De ce provocările unei companii în creștere sunt complet diferite de cele de la început.
Din exterior, creșterea arată bine. Se vede în cifre, în numărul de comenzi, în echipa care se mărește și în proiectele noi care apar. Din interior însă, creșterea arată foarte diferit. Arată ca o succesiune continuă de decizii dificile, de schimbări și de momente în care ești obligat să renunți la lucruri care te-au ajutat să ajungi până aici.
Una dintre cele mai mari lecții pe care le-am învățat în ultimii ani este că ceea ce te-a adus într-un anumit punct nu este neapărat ceea ce te va duce mai departe.
Mulți antreprenori cred că principala provocare este să crească un business. Astăzi cred că provocarea reală este să crești odată cu el.
Pe măsură ce Vanilla Days s-a dezvoltat, am realizat că fiecare nivel nou al companiei cere o versiune nouă a antreprenorului. Nu poți conduce o organizație cu peste douăzeci de oameni folosind aceleași metode, aceleași procese și aceeași mentalitate pe care le aveai atunci când echipa era de câteva persoane. La un moment dat, ceea ce funcționa începe să te limiteze.
Dacă Vanilla Days ar fi rămas organizată așa cum era acum cinci ani, probabil că astăzi nu ar mai fi existat. Nu am fi avut o imagine clară asupra stocurilor, asupra materiei prime, asupra proceselor sau asupra nevoilor reale ale companiei. Costurile de operare, costurile de marketing, taxele și complexitatea din ce în ce mai mare a businessului ne-ar fi depășit ușor-ușor.
Creșterea nu înseamnă doar mai multe vânzări. Creșterea înseamnă mai multă complexitate.
Una dintre cele mai dificile părți ale acestui proces a fost legată de oameni. Există un moment pe care orice antreprenor îl întâlnește mai devreme sau mai târziu: momentul în care realizează că un om valoros nu mai este potrivit pentru etapa următoare a companiei.
Nu este vorba despre performanță slabă. Nu este vorba despre conflicte. Nu este vorba despre oameni care nu își fac treaba.
Dimpotrivă.
Uneori sunt oameni care au contribuit enorm la dezvoltarea companiei. Oameni pe care îi respecti și cărora le ești recunoscător. Dar organizația evoluează, iar cerințele devin diferite. Rolurile se schimbă. Nivelul de complexitate crește. Iar ceea ce era suficient acum doi sau trei ani poate să nu mai fie suficient astăzi.
Cred că una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut de-a lungul timpului a fost că am rămas prea mult în astfel de situații. Întotdeauna m-am pus în locul celuilalt. M-am gândit ce va face mai departe, dacă îi va fi greu, dacă este decizia potrivită. De multe ori am preferat să pierd eu, să compensez eu, să susțin eu.
Astăzi înțeleg că uneori despărțirea este cea mai bună alegere pentru ambele părți. Nu pentru că cineva a greșit, ci pentru că drumurile nu mai merg în aceeași direcție.
La fel de dificil este și procesul invers: să înțelegi de ce oameni ai nevoie pentru etapa următoare. Să îți fie foarte clar ce lipsește din organizație, ce competențe cauți și cum trebuie să arate noua structură. Deseori aceste nevoi nu sunt evidente. Este nevoie de timp, de analiză și de multă sinceritate cu tine însuți.
Ce nu mi-a spus nimeni despre creștere este cât de mult studiu presupune. Câtă evoluție personală. Câtă organizare.
Nu am fost niciodată o persoană extrem de organizată. Dar Vanilla Days m-a obligat să devin cea mai organizată versiune a mea de până acum. Și încă lucrez la acest lucru. Încă optimizăm procese. Încă punem lucruri la punct. Încă reorganizăm.
Pentru că am înțeles că scalarea nu se întâmplă atunci când ai nevoie de ea. Se pregătește cu mult timp înainte.
O altă lecție importantă a fost legată de control.
La început, cream și controlam aproape tot. Era normal. Compania era mică, iar multe lucruri treceau inevitabil prin mine. Astăzi știu că o organizație nu poate crește dacă fondatorul continuă să fie blocat în fiecare detaliu operațional.
Delegarea nu este un moft. Este o necesitate.
…
