Luna aprilie îl regăsește pe tenorul Alin Stoica într-un plin traseu artistic, cu o agendă densă de spectacole care traversează granițele geografice, dar rămân mereu ancorate în inima României. Cu o voce caldă și pătrunzătoare, o expresivitate scenică naturală și o rafinată tehnică vocală, Alin Stoica își construiește cu fiecare apariție o punte între public și un univers liric profund, autentic.
Alin Stoica este denumit „Tenorul Sufletelor” și nu degeaba! A obținut și o distincție deosebită în cadrul Galei Ambassadors of Global Peace and Excellence Awards 2025, „Premiul pentru Implicare Excepțională în Susținerea Campaniilor Sociale și Promovarea Valorilor Sociale prin Artă”.
Deschide luna cu un pas în afara țării, dar cu sufletul acasă! Pe 10 aprilie, publicul londonez îl va putea asculta în cadrul prestigioasei „Serii a concertelor Enescu”, organizate de Institutul Cultural Român. Este o ocazie deosebită de a readuce în fața diasporei românești – dar și a iubitorilor de muzică clasică din Regatul Unit nu doar arta vocală a unui tenor în plină maturitate artistică, ci și o parte din sensibilitatea culturală românească.


Revenit în țară, pe 12 aprilie, Alin Stoica explorează o altă dimensiune a expresiei artistice, participând la spectacolul „Oracolul Divin” de Samuel Șerban, găzduit de Aurrum Palace din București. Este un proiect atipic, cu tentă simbolică și teatrală, unde vocea devine mai mult decât instrument muzical – devine vehicul de sens, de mister și de trăire interioară.
Pe 17 aprilie, Iașiul îl așteaptă pentru o întâlnire cu un rol ce i se potrivește ca o mănușă: Turiddu din „Cavalleria Rusticană” de Pietro Mascagni. Acest rol, pe care l-a interpretat de mai multe ori cu o intensitate emoțională aparte, i-a devenit aproape o carte de vizită în repertoriul dramatic. Aceeași operă va fi adusă în fața publicului bucureștean pe 24 aprilie pe scena Operei Naționale din Capitală – acasă, între colegi dragi și un public care îl primește mereu cu căldură și recunoștință.
Finalul lunii îl găsește în Suceava, într-un registru diferit dar la fel de profund. Pe 27 aprilie, va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în cadrul evenimentului „SymphOpera – O seară cu Andrei Tudor”, unde lirismul clasic se împletește cu vibrațiile moderne ale muzicii de film și pop-operei. Este o întâlnire a stilurilor, dar și o ocazie de a aduce opera mai aproape de publicul larg.
Alin Stoica nu este doar un tenor, ci un artist în deplinătatea sensului – unul care își trăiește vocația cu modestie, rafinament și dăruire. Fiecare scenă pe care urcă este un fragment din visul său, iar fiecare public pe care îl emoționează devine parte din povestea lui. Într-o lume care aleargă, vocea lui oprește timpul pentru câteva clipe și ne reamintește cât de multă frumusețe se poate naște din pasiune și adevăr.
Text: Beatrice Lianda Dinu / Foto: arhivă personală artist