FAMOST
FAMOST
  • Fashion
    • Tendinte&Stil
    • Vestimentatie
    • Accesorii
    • Modelling
    • Brand
  • Beauty
    • Frumusete
    • Sanatate
    • Splendida
    • Sfaturi
  • Lifestyle
    • Evenimente
    • Stil de viata
    • Media
    • Shopping
  • Cultura
    • Bloguri bune
    • Coltul de carte
    • Destinatii
    • Scrisori
  • Editorial
  • Revista Famost
0
0
0
  • Media

Consuela Bălașa despre viață și carieră

  • 15 aprilie 2025
  • 5 minute de citit
Consuela Bălașa în interviul din revista Famost despre viață și carieră ne povestește despre emisiunile sale "De vorbă cu doctorul", "Mens Sana", reușind să aducă în fața telespectatorilor specialiști din domeniul sănătății și frumuseții abordând subiecte de larg interes.
Total
0
Shares
0
0
0

Bun găsit, dragă Consuela Bălașa! Ne bucurăm să te prezentăm cititorilor noștri, într-un număr special al revistei Famost. În introducere, am vorbit despre emisiunile medicale pe care tu le realizezi, cu multă dedicare și profesionalism. Cu ce diferă emisiunea “De vorbă cu doctorul” de formatul “Mens Sana”?

Mă onorează introducerea pe care mi-ați făcut-o și vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă vulnerabiliza în fața cititorilor voștri! “De vorbă cu doctorul” este primul meu “copil” din televiziune. În martie 2025 a împlinit 8 ani. De-a lungul timpului și-a tot schimbat formatul, durata, numărul de ediții pe săptămână, dar niciodată realizatorul. Iar asta mă complimentează mult. Astăzi este în cea mai formă de până acum, ediții live de luni până joi de la ora 16:00, invitat un medic de excepție sau un specialist din domeniul medical cu care întoarcem pe toate părțile atât patologiile cât și tratamentele, inovațiile și regulile de prevenție. De mai bine de un an fac echipă cu Adriana Bulacu, producătoarea emisiunii. Un super profesionist, o femeie care m-a ajutat să-mi deschid mintea în a vedea beneficiile și skill-urile muncii în echipă. Ei îi datorez mare parte din meritele reușitelor de azi. Sunt un om care știe să mulțumească și o fac des, adică de fiecare dată când simt. Așa că sper să nu vă plictisesc cu multele mele mulțumiri în acest interviu. Iar “Mens Sana” este ediția de sănătate de week-end, duminica la ora 12:00, când aducem în atenția telespectatorilor câte doi specialiști în sănătate, frumusețe, psihologie pentru a învăța, pentru a ne inspira să alegem să trăim responsabil, pentru a fi sănătoși, tineri și frumoși.

Probabil că mulți cititori se întreabă: o personalitate atât de veselă precum a ta prezintă zilnic subiecte solide din medicină. Cum și când te-a adus viața pe acest drum profesional?

Este o întrebare care mă emoționează de fiecare dată. Privesc în urmă cu drag și nostalgie și-mi dau seama că sunt un om foarte iubit. În 2013 am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport – Kinetoterapie și Motricitate Specială. Am lucrat un an de zile într-o clinică stomatologică de elită, dar a trebuit să-mi dau demisia pentru că mama mea suferise un accident de mașină grav și a fost nevoie să fiu lângă ea câteva luni. Când toată durerea se terminase și mă puteam întoarce în câmpul muncii, nu mai apăreau muncile. Mergeam la interviuri și nu se lega nimic, dar trebuia să mă întrețin. Așa că o perioadă de 2 ani am făcut menaj în casele prietenilor. A fost o perioadă interesantă. M-a asigurat că știu ce înseamnă serviabilitatea, modestia, recunoștința și deși ciudat, poate, mă simțeam specială: eu nu aș lăsa cheia de la casă pe mâna oricui, nu aș oferi acces la sertarul meu cu lenjerie intimă oricui. După doi ani am fost premiată de Dumnezeu cu două super joburi care au venit simultan: realizator la A7TV și profesor de înot pentru copii. Joburi care m-au ales, pentru că primisem invitație la aceste interviuri, nu le căutasem eu. Deci, din 2017 sunt un fericit angajat în televiziune pentru că … providența. Erau câteva elemente importante care nu mă recomandau deloc să apar pe sticlă, însă oamenii care conduc postul au văzut, probabil, dincolo de limitările mele și au crezut în potențialul meu, la care lucrez constant cu pași mici dar siguri.

Ce presupune realizarea fiecărei emisiuni? Care sunt provocările pe care le întâmpini în profesia ta de realizator tv?

La început, principalele provocări erau despre controlul debitului meu verbal și despre găsirea și programarea invitaților. Astăzi, provocările sunt despre controlul debitului verbal și performare. Mesajul să ajungă clar și convingător la telespectatori, invitații să se simtă provocați intelectual dar susținuți emoțional, iar publicul să ne aleagă și a doua zi cu drag și plăcere. Restul e can-can.

Când o pot urmări cititorii pe Consuela Bălașa în dialog cu medicii de renume și cu specialiștii din sănătate și frumusețe?

Ne pot urmări în fiecare zi de luni până joi live, de la ora 16:00 – “De vorbă cu doctorul”, iar duminica de la ora 12:00, urmărind “Mens Sana”, iar vestea făină pentru cei care ne descoperă mai târziu este că toate edițiile din acești mulți ani sunt arhivate pe YouTube.

Dincolo de emisiunile medicale, prezinți și emisiunea adresată cuplurilor Step by Step. Ce presupune acest format și când îl putem urmări? Cine îți este partener de dialog?

“Step by Step” este emisiunea care mi-a început cu adevărat reconstruirea mea, ca om. A început ca un curs util oricui: singur sau în relație de cuplu, adolescent sau vârstnic. Florin Amariei este creierul și sufletul acestei emisiuni, invitatul permanent. Este un om care m-a câștigat rapid pentru că trăiește ce povestește. Experimentează pe propria piele tot ce citește. Se vulnerabilizează într-un mod real și sănătos. Este omul care transformă viețile și relațiile tuturor celor care aleg să lucreze cu el.

Formatul este unul simplu: în prima parte a emisiunii răspundem întrebărilor care au venit de la telespectatori urmând să abordăm subiectul ales pentru ocazia respectivă. Sunt legi universale, reguli de bază, principii de relaționare pe care le dezbatem și care sperăm să producă un număr cât mai mare de”AHA-uri” printre cei care ne ascultă. Printre subiectele abordate: stilurile de atașament, stima vs iubire de sine, atracția fizică, sexuală sau iubirea, terapia IMAGO, mituri despre bărbați și femei.

Care este cea mai amuzantă amintire din cariera de jurnalist?

Auch! Deși sunt un om haios, vesel, optimist, nu am amintiri neapărat amuzante. Am bifat toc rupt în platou, în timpul live-ului, am bifat și uitarea numelui invitatului și am o colecție întreagă de bloopers din emisiuni, mulțumită editorului meu harnic și implicat, Cătălin. Dar când se întâmplă, nu e amuzant, devin amuzante după multă vreme, când înveți să te accepți. Lucrez la asta.

Ce recomandări are Consuela Bălașa pentru viitorii jurnaliști care vor să modereze emisiuni pe teme medicale? La ce detalii să fie atenți? Cum să abordeze medicii?

Am învățat că rareori interviurile sunt faine dacă moderatorul este crispat, dacă nu este conectat cu invitatul/ invitații săi. Pentru mine este esențial să dezvolt o chimie bună și reală cu invitații mei, mai important și decât să pronunț toate consoanele cuvintelor. Informația este peste tot, noi căutăm starea. Iar un invitat stresat, chinuit, neînțeles, nu va putea să livreze cu ușurință informații și stări faine publicului.

O altă recomandare este verificarea informației. Mai ales în sănătate, un domeniu care vinde ușor și mult. Nu îți dorești să fii părtaș la împrăștierea zvonurilor menite să manipuleze cetățenii vulnerabili.

Vorbeam puțin mai sus despre stil. Ce ar trebui să cuprindă stilul de viață al femeii moderne?

Ore suficiente de somn! Și aici este o chestiune personalizată. Sunt perioade în viața femeii când 8 ore nu sunt suficiente și are nevoie de 10. Să-și asculte corpul și să-l ajute.

Până-n 30 de ani ne ajută corpul, după 30 trebuie să îl ajutăm noi pe el, iar asta presupune mișcare regulată adecvată, hrană potrivită cu atenție sporită la consumul de zahăr și somn. Rutine simple dar eficiente, ne complicăm și ne pierdem în detalii prea des. Și să nu uit: BUCURII! Să ne creăm momente, episoade, ocazii în care să observăm, să simțim viața, să ne umplem sufletul cu frumos și optimism. Iar după 30 ani, minim o dată pe an la dermatolog/ estetician pentru botox. Sorry, gravitația.

Cum își definește Consuela Bălașa stilul vestimentar de zi cu zi?

…

Continuarea interviului cu Consuela Bălașa poate fi citit în ediția lunii februarie 2025 a revistei Famost accesând acest link.

Share 0
Tweet 0
Share 0
Tweet 0
Etichete
  • interviu
  • sfaturi
  • stil de viata
S-ar putea să îți placă și...
Transformând alimentația conștientă într-o artă a gustului, Polina Caimacan dă viață unor deserturi fără zahăr rafinat, gluten sau lactate, oferind o experiență rafinată ce hrănește corpul și bucură simțurile deopotrivă.
Vezi articol
  • 5 min

Polly Chocolate by Polina Caimacan cu Antonia Bogdan

După succesul Brain Event 2026, Diana Palotaș subliniază importanța prevenției în sănătatea cerebrală, oferind prin NEUROS o perspectivă integrată despre neuroplasticitate, somn și stil de viață echilibrat pentru o mai bună funcționare cognitivă.
Vezi articol
  • 8 min

Interviu Diana Palotaș, fondator NEUROS

Marius Alexe, omul din spatele ONLEAF, ne spune că compania sa are un mix foarte bun între oameni tineri, cu energie, ambiție și dorință de a demonstra, și experiența celor care au mai trecut prin etapele prin care trece o companie în creștere.
Vezi articol
  • 7 min

Interviu Marius Alexe – investitor

Prin pasiune și rigoare, Anisia Todor creează deserturi unice ce oferă experiențe senzoriale complete, refuzând compromisurile și punând accent pe ingrediente naturale, tehnici precise de temperare și respect față de tradiția artizanatului pur.
Vezi articol
  • 4 min

Anisia Todor, Chocolate Academy, în dialog cu Antonia Bogdan

Ediția din acest an a FITS 2026 reunește un număr impresionant de 848 de evenimente și așteaptă peste 5000 de artiști din 83 de țări, oferind publicului spectacole lectură, conferințe speciale, ateliere și o platformă dedicată artelor vizuale.
Vezi articol
  • 2 min

Programul complet al FITS 2026

Fondat de Daniel Alexandrescu și Alexandru Ilie, brandul RestartiX îmbină rigoarea medicală cu managementul strategic, transformându-se dintr-o simplă platformă online de recuperare într-o infrastructură clinică digitală integrată, ce oferă sprijin sistemic pe termen lung atât pacienților, cât și specialiștilor.
Vezi articol
  • 4 min

Daniel Alexandrescu & Alexandru Ilie – fondatorii RestartiX

Cu o educație muzicală riguroasă începută în copilărie sub îndrumarea tatălui său, Leyah reușește să îmbine pianul clasic cu storytelling-ul modern, creând prin turnee precum Cinestezia o experiență audiovizuală unică și plină de emoție.
Vezi articol
  • 3 min

Leyah, artista ce aduce cinematografia în muzica pop românească

Ediția Pitti Uomo 110 o are ca invitat special pe Simone Rocha, designer irlandez ce explorează noi teritorii creative prin îmbinarea tradiției cu modernismul, oferind o viziune senzorială unică ce sfidează regulile clasice ale genului și ale timpului.
Vezi articol
  • 2 min

Simone Rocha-Guest Designer la Pitti Immagine Uomo 110

Articole recente
  • Spațiul din geantă și cum îl optimizezi
  • Succesul, dincolo de iluzii
  • Modulul Spectacole-lectură, la a V-a ediție în FNT 2026
  • Polly Chocolate by Polina Caimacan cu Antonia Bogdan
  • Stone by Vondom cu Arh. Andra Raluca Tăutu
Prin tratarea deshidratării cu ingrediente de nișă precum exozomii și sigilarea apei în straturi, bariera cutanată se repară rapid, redând pielii acel aspect plin și sănătos, prevenind în același timp iritațiile cauzate de factorii externi.
Creațiile semnate de Julia Taban sunt un simbol al rafinamentului modern, oferind femeilor posibilitatea de a-și exprima personalitatea prin materiale premium și un design minimalist care depășește barierele tendințelor trecătoare din modă.
Dacă reușești să integrezi cu succes noi obiceiuri matinale, cum ar fi meditația sau exercițiile de respirație, vei observa încă de la prima oră a acestei clipe de dimineață o îmbunătățire radicală a nivelului tău general de energie și concentrare.
Ca să previi aceste situații incomode la salon, cel mai simplu este să aduci imagini explicite cu rezultatul dorit și să discuți deschis cu stilistul tău încă de la început despre așteptările tale, asigurându-te astfel că pleci de fiecare dată complet mulțumită de noul tău look.
Evenimentul Milano Design Week adună sute de mii de vizitatori din întreaga lume, transformând clădirile istorice și fostele spații industriale în instalații fascinante ce pot fi descoperite în ediția digitală Famost din iunie 2026.
Famost
  • Revista Famost
  • Parteneriate & Media Kit
Tendinţe, modă, frumuseţe, evenimente, sănătate, stil de viaţă, editoriale

Introdu cuvintele cheie și apasă Enter