Principalele tendințe pentru unghii în sezonul toamnă-iarnă 2025-2026 ne pun la dispoziție deopotrivă unghii scurte, dar și lungi – cât vrem noi, culori vibrante și modele tridimensionale, în timp ce arta își găsește loc chiar și în spații foarte restrânse.
Tot ce s-a văzut pe podium pentru această perioadă ne oferă o eleganță melancolică mixată cu farmecul nostalgic și atingeri jucăușe, proaspete, elevate, la care se adaugă și puțină magie.
Roșu Intens
Ce nu lipsește din niciun sezon? Culoarea roșie, care se află și acum în topul celor mai importante tendințe pentru unghii în sezonul toamnă-iarnă 2025-2026. Opțiunile sunt intense, remarcându-se nuanțe roșii-maronii sau roșu foarte intens asortate cu rujul; aspecte jucăușe, dar îndrăznețe.
Metalic
Unghiile metalice atrag de fiecare dată privirile și asta pentru că imaginația nu are limită. Printre cele mai importante tendințe unghii toamnă-iarnă 2025-2026 s-au remarcat mixuri între gold și negru ce evocă un lux puternic, dar și prietenos. La fel de apreciat a fost și aspectul metalic minimalist combinat cu sidef, care adaugă profunzime formei scurte a unghiilor.
Mocha
Una din cele mai călduroase și bogate tendințe pentru unghii în sezonul toamnă-iarnă 2025-2026 este culoarea mocha, care se bucură de interpretări grafice și nuanțe care oferă purtătoarelor eleganță. Alegerea acestei culori poate fi una inteligentă, mai ales că ea a fost prezentă pe toate podiumurile, regăsindu-se și pe haine și buze.
Arta
Pentru sezonul toamnă-iarnă 2025-2026, arta în privința minunatelor unghii este exprimată prin intermediul penelor – o temă des abordată în colecțiile prezentate, fie în dimensiuni mari sau în combinație cu cristale, sau prin imitarea pielii de crocodil (pictarea unor forme asemănătoare solzilor). Perlele s-au regăsit și ele în decor, adăugând unghiilor și mai multă delicatețe.
Alte culori unghii în tendințe pentru sezonul toamnă-iarnă 2025-2026
În afara celor prezentate, există alte 5 culori care sunt în tendințe, făcând unghiile să aibă un look unic …
- Future Dusk – considerată de mulți culoarea anului – este un violet intens, melancolic, sofisticat și modern; o nuanță versatilă care se potrivește perfect atât pentru look-urile minimaliste, cât și pentru nail art-ul dramatic.
- Celestial Yellow este un galben strălucitor, echilibrat, ce emană optimism și energie în lunile mai reci. Este ideală pentru a-ți scoate manichiura din anonimat.
- Retro Blue este un albastru rece, nostalgic, care transmite un farmec vintage, rămânând în același timp șic.
- Neon Flare este un accent de neon cu mare impact, care oferă distracție și creativitate în modelele tale de unghii, ceea ce creează în final un look declarativ.