermodele
    • Despre modelling
    • Stiri modelling
  • Monden
    • Media
    • Stil de viata
    • Video
    • Evenimente
    • Shopping
  • Cultura
    • Coltul de carte
    • Scrisori
    • Bloguri bune
    • Destinatii
  • Revista Famost
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale
Blog splendida

Evolutie si tendinte sprancene anii 20, 30, 40, 50, 60, 70, 80, 90

famost
9 aprilie 2016
5 minute de citit
Datorita puterii lor de a conferi personalitate fetei, sprancenele au fost cel mai puternic influentate de moda veacurilor.

In imediata apropiere a ochilor, genele si spancenele contribuie la echilibrul estetic al intregii fizionomii umane; acestea incadreaza chipul si evidentiaza privirea. Atat genele cat si sprancenele sunt extrem de utile. Ochii au nevoie de foarte multa protectie, iata de ce sprancenele sunt un adevarat filtru care protejeaza ochii de transpiratie, praf, fum etc., iar genele filtreaza lumina puternica.

Sprancenele au o mare contributie si in comunicare, in mimica fetei: sprancene ridicate sugereaza mirare, sprancene incruntate – suparare, sprancene destinse – calm, o spranceana ridicata denota ironie.

Datorita puterii lor de a conferi personalitate fetei, sprancenele au fost cel mai puternic influentate de moda veacurilor.

SPRANCENELE EGIPTENE

In Egipt, in perioada 3500 inainte de Hristos – 2500 dupa Hristos, atat femeile cat si barbatii se machiau pentru a-si arata puterile supranaturale in care credeau. Ca un omagiu adus Zeului Horus, oamenii isi desenau sprancenele intr-un mod grosolan. Le pictau cu praf de carbune astfel incat sa fie foarte negre, le arcuiau si chiar le alungeau. Cleopatra intruchipeaza imaginea celor mai indraznete sprancene din istorie.

SPRANCENELE GRECESTI

In Grecia femeile maritate purtau un look natural al sprancenelor, insa cele nemaritate le accentuau cu un fel de tus negru, pentru a-si arata statutul. De asemenea, spranceana 2 in1 era recunoscuta ca fiind rara, fiind o reala dovada de rabdare in a o obtine.

SPRANCENELE ROMANE

Femeile romane au avut mai multa libertate in maniera de a se machia decat cele din Grecia Antica. Spranceana unica era insa apreciata, fiind chiar una din caracteristicile cele mai dorite. Era considerata un semn al inteligentei, fiind purtata de cele mai distinse femei din acea perioada.

SPRANCENELE DIN EVUL MEDIU

Femeile din Evul Mediu au dorit mereu sa atraga atentia asupra fruntilor lor rotunjite, o trasatura dorita in acea perioada, motiv pentru care se pensau intr-un mod agresiv, lasand la suprafata doar cateva fire. Aceste fire ramase ieseau si mai tare in evidenta, intrucat femeile le vopseau in diferite tonuri de rosu, in semn de respect pentru Regina Elisabeta.

sprancene-antichitate

SPRANCENELE ANILOR `20

Anii ’20 se caracterizeaza prin popularitatea cinematografului mut. De aceea, expresivitatea actorilor trebuia folosita la cote maxime. Astfel, forma sprancenelor era foarte importanta in exprimare. Acestea erau foarte subtiri, drepte sau descendente, usor incruntate, pensate la maximum si alungite pana la jumatatea tamplelor. Aceasta forma conferea mult dramatism actorilor. Clara Bow este una dintre imaginile reprezentative pentru acea perioada.

sprancene-anii-20

SPRANCENELE ANILOR `30

Trendul sprancenelor subtiri, foarte pensate s-a pastrat si in anii `30, singura noutate au adus-o actritele de la Hollywood precum Jean Harlow si Greta Garbo. Ele au adoptat o linie a sprancenelor ascendenta si curbata asemenea unor semicercuri, fiind un model pentru femeia de rand.

sprancene-anii-30

SPRANCENELE ANILOR `40

Sprancenele isi pastreaza forma subtire spre tample, insa se ingroasa in partea dinspre interiorul ochiului. Staruri precum Lauren Bacall si Grace Kelly sunt cele care au dat startul sprancenelor mai groase si arcuite.

sprancene-anii-40

SPRANCENELE ANILOR `50

In anii 1950 naturaletea castiga teren. Dior porneste trendul sprancenelor de-a dreptul ingrosate, accentuate si inchise la culoare cu ajutorul creionului negru. Elisabeth Taylor, Marilyn Monroe si Audrey Hepburn apar in revistele de specialitate cu sprancenele perfect conturate, chiar ingrosate.

sprancene-anii-50

SPRANCENELE ANILOR `60

In aceasta perioada se poarta sprancenele periate catre coada ochiului si fixate cu ajutorul unui clei special. Sophia Loren a avut cele mai renumite sprancene din anii ’60, intocmai pentru modul in care le obtinea in forma aceea. Aceasta isi radea sprancenele, dupa care le creiona cu o deosebita indemanare, desenand fire scurte si subtiri, obtinand astfel un look natural.

sprancene-anii-60

SPRANCENELE ANILOR `70

Anii ’70 propun o forma rotunjita pana la mijloc, apoi tot mai subtiri si descendente, sfarsind spre capatul ochiului intr-o coada subtire. Prin anii ‘75 foarte moderna pentru sprancene era asa numita forma “virgula”. Spre sfarsitul anilor ’70, revin sprancenele arcuite, dese, pensate uniform.

sprancene-anii-70

SPRANCENELE ANILOR `80

Sprancenele stufoase au luat avant in anii ’80, penseta aproape ca nici nu s-a mai folosit, sprancenele fiind lasate sa creasca in forma lor naturala. Exemple: Brooke Shields si Madonna.

sprancene-anii-80

SPRANCENELE ANILOR `90

Anii 1990 au avut sprancene de toate tipurile, insa, femeile aveau tendinta de a le pensa mai mult decat trebuia. Look-ul sprancenelor “smulse” a fost promovat de Drew Barrymore, Pamela Anderson si modelul Kristen McMenamy, care a avut o cariera exploziva dupa ce si-a pensat complet sprancenele.

Este adevarat, tonul face muzica si in acest context au inceput sa primeze, in machiaj, nuantele si nu forma. Femeile erau interesate de “culoarea la moda”, modificand linia sprancenelor doar in functie de fizionomie.

Top modele ca Naomi Campbell, Cindy Crawford, Linda Evanghelista, Claudia Shiffer au promovat sprancenele naturale, corectate la nevoie, periate cu farduri pulbere in nuante de maro – roscat, brun.

evolutie-sprancene-sprancene-actuale

SPRANCENELE DE ASTAZI

In zilele noastre, se acorda o atentie deosebita pentru aspectul sprancenelor. Indiferent de forma aleasa ele sunt bine definite si ingrijite.

Sprancenele ideale sunt arcuite, ascendente, panate, dese, simetrice, naturale. Pentru a intretine sau a obtine toti acesti parametri este nevoie de o ingrijire constanta. Atunci cand sprancenele nu sunt tocmai perfecte, le vom reinventa , prin diferite metode: pensat, tuns, machiaj cu ajutorul produselor special create in acest scop cum ar fi creioanele de sprancene, farduri si geluri.

Prin stilizarea corecta a sprancenelor se pot realiza chiar si corectii ale ochilor. Marind distanta dintre sprancene, se creaza impresia ca ochii sunt mai putin apropiati decat sunt in realitate. Viceversa se aplica daca ochii sunt prea departati. Miscorand distanta dintre sprancene si accentuand prin igrosare punctul de pornire al sprancenelor, ochii vor parea mai apropiati.

Tatuajul semipermanent pentru sprancene se recomanda drept o solutie in cazuri in care forma este neregulata, intrerupta sau prezinta goluri survenite in urma pensarii necorespunzatoare.
Acesta reprezinta o solutie pe termen lung, o metoda de a le oferi femeilor de pretutindeni aspectul de sprancene ideale, care sa le puna in valoare trasaturile fetei si sa le redea increderea in propria persoana.
Cu ajutorul acestor tehnici, sprancenele vor avea un aspect cat mai ingrijit, chipul va fi mai conturat , iar privirea mai luminoasa.

Nu uitati ca spranceana ideala este aceea care se potriveste cel mai bine fiecarei fizionomii in parte !

Aveti grija de sprancenele voastre !

Material realizat de Alina Dragan

alegerea editorului beauty frumusete stil stil de viata tendinte
Distribuie
Articolul precedent

Modele de top unice

Următorul articol

Buzele ca o bijuterie

Social Media
FacebookInstagramTwitter
Categorii
Pentru a ţi se potrivi perfect culoarea galben trebuie să iei în calcul este pielii tale, dar trebuie şi să ţii cont de personalitatea ta şi stilul vestimentar.
Fashion
Venus Legacy este o procedură relaxantă, non-invazivă ce oferă ca senzaţie căldură pe zona pe care se lucrează, iar numărul de şedinţe necesare diferă în funcţie de obiectivele individuale ale fiecărei persoane.
Splendida
Monden
Hotelul Privo are două tipuri de saună, un Jacuzzi, zonă de fitness, o terasă cu panoramă asupra orașului Târgu Mureș şi o curte care este monument istoric de grad A.
Cultura
Ti-ar mai putea plăcea
Uleiul de arbore de ceai contine compusi cheie care reduc bacteriile de pe suprafata pielii ce contribuie la producerea acneei, calmand pielea si reducand roseata cauzata de pustulele acneice.
Frumusete

Uleiul de arbore de ceai și cele mai importante beneficii

3 minute de citit
2 iunie 2025

În cea mai naturală formă a sa, uleiul de arbore de ceai este un ulei esențial foarte puternic ce poate fi iritant pentru piele, astfel că de cele mai multe ori este distilat cu apă sau cu uleiuri din nucă de cocos, semințe de strugure, jojoba.

Children of the Discordance va aduce la la Pitti Immagine Uomo nr. 108 un amestec de ritmuri metropolitane și cultură a modei, o narațiune contemporană destinată diferitelor comunități globale.
Evenimente

Children of the Discordance la Pitti Immagine Uomo nr. 108

2 minute de citit
30 mai 2025

În 2011, Hideaki Shikama a fondat Children of the Discordance. Și-a prezentat colecțiile la Tokyo, New York și Paris. A primit Premiul de Modă de la Tokyo în 2017 și își extinde afacerea la nivel global.

Tendințe, sfaturi beauty de sezon, evenimente, modă, cărți, antreprenoriat, călătorii și multe altele fac parte din ediția lunii iunie 2025 a revistei Famost.
Revista Famost

Revista Famost iunie 2025

4 minute de citit
28 mai 2025

Colegul nostru Adrian Stoica se află pe coperta acestei primei ediții de vară și ne aduce în prim plan povestea carierei, ne vorbește despre cum vede el relațiile interumane actuale, cum arată vacanța ideală și cu ce planuri de viitor vine.

Copyright @ Famost 2024
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale
  • Fashion
  • Modelling
  • Monden
  • Splendida
  • Cultura
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale
  • Fashion
    • Accesorii
    • Brand
    • Tendinte&Stil
    • Vestimentatie
  • Splendida
    • Sanatate
    • Frumusete
    • Blog splendida
    • Sfaturi
  • Modelling
    • Supermodele
    • Despre modelling
    • Stiri modelling
  • Monden
    • Media
    • Stil de viata
    • Video
    • Evenimente
    • Shopping
  • Cultura
    • Coltul de carte
    • Scrisori
    • Bloguri bune
    • Destinatii
  • Revista Famost
Site-ul nostru contine cookies: Politica cookies
Accept!