Monica Ramirez a locuit in SUA, unde a publicat noua romane. Bucuresteanca, absolventa a Belford University din California, cu o diploma de Creative Writing, membra a EWA – Espionage Writers of America, si a Romanian Crime Writers Club, a debutat in Romania cu Asasin La Feminin, primul volum tradus in limba romana din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, aparut la editura Blue Ink Waters Press din America in ordinea care urmeaza: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele doua romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair si Kit Black, precum si thriller-ul Blackout.
Au mai aparut in Romania: Seria Alina Marinescu, care include sase volume: Asasin la feminin, Identitati secrete, Balanta puterii, Bariere de fum, Abis si Recviem pentru un asasin, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americana de scriere creativa cu ajutorul careia poti transforma o idee intr-un roman de succes, Seductia apei, Viata dubla la Venetia, Fantoma de pe lac, Seria GEMINI, care include trei volume: Gemini, Rogue si Ops Files: Intelligenex, Protocol 9, primul volum al Seriei Emma Moss, Cealalta jumatate de vis, Parallel – Povestiri in nuante de gri.
Monica Ramirez are in lucru mai multe proiecte editoriale, cum ar fi Modus 7, urmatorul volum al Seriei Emma Moss, precum si Configurat, primul volum al Seriei Metropolis.
Buna, Monica si bine ai venit in paginile revistei Famost! Spune-ne pentru inceput, ce te-a determinat sa te apuci de scris? Care a fost factorul declansator? A fost grea trecerea de la dans la literatura pentru Monica Ramirez?
Buna, multumesc frumos pentru invitatie!
Am visat si am stiut mereu ca voi scrie la un moment dat. Am terminat Liceul de arta George Enescu, Sectia Coregrafie, asa ca o parte din viata am fost balerina, acrobata, apoi am intrat in alta lume si, in general, am facut cam tot ce se putea face mai riscant. Abia apoi m-am apucat de scris mai mult in ideea de exorcizare si asta doar pentru ca o anumita poveste trebuia spusa. Am descoperit ca ma completeaza la un nivel fundamental, asa ca am continuat, dar n-as putea spune ca am reusit sa renunt la viata riscanta. In momentul respectiv, scrisul a fost o alegere cat se poate de naturala. M-a completat perfect, dand un sens experientei de viata pe care o acumulasem pana atunci.
Monica Ramirez abordeaza stiluri bine conturate: literatura de spionaj si thriller. Ce te atrage la aceste genuri si cum ai ajuns sa le abordezi?
Cred ca in zilele noastre cu greu mai gasesti romane care sa poata apartine unui singur gen literar. Este vremea hibrizilor, un amalgam de genuri literare, ceea ce este extrem de ofertant pentru autor daca stie cum sa le imbine intr-un mod armonios. Sigur ca libertatea de creatie e mult mai ampla, dar si provocarile daca vrei sa inchegi actiunea in asa fel incat sa nu afecteze firul povestii. Pana la urma, e adevarat ce se spune: realitatea nu are intotdeauna o logica foarte clara, dar e imperativ ca fictiunea sa aiba mereu o logica! Sunt lucruri care se intampla in realitate pe care nu le contesta nimeni, dar care ar fi catalogate drept absurde intr-o lucrare de fictiune. De aceea scriitorul trebuie sa-si slefuiasca povestile in asa fel incat sa para cat mai naturale cu putinta, indiferent cat de incredibila ar fi aventura in care-si arunca personajele. In industria de carte americana, genul mystery & thriller, in care se incadreaza de fapt si spionajul, reprezinta o felie majora din tort. Noi inca mai avem de luptat cu perceptia gresita ca acest gen literar ar constitui un fel de literatura de mana a doua. Daca vom invata sa preluam si sa aplicam retetele lor dovedite deja a fi drept extrem de eficiente, poate putem spera la o adevarata industrie a cartii autohtone.O alta perceptie gresita in literatura romaneasca, care in ultimii ani trebuie sa recunosc ca parca a inceput sa se mai atenueze o idee, este adevarata fobie fata de.comercial. Ceea ce e chiar amuzant! De unde si rezultatele: literatura pe care nu o gusta decat filozofii si, eventual, depresivii. Daca e sa privim la literatura si filmul american, ambele sunt extrem de comerciale. Si cam asta ar fi si ideea, nu-i asa? Publicul isi doreste sa fie entertained, dupa cum spune americanul, nicidecum bagat in ceata. Nu trebuie sa reinventam roata, asa cum ne chinuim de fiecare data, ci sa aplicam in mod corect ceea ce alte industrii de carte fac deja de foarte multi ani.
Revenind la intrebare, spionajul este preferatul meu absolut. Mi se pare extrem de ofertant din punct de vedere literar, oamenii care fac parte din aceasta lume intunecata sunt nevoiti sa duca vieti duble, ceea ce genereaza drame intricate. Intrigile au substanta. Oamenii care au privit la un moment dat moartea in ochi ori o fac poate zilnic au adancime. Trairile lor sunt complexe si pot fi disecate in fata cititorului rand dupa rand. Lumea secreta e reala, povestile ei pot bate de departe realitatea. Doar acest fapt in sine e un subiect intrigant, posibilitatile nebanuite, emotiile coplesitoare. Ca scriitor, nu pot sa nu fiu fascinata si incerc sa speculez la maximum acest gen de povesti, sa extrag toate variabilele. De multe ori, povestea o ia pe un drum nebanuit si asta in mod natural, fara sa fiu nevoita s-o fortez in vreun fel. Drumul se afla deja acolo. Agentii operativi sunt supusi unor antrenamente intense pentru a invata cum sa devina soldatii perfecti pe teren, insa nu-i invata nimeni cum sa faca fata franturilor de viata normala, eventual in mijlocul familiei si a prietenilor. Si exact acest aspect ma atrage in principal la lumea cenusie a spionajului, imbinarea celor doua lumi aflate la granita dintre alb si negru.
Este greu pentru Monica Ramirez sa scrie spionaj? Ce cunostinte trebuie sa ai pentru a aborda acest gen literar?
Spionajul e un gen literar aparte, in sensul ca nu prea poti scrie despre peripetiile unui agent operativ pe teren daca n-ai experimentat in mod personal cu ce se mananca. Apoi intervin termenii de specialitate, modul in care se desfasoara o operatiune si tipul de comunicare intre agenti. Am cunoscuti scriitori care s-au aruncat cu capul inainte in romane de spionaj, in conditiile in care nu faceau diferenta intre un pistol si-o mitraliera. Au dat un chix de milioane, cititorul intuieste imediat lipsa experientei si povestea nu mai e credibila. Daca nu stii cum se comporta un agent secret si dupa ce reguli se ghideaza, n-ai cum sa creezi un personaj credibil. Nu doar pe teren, ci si in viata de zi cu zi. Regulile acestei lumi a umbrelor sunt complet diferite fata de regulile dupa care se ghideaza oamenii in lumea reala.
Monica Ramirez are o experienta americana intinsa pe mai bine de un deceniu. E mai usor sa publici in Romania decat in SUA? Exista vreun dezavantaj in a fi scriitor in SUA, comparativ cu a fi scriitor in Romania?
Industria de carte americana e un exemplu de urmat ori macar copiat, chiar daca la o scara mult mai redusa, mai ales in conditiile in care in Romania nu exista o adevarata industrie a cartii. Imi place foarte mult acest termen folosit de americani, book industry, pentru ca o industrie a cartii poate fi dezvoltata doar pe baza unor reguli foarte clare. Reguli care s-au dovedit ca functioneaza din plin si in alte tari care au preluat modelul american. Da, este categoric mult mai usor sa publici in Romania, tocmai din cauza lipsei oricaror reguli. De unde si inflatia de carti de-o calitate cel putin indoielnica ce cu greu ar putea fi numite un prim draft. In America, spre exemplu, autorul nu poate intra in contact direct cu editura. Batalia nu se da pentru o editura anume, ci pentru un agent literar extrem de bine conectat si ancorat in piata de carte. Editurile nu primesc niciodata propuneri direct de la autori, aceasta fiind treaba agentului literar care cunoaste extrem de bine fiecare editura in parte si genurile literare pe care le publica, putand astfel sa reprezinte manuscrisul autorului in ideea unui rezultat pozitiv. Odata acceptat de o editura si in functie de cerintele editorului, autorul se obliga sa lucreze pe manuscris pana cand se ajunge la un produs perfect ce poate fi prezentat cu brio publicului cititor. Nu exista nu vreau ori nu pot, nu exista ifosele inutile, autorul, oricat ar fi de celebru, asculta cu sfintenie sfaturile si face tot posibilul sa indeplineasca cerintele editorului. Ca o paranteza, nu cred ca mai este nevoie sa spun ca asa ceva e aproape inexistent in Romania, unde toti autorii sunt perfecti si nimeni nu mai are absolut nimic de invatat. Dupa publicare, autorul este obligat sa faca fata multelor turnee de promovare, participa la toate evenimentele organizate de editura, unde trebuie sa aiba o tinuta si un comportament exemplar, sa raspunda tuturor intrebarilor si cerintelor publicului cititor, sa semneze nenumarate volume, sa fie amabil si sa zambeasca oricat de obosit ar fi. Probabil singurul dezavantaj in a fi scriitor in Statele Unite consta in faptul ca trebuie sa muncesti de sute de ori mai mult si asta pe toate planurile. Acestea fiind spuse, ma intorc si spun ca in mica piata de carte din Romania am intalnit oameni incredibili, prieteni dragi fara de care n-as mai putea trai, un lucru aproape imposibil in America, unde relatiile intre oameni lasa mult de dorit. Daca in America esti cu siguranta mult mai implinit pe plan profesional si financiar, in Romania totul se compenseaza pe plan emotional, ceea ce pentru mine conteaza cu mult mai mult. Acesta si este motivul principal pentru care m-am intors acasa.
Cum sunt cititorii din SUA fata de cei din Romania? Sunt mai activi, participa la evenimente dedicate, ofera feedbackuri importante autorilor?
…
