Dacă ești o mare iubitoare a produselor beauty, poate că ai observat că termenul de peptide este din ce în ce mai prezent pe lista ingredientelor și nu degeaba. Mulți specialiști alături de majoritatea dintre noi folosim termeni generali pentru a descrie ceva, chiar dacă sensul este mult mai larg. Folosim de exemplu „Botox” pentru a descrie toate injecțiile a căror scop este de a reduce ridurile. Articole, emailuri de promovare a unor produse care netezesc ridurile de expresie, altele care reduc vizibil ridurile în proporție de 30%, toate îți oferă rezultate minunate și te încântă. Toate acestea au însă în comun, minunatele peptide.
Din punct de vedere științific, ceea ce cunoaștem ca peptide reprezintă lanțuri scurte de aminoacizi care comunică cu celulele pielii și când sunt adăugate în formulele cosmetice, declasează anumite răspunsuri, producția de colagen fiind unul dintre ele. Și chiar dacă ele nu au fost în centrul atenției precum vitamina C sau retinolul, ultimii ani au adus o creștere a produselor care le include: de la 13% în 2019 la 26% în zilele noastre, un procent dublu.
Creșterea popularității se datorează în mod special neuropeptidelor, o categorie specifică de peptide, care, teoretic, la fel ca Botoxul, poate opri formarea ridurilor de expresie prin interceptarea mesajelor chimice care le spun mușchilor faciali să se contracte, argirelina fiind una din ele.
Argirelina interferează cu semnalele care provoacă contracția musculară și are un impact remarcabil în privința corectării ridurilor cu efect remarcabil în privința stimulării și protecției colagenului. Cu ceva timp în urmă, când tehnologia și inteligența artificială nu erau la nivelul de astăzi, peptidele (extracte vegetale) erau amestecate, dar astăzi totul se face cu multă precizie. De aceea se poate considera că avem „botox la sticlă”.
Injectabilele cu efect de relaxare musculară pot reduce și expresia facială datorită efectului blând al peptidei Myoxinol derivată din hibiscus; mai mult decât atât, vine cu o calitate antioxidantă care îmbunătățește elasticitatea într-un mod în care toxinele cu efect de relaxare musculară nu o fac. Peptidele reușesc deopotrivă să trateze semnele de îmbătrânire în timp ce hrănesc și pielea; într-o anumită măsură rivalizează cu retinoizii în ceea ce privește fermitatea pielii.
Dacă din diverse motive nu vrei sau nu poți folosi botoxul (în timpul sarcinii sau alăptării), poți merge pe peptide, ceea ce reprezintă cea mai bună opțiune.
Cum a fost menționat anterior, peptidele sunt lanțuri scurte de aminoacizi, un lanț mai complex și mai lung devenind o proteină, o moleculă mult mai puternică, ce nu doar că transmite informații către celulele pielii, dar le ajută și să le folosească. Singura problemă este faptul că proteinele fiind mari, nu pot pătrunde în suprafața pielii.
Ideal ar fi să existe ceva mai puternic decât popularele peptide, dar suficient de mici pentru a trece bariera pielii. Există anumite seruri care conțin două componente, una declanșând producția de colagen și elastină, în timp ce cealaltă previne contractarea mușchilor. Împreună, ele reduc liniile de expresie în 10 – 15 minute și netezesc ridurile adânci în aproximativ 8 săptămâni, ceea ce este extraordinar.