”Ma intreb, cine resimte singuratatea? Trupul sau sufletul?
Daca privesc in jur, nu esti langa mine.
Daca privesc in suflet, mi-e plin de tine…”
[trendmag_dropcap class=”kopa-dropcap style-3″]C[/trendmag_dropcap]ineva care-si spune asa este departe de a fi naiv. Este, mai degraba, un om care-si asuma o oarecare modestie, fiind convins ca fiintele fragile trebuie sa-si construiasca o celula in lumea asta stramb alcatuita. Nu de alta, dar nu e drept ca ceilalti sa o posede, sa o exploateze si sa o maculeze pe toata. Trebuie recuperata si, mai apoi, pastrata macar o enclava de liniste, emotie, prospetime si, da, naivitate. Inocenta. Refuz de a vedea si de a intelege ceea ce nu face bine, ceea ce nu ajuta.
Cam asa e omul din spatele blogului astuia; el ne-a dezvaluit modul in care a inceput sa scrie:
”Cautam un prieten caruia sa-i pot spune orice, un prieten care sa ma asculte cu rabdare, sa nu ma judece, sa ma inteleaga. Am gasit o foaie alba si am inceput sa-i spun tot ce simt. Scriam pentru mine. Apoi sentimentele mele au dorit sa-si gaseasca prieteni si am decis sa le impart cu ceilalti. Intr-un fel, continui sa scriu pentru mine, dar cuvintele mele au acum ecou in sufletul celor care citesc.”
Adevarul e ca am verificat: sunt multi care citesc si reactioneaza la ceea ce scrie Naivul. Nu spun ca literatura s-a mutat cu totul in virtual, spun doar ca anumite forme de expresie devin de-a dreptul cuceritoare pentru atatea si atatea destine in cautare de raspunsuri. Si, uneori, cele mai oneste si nefardate solutii vin de la oameni ca noi, care nu trebuie sa garanteze veridicitatea spuselor cu titluri sau doctorate in stiintele sufletului. De altfel, inspiratia sa vine din interior, din ceea ce simte:
” Sunt sentimente simple, de cele mai multe ori comune, pe care le imbrac in straie frumoase de cuvinte. Nu pot spune ca ma inspira primavara, ci ecoul ei in sufletul meu.”
Nu rezisti sa nu te intrebi, din cand in cand, cat din ceea ce expune pe blogul sau este fictiune. Dar tot el ne lamureste:
”cand este vorba despre suflet, fictiunea nu-si prea are locul. Da, cand vorbesc despre lumea care ma inconjoara, apelez la fictiune, creez decoruri, oameni. Dar cand vorbesc despre ceea ce simt, este realitate. Aceasta este partea cea mai frumoasa a scrisului, sa pot fi eu insumi.”
Daca e sa ma intrebati pe mine, intotdeauna am considerat ca e nevoie de mult curaj ca sa expui parti din tine, fara riscul de a deveni vulnerabil, sau, mai rau, de a fi ridiculizat. Cand, insa, gasesc oameni care vad altfel lucrurile, nu pot decat sa-i admir… si, cumva, sa-i suspectez de orice, numai de naivitate nu. Dar tocmai acesta este farmecul cuvintelor, nu? Sa se joace cu mintea noastra si sa ne amageasca permanent cu sensurile lor.
Material realizat de Adina Mitrica
