Marea sansa este scrisa de Olivia Manning, care a locuit pentru o scurta perioada in Bucuresti, chiar inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, casatorita fiind cu un lector de literatura engleza, intocmai ca si Harriet, personajul principal feminin din aceasta carte si observand, la fel ca si ea, dedesubturile, stilul de viata si neajunsurile unui Bucuresti in plina perioada interbelica. Aceasta s-a inspirat din viata romanilor si a strainilor deopotriva (englezi, nemti, evrei), care traiau toti sub acelasi acoperis – Bucurestiul – , dar care resimteau total diferit acea perioada de cumpana, fiind evidente contrastele dintre viata dusa de tarani – atat de ridiculizati si dispretuiti si cea a altor paturi sociale – o viata imbelsugata, dar pe alocuri cu iz de snobism, dand nastere in final Trilogiei Balcanice, alcatuita din romanele Marea sansa, Orasul decazut si Prieteni si eroi, si tradusa la noi la editura Nemira.
Intotdeauna mi-a fost greu sa vorbesc despre cartile care trateaza subiecte delicate, cum ar fi declansarea razboaielor pe aproape intreg cuprinsul globului, Holocaustul cu asa-zisa purificare a natiunii prin intermediul actiunilor de epurare a evreilor, regimul nazist s.a.m.d, acele carti care prezinta intr-un mod direct, nuantat si impresionant pagini intregi din evenimentele istorice care si-au pus amprenta asupra oamenilor si a stilului acestora de viata, politicii, evolutiei sau regresului unor natiuni intregi, schimband si contribuind la tot ceea ce suntem noi astazi ca popor si tara. Si chiar daca am citit cateva astfel de carti, mereu a constituit o provocare sa imi exprim parerea sincera asupra acestor subiecte, deoarece simt ca nu pot cuprinde toata esenta si complexitatea unui astfel de subiect, nu pot reda ori exprima toate sentimentele si tot tumultul trait si simtit de acei oameni in acele perioade decisive, pentru simplul fapt ca nu am trait pe pielea mea nelinistea, agitatia si frica generala care ii incerca pe acestia in acele timpuri.
Si cine ar putea sa vorbeasca cu mai multa acuratete si in cunostinta de cauza daca nu o persoana care a trait acele vremuri? Cine sa redea mai bine evenimentele, schimbarile, emotiile si bataliile care s-au dat atat in viata publica, cat si in cea privata?
Pe fondul celui de-al doilea Razboi Mondial, sub umbrela nelinistii si a nesigurantei, intr-un Bucuresti acaparat de saracie, destinul mai multor oameni (romani si straini) se intrepatrunde, dand nastere unei file de istorie, o poveste veridica a unei vieti demult apuse, necunoscuta multor tineri din ziua de azi.
In cartea Marea sansa, in tumultul dat de lupta pentru supravietuire intr-un oras strain aflat in pragul razboiului, Harriet, venita in Bucuresti in urma casatoriei cu profesorul de engleza Guy Pringle, se confrunta nu numai cu ostilitatile celor din jur, dar si cu prieteniile impuse de sot si cu desele momente cand acesta alege voit sa o ignore sau sa nu ii ia in considerare parerile. Aceasta se loveste nu numai de grija zilei de maine, dar si de nepasarea si exuberanta lui Guy, intrebandu-se cum va fi viitorul ei in aceasta tara straina, macinata de coruptie si un posibil razboi, alaturi de un sot pe care uneori ii este greu sa il inteleaga.
Mergeau la o oarecare distanta unul de altul, despartiti de propriile lor pareri. In fata, se vedea vitrina cafenelei spre care pornisera. Era vorba despre Doi trandafiri, considerata locul de intalnire al celor care se adunau pe vremuri la Napoleon, acum daramat. Guy isi inchipuia ca va gasi acolo tot felul de vechi prieteni, iar Harriet tocmai de asta se temea. Imaginandu-si-l pierdut in imbratisarile lor, simtea ca eternitatea era indoielnica si universul, inuman si rece. Isi strecura din nou mana in mana lui.
– Suntem impreuna, suntem in viata, cel putin pentru moment, spuse.
Strangandu-i mana, el o intreba:– Cand vom putea fi mai mult decat atat?
Impinse usa si intra in lumina stralucitoare; ea lasa intrebarea fara raspuns.
Harriet nu intelege cum poate exista o asa saracie usor acceptata de ceilalti. Ea, englezoaica, l-a urmat pe Guy in Romania fara a se simti apropiata de aceasta tara si fara a cunoaste stilul de viata al romanilor, acest „popor necreator” care se multumeste cu putin si isi accepta prea usor soarta. Cu toate acestea, ea doreste sa se integreze si incearca sa nu judece mai mult decat este cazul.
…
