FAMOST
FAMOST
  • Fashion
    • Tendinte&Stil
    • Vestimentatie
    • Accesorii
    • Modelling
    • Brand
  • Beauty
    • Frumusete
    • Sanatate
    • Splendida
    • Sfaturi
  • Lifestyle
    • Evenimente
    • Stil de viata
    • Media
    • Shopping
  • Cultura
    • Bloguri bune
    • Coltul de carte
    • Destinatii
    • Scrisori
  • Editorial
  • Revista Famost
0
0
0
  • Sanatate

Cupa menstruala revolutioneaza igiena feminina

  • 9 decembrie 2020
  • 6 minute de citit
Cupa menstruala este un dispozitiv medical, adecvat necesitatilor femeilor, foarte practic, destul de atractiv pentru a fi incercat, mai ales ca poate fi raspunsul multor probleme.
Total
0
Shares
0
0
0

Cupa menstruala este un dispozitiv medical, adecvat necesitatilor femeilor, foarte practic, destul de atractiv pentru a fi incercat, mai ales ca poate fi raspunsul multor probleme.

Dragi femei, v-ati saturat sa alergati la magazin sa va procurati absorbante&co pentru ca menstruatia v-a luat fara stocul necesar in casa? Cati bani ati cheltuit pana acum pe astfel de produse, care ajung mai apoi in cosul de gunoi? De cate ori ati intampinat reactii neplacute, gen iritatie locala din aceasta cauza? Daca v-as spune ca exista un produs magic, ce va va usura considerabil viata pe timpul menstruatiei, cate dintre voi ati fi dispuse sa il incercati imediat?

Igiena intima este inca un subiect fie tabu, fie ridiculizat pe intreg globul, nu numai in Romania. Ori este in interesul tuturor ca zona intima sa fie ingrijita cat mai bine cu putinta. Domnii sunt cu siguranta de acord! Ca medic ginecolog si femeie, sunt mereu in cautare de solutii optime pentru problemele tipic feminine si le incerc intotdeauna pe o pacienta, inainte sa recomand un produs, adica pe mine!

Ce este cupa menstruala?

Cupa menstruala este un dispozitiv medical moale, sub forma de clopot, de marimea unei prune, ce se insereaza in vagin si colecteaza sangele menstrual. In cel mai bun caz, folosita zilnic, femeia nu va pata niciodata chilotul. Suna perfect, nu? Putin ciudat, dar totusi destul de atractiv incat sa determine multe femei, saturate de produsele clasice, sa incerce.

Experimentul cupa menstruala

In garda, sunt pe picioare 12 ore; mai rar am pauze de toaleta. Sigur va puteti imagina disconfortul simtit cand sunt la menstruatie, teama pe care o am ca s-ar fi putut sa ma fi patat … iar eu port pantaloni albi! Nu, nu zburd cu un zambet pe fata prin saloane, ca prin reclamele cu absorbante! Pe langa indispozitia tipica si crampe abdominale, numai gandul ca trebuie sa gasesc repede o baie sa ma schimb, deja imi ridica nivelul de stres.

O sa fiu sincera. Acum un an am incercat pentru prima data cupa menstruala. Pentru ca s-a patat totusi absorbantul de zi, cu tot cu ea, am zis ca nu e de mine, ca nu imi aduce niciun beneficiu. Am decis sa ma chinui in continuare cu variantele clasice. Pana am dat de un grup de Facebook, unde administratoarea era specialista in astfel de produse. Am citit parerile a zeci de femei multumite de cupa si mi-am spus: “Cum ele pot, tu de ce nu? Mare medic ginecolog mai esti!”, Asa ca, in luna septembrie, i-am mai oferit o sansa si viata mea s-a schimbat in bine pentru totdeauna.

Inserarea cupei: proba la jocurile olimpice

Citesti instructiunile, cauti ceva videoclipuri pe internet si, cand crezi ca ai priceput, descoperi ca habar nu ai unde iti e vaginul! Avertizez astfel toate incepatoarele: nu va dati batute, sigur reusiti! In functie de material, poate fi mai usor sau mai dificil de introdus, iar eu recunosc faptul ca nu eram sigura daca am pus-o corect. In fine, ceva a functionat pentru ca mi-am vazut de treaba mea toata ziua. Nu am simtit-o, iar dupa 12 ore am observat doar cateva pete mici pe absorbantul zilnic.

Ei bine, daca introducerea mi-a testat flexibilitatea si perseverenta, extragerea sa mi-a aratat unde imi sunt limitele. Introduci degetele in vagin, gasesti codita sau inelul cupei, si tragi. Nu vine usor, asa ca tragi si mai tare. Tragi in toate directiile si crezi ca mai ai putin si iti scoti uterul afara, asa de tare a fost vacuumul in cazul meu. Am mai incercat cateva tehnici pana am reusit. Curgeau apele de pe mine si facusem un mic atac de panica. Cat de jenant sa fie ca eu, medic ginecolog, sa ajung la UPU ca nu pot sa extrag cupa menstruala? (cam o data pe luna vad astfel de incepatoare in urgenta). Dupa o astfel de lupta, va spun ca m-am simtit ca o invingatoare si ca o experta in cupe menstruale.

Tips&tricks cupa menstruala

Introducerea: cupa rotunda se apasa intre degete si se indoaie; odata introdusa, ea se desface in vagin si se acomodeaza pe peretii vaginali; pentru a usura procesul, eu recomand gel lubrifiant sau creme vaginale. Ideal ar fi sa introduceti cupa de indata ce simtiti ca incepe menstruatia.

Cum sa nu ne patam: fara sa observam, s-ar putea sa fim deja patate cu sange pe labii cand o introducem si astfel, pare ca nu a functionat. De aceea, eu una o introduc si o schimb in dus, cand pot imediat sa ma spal. Daca totusi te patezi in timpul zilei, poate fi pentru ca ai fluxul foarte mare sau pentru ca nu ai cupa potrivita; unele femei au mai multe cupe, in functie de ziua menstruatiei. Asa ca, folositi intotdeauna un absorbant subtire de zi si pastrati in poseta un absorbant mai gros, de urgenta!

Extragerea: daca intampinati acel vid puternic, ajuta sa va lasati pe vine, ca pe toaleta; puteti introduce un deget pe lateralele cupei, sa o desprindeti de pereti, si astfel sa eliberati vidul; puteti chiar apasa activ, ca si cum ati impinge la nastere. Ca sa evitati riscul de a pata podeaua, recomand sa faceti acest lucru in dus! Daca chiar nu reusiti, puteti ruga chiar partenerul sa va ajute, iar in cazuri extreme, sa mergeti la medic; cupa poate sta chiar si 24 de ore in vagin.

Cupa menstruala salveaza planeta!
Beneficii ecologice

Cupa menstruala salveaza planeta!

Cum? O cupa poate fi folosita si 10 ani. Voi cat gunoi produceti pe luna, cu toate absorbantele si tampoanele? Cati bani aruncati pe fereastra?
Pe mine, cupa menstruala m-a convins a doua oara cand am incercat-o. Am pe lista alte doua tipuri pe care o sa le comand, la recomandarea lui Tünde. Cred cu adevarat ca acest lucru va usura viata femeilor, facand o perioada neplacuta a lunii mai suportabila.
Pentru orice intrebari, grupul de Facebook al lui Tünde este locul perfect pentru voi! Va urez multa sanatate si menstruatii cat mai putin stresante!

Intrebari/raspunsuri

  • Vai, cum sa introduc asa ceva acolo!? Aceeasi discutie o avem si despre OB-uri si totusi sunt din ce in ce mai folosite. Vaginul este obisnuit sa acomodeze diferite organe/obiecte, asa ca nu faceti nimic neortodox daca incercati un astfel de produs.
  • Materialul este toxic pentru corpul meu? Cupa este produsa din silicon medical, astfel hipoalergenica si fara sa presupuna un pericol pentru sanatate. Este mai bine suportata ca materialul unui prezervativ (ex. alergia la latex).
  • Sport/sex cu cupa menstruala? Sport puteti face, inclusiv inot (mers la piscina, mare), cu un risc mic sa va patati. Nu recomand activitate sexuala cand folositi cupa, pentru ca poate sa fie introdusa si mai adanc in vagin, ceea ce poate ingreuna extragerea sa. Mai bine o extrageti inainte de act.
  • Cat pot tine cupa? Este indicat sa fie schimbata dimineata si seara, deci 12 ore.
  • Cupa menstruala creste riscul de infectie vaginala? O cupa facuta din material aprobat de comisiile europene este sigura de folosit. Atentie la produsele contrafacute, mult mai ieftine! In Europa exista multe tari ce produc astfel de produse, toate la standarde europene si 100% sigure pentru sanatatea femeii.
  • Care este cupa potrivita pentru mine? Pe ambalaj aveti cateva sfaturi, insa eu va recomand sa discutati cu un specialist despre asta. Va ofer mai multe informatii in continuare!

Cupa menstruala in Romania

Acum cativa ani, cand a aparut pe piata, cupa menstruala era privita cu scepticism. In 2013 am scris un articol despre ea pe www.contraboli.ro, dar eu una am incercat-o abia in 2019, cand am facut si un LIVE pe grupul meu Facebook Femei de la A la Z, in principal pentru ca nu gaseam produsul in magazinele din Germania. In 2020 sunt surprinsa sa descopar mai peste tot, diferite firme si modele, dovada ca produsul a fost bine primit de consumatoare si astfel a crescut exponential cererea pentru astfel de cupe. Tünde, o romanca stabilita in Marea Britanie si detinatoarea grupului de suport Facebook Cupa menstruala – informatii utile, a depus eforturi pentru a aduce astfel de produse in Romania si de a educa femeile cu privire la aceasta metoda revolutionara ce rezolva o mare parte a stresului legat de menstruatie. Am vorbit personal cu ea online si pot sa va spun ca este o femeie si o antreprenoare extraordinara, care pune suflet in afacerea ei. Raspunde la intrebarile femeilor, iar daca nu stie exact, imediat contacteaza medici ginecologi. Ea stie exact ce fel de cupa merge pentru un anumit tip de femeie, de aceea va recomand sa va alaturati grupului ei de suport (gratuit!), chiar daca nu folositi cupa, pentru a va informa mai intai. Pe site-ul ei www.cupa-menstruala.ro gasiti foarte multe tipuri de cupe si produse de igiena intima pentru femeile interesate de protejarea mediului inconjurator.

Articol realizat de Dr. Laura Gotz

Share 0
Tweet 0
Share 0
Tweet 0
Etichete
  • sanatate familie
  • sfaturi
  • stil de viata
S-ar putea să îți placă și...
Prin exerciții fizice făcute corect și o atenție deosebită acordată mișcării zilnice, îți protejezi coloana vertebrală împotriva uzurii timpurii, asigurându-ți astfel flexibilitatea, energia și o stare excelentă de sănătate pe termen lung.
Vezi articol
  • 3 min

Coloana vertebrală și testul timpului

Atunci când alegi să urmezi un plan alimentar bine structurat și adaptat stilului tău de viață, reuşeşti să îți optimizezi nivelul de energie de pe parcursul întregii zile, obținând rezultate vizibile și durabile fără a fi nevoie să renunți definitiv la alimentele tale preferate.
Vezi articol
  • 2 min

Plan alimentar – numărătoarea inversă

Trăim într-o eră digitală în care nomofobia a devenit o problemă tot mai prezentă, transformând dependența de smartphone-uri într-o sursă constantă de stres, izolare socială și dificultăți majore de concentrare în activitățile de zi cu zi ale fiecăruia.
Vezi articol
  • 3 min

Nomofobia, noua epidemie invizibilă a mileniului trei

Funcționând ca o adevărată autostradă fluidă pentru sistemul imunitar, interstițiul facilitează deplasarea rapidă a celulelor de apărare în întregul organism, motiv pentru care menținerea unei hidratări optime este esențială pentru sănătate.
Vezi articol
  • 5 min

Interstițiul, noul organ uman

Prin practici simple și accesibile, precum tehnicile de respirație profundă, meditația sau dușurile reci matinale, poți stimula activ acest traseu esențial, determinând nervul vag să transmită semnale de liniște și siguranță către toate organele.
Vezi articol
  • 3 min

Nervul vag

La clinica INO Dental, abordarea pacienților se realizează din interior către exterior, ceea ce înseamnă că obținerea unui zâmbet frumos și natural începe întotdeauna cu stabilirea unei baze solide prin tratamente corecte, funcționalitate și echilibru biologic, abia apoi reflectându-se în estetică.
Vezi articol
  • 4 min

Din interior către exterior – noua filozofie a stomatologiei moderne

Râsul este un proces natural ce acționează ca un antrenament complet ce contractă mușchii faciali și ne oxigenează corpul, fiind totodată un instrument excelent prin care putem elimina anxietatea și facilita o conectare autentică cu oamenii din jur.
Vezi articol
  • 2 min

Râsul, cel mai accesibil medicament

Atunci când alegi mâncatul intuitiv, înveți să asculți cu atenție semnalele biologice de foame și sațietate transmise de corp, reușind astfel să faci o distincție clară între poftele emoționale de moment și adevărata nevoie de hrană a organismului.
Vezi articol
  • 3 min

Mâncatul intuitiv. Funcționează cu adevărat?

Articole recente
  • Terapia cu endosfere cu Silvia Notari
  • Descoperă tema Pitti Uomo 111: Pitti goes wild
  • Mobilier premium vs. wannabe premium cu Andra Raluca Tăutu
  • Scoate-ți în evidență culoarea ochilor folosind mascara colorată!
  • Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila 2026
Echipa Arkia Creative Home îți prezintă în revista Famost noile tendințe design interior, ghidându-te spre un minimalism sofisticat care îmbină tehnologia discretă cu texturile calde și culorile pământii pentru o casă plină de personalitate.
Pantone 11-4201 Cloud Dancer, o nuanță eterică de alb, întruchipează o schimbare în modul în care trăim și proiectăm, reflectând dorința noastră pentru un nou început și echilibrul între viitorul digital și nevoia primară de conexiune umană. Este o șoaptă de calm într-o lume zgomotoasă.
Îngrijirea tenului după vacanță se bazează atât produsele cosmetice pentru acasă, cât și pe tratamentele profesionale pentru a oferi cele mai eficiente rezultate.
Studiile despre beneficiile luminii demonstrează că expunerea controlată la diferite spectre de culoare poate reduce inflamația cronică, poate ameliora migrenele severe și ajută la reglarea nivelului de serotonină în timpul zilelor întunecate.
Secretul unui look de vedetă stă în pregătirea tenului: folosește o exfoliere delicată cu acid glicolic înainte de a aplica orice fond de ten. Pentru un finisaj proaspăt și de lungă durată, amestecă produsul cu o picătură de ulei de squalane și estompează-l rapid din zona T spre exteriorul feței.
Pentru a menține părul și scalpul într-o stare optimă, este esențial să folosești un scrub cu ulei de rozmarin pentru circulație, o mască hidratantă împotriva vârfurilor despicate și suplimente pe bază de peptide care reglează hormonal faza de creștere, prevenind astfel subțierea și deteriorarea firelor.
Bucharest International Ballet Gala reunește pe scena Sălii Palatului elitele mondiale ale dansului și prim-balerinii Operei Naționale București, într-un spectacol interdisciplinar ce omagiază moștenirea lui Constantin Brâncuși prin dialogul dintre baletul clasic și arta narativă.
Presiunea socială și costurile ridicate ale vieții sunt factorii principali care explică de ce nu mai fac tinerii copii cu aceeași ușurință ca în trecut. Această alegere asumată reflectă dorința generațiilor actuale de a obține mai întâi o stabilitate emoțională și o fundație financiară solidă.
Famost
  • Fashion
  • Lifestyle
  • Beauty
  • Cultura
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale

Introdu cuvintele cheie și apasă Enter