In zilele de azi ni se pare normal sa ne schimbam tinutele vestimentare de cateva ori pe zi, sa le adaptam evenimentelor la care participam si in general vorbind, gasim relativ usor, haine in toate culorile, ca sa nu mai amintim de modele si tesaturi.
Insa, trebuie sa stim ca nu intotdeauna lucrurile au stat asa, oamenii in vechime isi acopereau trupul cu materialele care erau disponibile la acea vreme, diversitatea in ceea ce priveste – modelul de croiala, culoarea sau materialul din care erau confectionate, fiind aproape inexistenta. Numai oamenii care aveau o pozitie sociala privilegiata isi pemiteau sa poarte mai multe tinute, adaptate evenimentelor la care luau parte, si acestea erau mult mai elaborate din punct de vedere al modului de confectionare si mai ales ales in culori diferite.
[trendmag_toggles]
[trendmag_toggle title=”1″]Acum mai bine de 2000 de ani, majoritatea oamenilor purtau imbracaminte fabricata din lana si in, cu o croiala foarte simpla, in sensul ca era vorba mai degraba de o bucata de material cu care se infasura mai tot corpul, si care avea mai multe despicaturi care lasau libere capul, mainile si picioarele.
Denumirea comuna pentru acesta vestimentatie era aceea de “tunica” sau “toga”, fiind vorba mai exact de un fel de camasa care, avea despicaturi pentru maini si cap si datorita acestei croieli foarte simple, se imbraca in general pe verticala si ajungea cu lungimea in jurul genunchilor, sau mai sus de acestia – in cazul barbatilor si pana in pamant, in cazul femeilor. Este de mentionat ca si barbatii puteau sa poarte aceasta imbracaminte cu lungimea pana in pamant.
De obicei, aceasta “camasa” lunga sau trei sferturi, era confectionata din in, de o calitate inferioara pentru persoanele de conditie modesta si de cea mai buna calitate si finete, pentru persoanele de conditie superioara, care isi permiteau un asemenea lux.
Un alt material din care erau confectionate hainele, de data acestea numai pentru persoanele care isi puteau pemite – de obicei clasele superioare, era matasea. Aceasta era adusa de caravanele negustoresti pe asa-numitul “Drum al matasii”, din Extremul Orient, traversand cea mai mare parte din Asia Centrala si Orientul Apropiat, pana in Europa.
Este cunoscuta legenda care povesteste ca una dintre printesele dintr-o veche dinastie chineza, plimbandu-se intr-o livada de arbusti, in timp ce isi savura ceasca de ceai, a avut “surpriza” sa-i cada in ceasca, cateva “gogosele” cum le-am numi noi astazi. Acele “gogosele” nu erau altceva decat “coconi” ai viermilor de matase. Si deoarece in momentul in care a incercat sa le scoata din lichidul fierbinte al ceaiului, a observat ca din ele se desfasoara cateva fire deosebit de subtiri si de o extrema finete, a avut ideea sa faca din ele o tesatura. Asa s-a inventat matasea si mai ales, modul ei de confectionare, foarte dificil si care necesita multa atentie si migala, precum si conditii de lucru deosebite, situatie care a dus la valoarea extrem de ridicata a achizitionarii ei.
Trebuie avut in vedere ca matasea era folosita doar pentru anumite “obiecte de imbracaminte”, cum erau de exemplu in acele vremuri mantiile, un fel de “pelerine” cum le-am numi noi astazi, si care erau folosite atat de femei cat si de barbati. Prin purtarea lor, isi aratau celorlati oameni, statutul lor social foarte ridicat. Aceste persoane erau de obicei, membri ai familiilor regale sau imperiale, membri ai aristocratiei, mari comandanti de osti – care se distingeau in lupte sau persoane care aveau un rol religios foarte important (mari preoti sau preotese din templele unde se desfasurau ceremoniile sacre).
Aceste mantii, de obicei erau colorate in anumite nuante, fiecare dintre ele simbolizand un anumit statut social: culoarea galben auriu sau purpuriul erau rezervate numai familiei regale sau imperiale; rosul aprins era rezervat de obicei comandantilor de armate, victoriosi in lupte, iar culoarea violet era rezervata marilor preoti si persoanelor cu atributii religioase in general. Din cauza faptului ca numeroase culori si in mod deosebit cele mentionate mai sus, se obtineau extrem de greu (din diferite amestecuri de plante si minerale), tot acest proces de productie fiind foarte anevoios, doar personele privilegiate isi puteau permite sa se imbrace in tesaturi colorate in acest mod.
De altfel, era si interzis ca o persoana care nu apartinea acestor clase sociale privilegiate sa poarte imbracaminte colorata in aceste culori sau din material scumpe, orice incalcare ducand la pedepsirea acesteia, de cele mai multe ori cu pedeapsa capitala.
[/trendmag_toggle]
[trendmag_toggle title=”2″]Daca pentru imbracaminte, existau totusi moduri ca oamenii sa-si acopere trupul, atat din considerente religioase, cat mai ales pentru a se proteja in fata naturii (de vreme mai rece indeosebi in zona europeana, sau de caldura excesiva intalnita mai mult in zona centrala si sudica a Asiei), in ceea ce priveste incaltamintea, o mare parte de oameni erau nevoiti sa mearga desculti.
Ca si in cazul imbracamintei, numai oamenii cu pozitie sociala ridicata isi permiteau incaltaminte de cea mai buna calitate, majoritatea fiind confectionata din piele ale diverselor animale, care avea o baza pentru talpa piciorului si niste curele care se impleteau pe picior asigurand astfel sustinerea si aratand cumva ca niste “sandale“ cum le-am numi noi astazi. Principalul scop de atunci al acestui tip de incaltaminte era acela de protectie a piciorului si de comoditate in miscare si mai putin de ordin estetic.
In zonele mai reci, unde era nevoie de o protectie sporita a picioarelor, era confectionata tot din piele din cea mai buna calitate un fel de incaltaminte, tip “cizma” cum s-ar putea denumi in prezent, atat pentru barbati cat si pentru femei, si care se dovedea foarte utila in deplasari pe distante lungi, modul ei de croire si ansamblare fiind tot tributar comoditatii si confortului in miscare si mai mult decat atat, adaptate mersului pe cal – unul dintre principalele moduri de deplasare din acele vremuri.
De asemenea, atat incaltamintea cat si imbracamintea pentru persoanele privilegiate, era ornata de cele mai multe ori, cu modele foarte complicate, unele dintre ele cu o anumita simbolistica, pe baza de fir de aur si de argint si garnisite cu pietre pretioase. Tot din aur si argint in combinatie cu pietre pretioase, erau confectionate si diferite podoabe pentru imbracaminte, de exemplu: “fibulele”- un fel de “catarame” sau “agrafe”, care erau utilizate pentru a prinde intre ele parti din materialul propriu-zis sau materialele intre ele, precum si alte obiecte din categoria celor folosite pentru stangerea parului (mai ales de catre femei), cum ar fi fost diademele sau tiarele, precum si coroanele pentru barbati in cazul regilor sau imparatilor.
Pe langa bijuterii, tot pentru ornarea imbracamintei sau a incaltamintei, mai erau folosite anumite feluri de blana ale animalelor, de obicei foarte rare si pretioase: hermina sau zibelina, jderul, nurca sau leopardul. In cazul lor, pe langa functia simbolica sau estetica, rolul principal al acestora, era acela de a asigura caldura si protectia atunci cand situatia o impunea, date fiind conditiile naturale.
Pe final, trebuie mentionat faptul ca unele dintre aceste “traditii” vestimentare din acele vremuri indepartate, au fost mentinute in anumite zone, perioade lungi de timp, si chiar si astazi, intr-o forma “artistica”, in numeroase colectii de moda ale unor creatori celebri. Pot fi “descoperite” astfel, anumite “detalii”, care sunt inspirate din imbracamintea si/sau incaltamintea purtate de oamenii care au trait in acele vremuri, dar si de-a lungul timpului.[/trendmag_toggle]
[/trendmag_toggles]
sursa foto: Wikipedia
Nusha Davilla
