Bună, Mihaela Ciuraru și “Bine ai venit! ” în această nouă ipostază! Ce îți doreai să devii când erai mică? Ce visai? Cum te vedeai în viitor și cât s-a mai păstrat din acea dorință?
Mulțumesc echipei Famost din suflet pentru această oportunitate! Mi se pare fantastic că pot să împărtășesc atât de multe lucruri și cine știe, poate voi reuși să motivez măcar o singură persoană în drumul său de dezvoltare personală.
Când eram mică, mi-am dorit, pe rând, să fiu balerină, actriță, să lucrez în armată sau în criminalistică. Mai târziu, am simțit mereu dorința de a deveni un antreprenor de succes, cunoscut și apreciat în România. Având în vedere activitatea mea din prezent, consider că mi-am urmat visul. Sau, cel puțin, am ajuns la el.
Ceea ce suntem ca adulți reprezintă rezultatul copilăriei și a adolescenței. Ai avut în acea perioadă persoane care te-au influențat în bine și despre care poți spune că ți-au marcat modul de a fi, de a acționa?
Categoric, DA! Mama mea a fost una dintre cele mai mari influențe din viața mea. Vorbesc despre ea pentru că este femeia puternică pe care mi-am dorit dintotdeauna să o întruchipez. Despre bărbați se spune des că sunt puternici, dar ce facem cu femeile care muncesc, au grijă de copii, de soț, de casă, se îngrijesc (dacă le mai rămâne timp) și oferă mereu acel +1 pentru familia lor?
A doua influență puternică în copilăria mea au fost fratele și tatăl meu. Ei mi-au arătat ce înseamnă să rămâi ferm pe poziție chiar și atunci când simți că nu mai poți. Fratele meu, Nicușor Ciuraru, a fost întotdeauna etalonul după care mă ghidam. El era acel “minim acceptabil” pe care trebuia să-l ating, iar standardul lui nu era deloc jos.
A treia persoană care mi-a marcat profund parcursul a fost instructorul meu de karate, Sensei Tudor Valentin. El mi-a format valorile după care mă ghidez și astăzi. Practicând stilul de Karate Kyokushin de mai bine de 15 ani și crescând sub ochii și îndrumarea lui, am avut privilegiul să observ un om care își conducea întreaga viață după principii morale și după Codul Bushido (Codul Samuraiului). Aceste valori se regăsesc și astăzi în viața mea de zi cu zi și în tot ceea ce fac.
Mihaela Ciuraru este o persoană pozitivă, mereu energică. Cum îți alimentezi această stare și cum reușești să o menții?
Consider că sunt o persoană pozitiv-realistă. Eu mă încarc mereu de la oameni. Îmi iau energia când sunt în mijlocul oamenilor și când îi văd că zâmbesc (mai ales dacă eu sunt cauza pentru care zâmbesc).
Iubesc să ajut oamenii din jur, să văd că pot să fiu un sprijin pentru ei și pentru dezvoltarea lor. Iubesc să fiu sursă de motivație pentru fiecare persoană care simte că are nevoie de acest lucru din partea mea.
Ce studii ai și care au fost primii pași în in ceea ce numim muncă?
Primul meu “job” a fost la 6 ani, alături de tata. Știu că pare ireal sau amuzant, dar mergeam să îl ajut la renovări de apartamente și construcții. Făceam ce putea să facă un copil de 6 ani: smirgheluiam. Făceam asta ca să mă pot “înnoi” cu sandale, adidași etc, la începutul anului școlar.
Munca “reală” am început-o din primul an de liceu. Le voi enumera mai jos: – Pregătire cu elevii claselor gimnaziale la română, matematică și franceză (am făcut asta până în clasa a XII-a) – Instructor de Karate Kyokushin – Coordonator de marketing – Ospătar și vânzător la un magazin de înghețată.
Toate cele de mai sus le-am făcut în intervalul 14 – 18 ani. După 18 ani am ajuns la facultate, unde mi-am continuat activitatea ca instructor de Karate. Am primit bursă începând cu anul al III-lea de studiu, apoi am fost angajată la Șantierul Naval VARD din Brăila, ocupând funcția de inspector de calitate și control.
Ulterior, am plecat în Olanda, unde am lucrat ca inginer proiectant în construcții civile, iar parcursul meu profesional a continuat în Elveția, unde am ocupat funcția de manager de proiect.
Ce ți-a plăcut cel mai mult la locul de muncă și ce a determinat-o pe Mihaela Ciuraru să facă următorul pas?
Acum depinde și despre care loc de muncă vorbim. Pot spune că în funcția de inspector de calitate și control, dar și în cea de manager de proiect, m-am simțit cel mai împlinită. Abia așteptam să adorm și să vină dimineața, doar ca să pot ajunge din nou la muncă.
Mi-a plăcut faptul că aveam control asupra lucrurilor, că puteam desfășura multă activitate practică, nu doar teorie, și că ideile mele puteau fi aplicate în viața de zi cu zi.
Ulterior, parcursul profesional te-a dus în țări străine. Povestește-ne despre acea perioadă.
A fost, poate, una dintre cele mai complexe perioade din viața mea. Aș putea povesti zile întregi despre tot ce am trăit atunci. Totuși, aș vrea să mă rezum la câteva rânduri și să spun că acea etapă a fost, de fapt, momentul declanșator al transformării mele reale.
De la ziua în care m-am trezit în Olanda, cu două bagaje și fără să cunosc pe nimeni, la doar 21 de ani, până la ziua în care făceam naveta zilnic 200 km și observam cum trăiesc oamenii cu adevărat înstăriți. Am văzut cum se bucură de lucrurile simple și, în același timp, cum reușesc să evolueze constant doar prin alegerile pe care le fac zi de zi.
Care sunt cele mai bune lucruri pe care le-a învățat Mihaela Ciuraru în această aventură internațională?
Aș spune:
- Să alegi mereu în funcție de cine ești tu, nu de cine îți spune lumea să fii.
- Să ai curajul de a lăsa totul în urmă și de a o lua de la capăt, iar și iar, știind că de fiecare dată te vei ridica de un milion de ori mai sus.
- Să iei fiecare provocare și fiecare eșec ca pe o lecție menită să te ducă tot mai departe.
Ai un lucru care te-a marcat – în bine sau rău – în această experiență din afara României? Ceva anume care să-ți fi schimbat percepția despre lume, despre modul de a fi, despre propriile dorințe?
Mersul cu trenul, naveta Germania – Elveția. Acolo am întâlnit foarte mulți oameni și am făcut un efort uriaș, pentru că mergeam zilnic 5 ore cu trenul ca să ajung la muncă.
Când ajungeam în Zurich și mă conectam la energia acelor oameni – majoritatea din mediul de business sau cu funcții înalte în corporații – simțeam că cerul este limita mea. Iar eu, deși nu eram (încă) aproape de acel nivel, știam sigur că voi ajunge acolo.
Ai avut parte de numeroase oportunități, care, privind optimist, îți puteau oferi experiențe deosebite, șanse de a-ți dezvolta cariera la cel mai înalt nivel, dar ai revenit în România. De ce?
Am avut trei motive esențiale:
- Copiii mei de la karate și stilul pe care îl practic, Kyokushin, de care nu mă puteam despărți, orice ar fi! Făceam naveta între țări: România – Germania sau Olanda – România o dată la 2 – 3 luni, ca să particip la evenimentele federației și să fiu în continuare prezentă lângă ei.
- Le-am promis “leilor” investitori de la Imperiul Leilor că, dacă lucrurile rămân așa și investiția intră în firmă, voi reveni în țară ca să-mi onorez visul și misiunea cu drag și să produc o schimbare reală.
- Simțeam că eu pot fi acea schimbare pe care o așteptam de ani de zile și că se poate și la noi, în România, să construiești ceva prin muncă cinstită și dedicată.
În drumurile din afara României către locul de muncă, te-ai hotărât să scrii o carte. Ce te-a determinat să o scrii și care a fost scopul în momentul respectiv?
Cartea a fost scrisă ca o promisiune făcută elevilor mei. Capitolele cărții sunt, de fapt, învățăturile pe care le rosteam la finalul fiecărui antrenament, adresate lor, iar subtitlul “Când nu mai poți, mai poți puțin” este motto-ul sălii noastre.
Scopul meu a fost să motivez fiecare om care o citește, să-l fac să înțeleagă că puterea se află în interiorul nostru și că nu trebuie decât să o accesăm și să conștientizăm că o avem.
“Ești propriul tău erou – Când nu mai poți, mai poți puțin” este numele cărții care s-a materializat mai târziu. Suntem în prezent. Ce ar mai adăuga/ modifica Mihaela Ciuraru în această carte?
…
