Elena Ionescu despre muzică şi carieră

Elena Ionescu este una dintre cele mai apreciate artiste din România care a depăşit de mult graniţele ţării cu talentul său muzical. Ea a făcut parte din trupa Mandinga pentru o perioadă de 10 ani, trupa alături de care şi-a construit o carieră internaţională de succes în urma participării la Eurovision cu melodia “Zaleilah”. Ea cânta de la vârsta de 6 ani, însă a început o carieră la un nivel performant odată cu intrarea sa în trupa Mandinga, la vârsta de 17 ani. În 2012, trupa Mandinga a reprezentat România la “Eurovision Song Contest 2012” în Baku, Azerbaidjan cu piesa “Zaleilah”, reuşind să se claseze pe locul 12. A câştigat competiţia Survivor România, fiind până în prezent singura femeie din România care a reuşit această performanţă. Din 2016 până în prezent, Elena Ionescu a lansat multe melodii axându-se pe construirea unei cariere solo.

La ce vârstă ai început să activezi în acest domeniu?
La 17 ani atunci când am venit în Bucureşti, mai exact am intrat în trupa Mandinga după ce am participat la un casting de 500 de fete. Eu împreună cu o cubaneză am fost norocoasele câştigătoare şi din acel moment mi-am început cariera, legal vorbind pentru că altfel aş fi început-o de la 6 ani de când am început să cânt prima oară. Încă de mică am fost pasionată. Mergeam pe la festivaluri şi concursuri prin ţară. Părinţii mei s-au ţinut de mine de mică şi mi-au dat mai multe artere din care să îmi aleg, iar muzica a fost cea pe care mi-am dorit-o şi de pe la 6 ani am început să cânt pe scenă practic. Cântăm la Casa de Cultură din Caracal şi la zilele oraşului până când la 17 ani mi s-a îndeplinit visul de a deveni persoană publică cum s-ar zice.

Cum şi-a descoperit Elena Ionescu pasiunea pentru muzică?
Mama este cea care mi-a descoperit această pasiune. Şi-a dorit foarte mult să am un talent, ea fiind foarte talentată, dar părinţii săi i-au spus că este mai importantă şcoala şi că acestea sunt doar hobby-uri şi a spus ea că dacă ar fi să aibă un copil care să aibă vreun talent cu siguranţă o să îl sprijine şi aşa s-a şi întâmplat. A văzut că începusem să cânt pe la grădiniţă, tot fredonam piese, cântecele şi educatoarele i-au spus să se ţină de mine după care m-a înscris la canto şi am început să cânt la un alt nivel şi să învăţ muzica şi apoi am fost la multe festivaluri, începând cu vârsta de 10 ani, unde câştigam de la menţiuni până la trofee pentru că îmi dădeau menţiuni şi premii de încurajare pentru că eram foarte mică faţă de restul categoriilor de vârstă, dar totuşi voiau să mă ambiţioneze şi mă consolau cu premii şi cam aşa a fost începutul meu, încă de la grădiniţă.

Ce amintiri ai de la începutul carierei?
Amintiri foarte frumoase pentru că pentru mine a fost un pas important şi un moment destul de grandios pentru că am intrat într-o formaţie care era deja construită şi avea notorietate. Aveam concerte de miercuri până duminică. Aveam ocazia să văd locaţii extraordinare. Oamenii mă primiseră cu braţele deschise. Eu care eram înnebunită după muzică latino cumva mi s-a îndeplinit acest vis de a cânta şi în latină şi să evoluez frumos. Iar toată chestia asta nu a fost oricum, a culminat şi cu turnee în străinătate, cu diferite concerte pe care le-am avut şi cu diferite genuri de muzică pe care le-am învăţat. Am fost în Cuba să învăţ muzică, să învăţ limba foarte bine şi să înţeleg şi mai bine muzica salsa pe care o făceam la vremea aceea, iar în toţi cei 10 ani au fost multe amintiri frumoase.

Uitându-te în trecut, a fost greu drumul tău către succesul de care te bucuri azi?
Foarte greu. Dacă mă gândesc aşa, au fost multe momente de sacrificiu, mai ales că eram o fetiţă dintr-un oraş din provincie unde lumea era un pic diferită faţă de Bucureşti, unde intrasem într-o altfel de lume şi trebuia să evoluez într-un timp foarte scurt. A fost greu, dar şi frumos. Am învăţat foarte mult, am încercat să asimilez cât de mult pot pentru că ştiam că aia era şansa vieţii mele. Îmi doream foarte mult şi am ţinut cumva cu tot sufletul şi cu toată ambiţia să progresez, să nu îmi spună nimeni nimic din acest punct de vedere fiind cea mai mică din trupa şi acuma văd că au trecut anii şi am acumulat foarte multă experienţă de viaţă care nu cred că încap într-o serie de 100 de întrebări. Am o carieră frumoasă şi într-adevăr toate beneficiile pe care le am astăzi se datorează anilor precedenţi pe care i-am trecut cu multă muncă, perseverenţă şi cu dorinţă.

Ce înseamnă muzica pentru Elena Ionescu?
Muzica este prima mea iubire şi eterna mea iubire. Nu am să mă pot despărţi niciodată de ea. Iubesc să cânt. Iubesc să văd oamenii cum se bucură atunci când cânt. Simt că sunt făcută pentru asta. Fiecare eveniment pe care îl am îmi confirmă că niciodată nu pot să las această meserie, care oricum este şi o pasiune din tot sufletul mai presus de meserie şi clar este ceva de care nu o să mă las niciodată.

Ai făcut parte din celebra trupa Mandinga pentru o perioadă de 10 ani. Ce amintiri ai din acea perioadă?
Asta spuneam, că atât de multe şi atât de frumoase amintiri am încât nu ştiu dacă aş putea să le enumăr vreodată, dar pot să spun că au marcat momente importante în viaţă pe care poate mulţi artişti şi-ar fi dorit să le trăiască, respectiv să fim o trupă internaţională, să fim o trupă frumoasă, profesionistă din toate punctele de vedere. O trupă colorată, o trupă care deşi nu cântăm muzica tradiţional românească, reuşeam să facem la un nivel foarte bun muzica salsa şi evident, multe locaţii superbe şi excepţionale pe care am putut să le văd prin acest intermediu care nu pot fi descrise în 2-3 cuvinte ci în romane cum s-ar spune. Am foarte multe amintiri frumoase, îmi amintesc cu drag chiar dacă m-am despărţit de aceşti oameni am rămas prietenă cu toţi şi în continuare ei reprezintă a doua mea familie pentru că ei m-au iniţiat oarecum în acest domeniu şi m-au format pentru viitor şi nu am să uit niciodată asta şi ori de câte ori îi văd mă uit cu drag la ei. Chiar dacă drumurile noastre sunt separate de ceva timp, în continuare fiecare îşi vede de drum, dar e foarte bine când ne facem treburile cumva foarte bine chiar şi separat.

Din 2016 Elena Ionescu a îmbrăţişat cariera solo. Cum te simţi în această postură?
Mă simt foarte bine. Cred că a fost un moment prielnic, să zic aşa, chiar dacă pare ciudat mi-aş fi dorit să rămân şi în trupă, dar mi-aş fi dorit să fac şi de capul meu nişte lucruri ceea ce evident că nu se puteau face, iar acum sunt o femeie care mi-am atins cumva toate obiectivele sau cel puţin sunt într-o postură în care îmi doresc şi anume să pot să cânt şi cu band, să pot să cânt şi simplu cu varianta de dansatoare. Am două formule de show la care clar nu o să renunţ şi nu am să le diferenţiez foarte tare decât în funcţie de ceea ce doreşte publicul, dar cumva această chestie mi-a dat şi această oportunitate. Nu pot să uit aşa cum spuneam că aceasta trupă m-a consacrat şi mi-a făcut foarte mult bine în toţi aceşti ani, iar datorită lor sunt şi astăzi şi cânt piese din Mandinga datorită faptului că am şi compus la unele piese foarte mari de altfel din trupă, aşa că toată lumea este fericită cum s-ar zice.

Ai participat la ,,Te cunosc de undeva” – Antena 1. Ce amintiri ai de la această competiţie?
Am amintiri foarte faine şi de acolo. Mi-a plăcut foarte mult acel proiect. Este unul dintre proiectele de suflet, eu chiar am pus suflet în fiecare personaj acolo şi dacă daţi un pic pe Youtube să vă uitaţi chiar am făcut performante frumoase. Am reuşit, cu vocea pe care o am eu aşa mai groasă, să fac o voce pe toate stilurile de la bărbat până la tot felul de voci subţiri ceea ce mi-a arătat anumite abilităţi şi pot să spun că este un proiect care te pune în nişte situaţii în care nu te-ai aşteptat vreodată şi asta îi şi frumuseţea. Recomand oricui să încerce această emisiune pentru că într-adevăr descoperi multe lucruri la tine pe care nu ai avea în nicio altă situaţie cum să le faci, să le reproduci.

Ai reprezentat România la “Eurovision Song Contest 2012” în Baku, Azerbaidjan cu piesa “Zaleilah”. În clasamentul final v-aţi clasat pe locul 12. Ce a însemnat pentru trupă această reuşită?