O numaratoare inversa de Emilia Toma ridica numeroase intrebari a caror analiza este realizata exceptional de autoare. Cum ajunge un barbat sa fie violent? Care este intregul proces pe care acesta il parcurge, de la o varsta frageda pana la maturitate, si ce episoade (evident, negative) definitorii contribuie la dezumanizarea acestuia si proliferarea raului in sanul unei familii (sau chiar a mai multor generatii)? Care sunt scuzele pe care acesti barbati le invoca si chiar pot fi aceste scuze luate in considerare intru apararea acestora? Exista explicatii bine intemeiate care pot justifica cruzimea, violenta psihica si fizica? Sunt oamenii in totalitate responsabili de actiunile lor, sau sunt doar marionete stricate in mainile unui destin implacabil, nefericit, nedrept?
Toate aceste intrebari au si nu au raspunsuri. La cateva dintre ele Emilia Toma, prin cea mai recenta carte a sa, O numaratoare inversa, doreste sa gaseasca si sa ofere cateva explicatii si sa traga un semnal de alarma asupra unui fenomen care, desi prezent dintotdeauna in aceasta lume, parca niciodata nu a fost mai evident decat acum: violenta indreptata asupra femeilor. Alte teme abordate de autoare sunt violenta domestica, traumele din copilarie, familiile disfunctionale, adictiile si viciile care distrug vieti, toate aceste subiecte constituind, de fapt, realitatea zilelor noastre, ele fiind rezultatul unei lipse masive de educatie. Si aici nu ma refer neaparat la educatia de la scoala, desi si aceasta are un cuvant de spus. Insa cu mult mai importanta este educatia primita acasa, asta daca are, bineinteles, cine sa ti-o ofere, educatia emotionala, educatia psihologica. Dar si autoeducatia. Caci in lipsa educatiei, si in lipsa unor valori si principii de viata, omul se dezumanizeaza. Societatea se scufunda. Violenta si incultura dau nastere unui rau ireversibil, greu de controlat ori corectat. Asa cum este Ovidiu, personajul principal si naratorul acestei carti.
In clipa in care am pocnit-o pentru prima data, inainte de a ma dezlantui, mi-am spus ca ura este cel mai sincer sentiment. Orgoliul meu este mai mare decat iubirea pe care i-o port.
Este greu sa citesti cartea de fata, mai ales daca nu esti obisnuit cu astfel de subiecte delicate, subiecte tabu de care mai toata lumea se fereste, si jur ca nu pot intelege de ce, caci tacerea si ascunderea unor fapte urate, ce contravin umanitatii, vor prolifera intotdeauna abuzurile. Este dificil, poate, si sa accepti limbajul “colorat” pe care autoarea il foloseste. Pe mine nu m-a deranjat, am inteles ca Emilia l-a utilizat tocmai pentru a ajuta la conturarea exacta a lui Ovidiu, conferindu-i acestuia un plus de autenticitate. Cel mai dificil, este, insa, sa accepti ca exista un astfel de Ovidiu la fiecare colt de strada. Poate este vecinul tau, sau fratele unei prietene. Poate este chiar iubitul/ sotul/ tatal tau. Poate ai auzit de el la stirile de la ora cinci, dar mai degraba nu stii de existenta lui – nu atat de des pe cat exista acesti Ovidiu in realitate, caci ce se intampla in spatele usilor inchise nu este treaba noastra. Nu este treaba nimanui, de fapt. Doar treaba abuzatorului si a celui agresat. Iar balanta se inclina, ata de infiorator de multe ori, de partea agresorului.
De ce-am lovit, de ce am inselat, de ce n-am pretuit atunci cand am castigat iubirea celei de langa mine. O sa explic cum filmele porno ajung sa devina ca un drog, cum sexul compulsiv se poate face cu oricine, nu numai cu cea de langa tine. De fapt, nu cu ea. Cu ea nu e compulsiv. Desi poate ca si-ar dori. O sa fac, poate, pe oricine sa ma inteleaga. Dar, mai intai, am nevoie sa ma adun, sa imi amintesc, sa las sangele sa imi curga pe foaie.
Ovidiu este genul de om pe care nu ai da doi bani. Un nimic, un gunoi, un baietel frustrat si lipsit de curaj care se ascunde in spatele mastii unui asa-zis barbat. Un om chinuit de nenumarate traume din copilarie/adolescenta, traume care pot justifica, intr-o oarecare masura, comportamentul mizerabil pe care l-a adoptat de la o varsta frageda. Sau poate nu justifica deloc acest comportament. Toti suntem fiinte rationale (sau asa ne place sa credem), cu discernamant, manate de propriile credinte. Si ar trebui sa avem capacitatea de a diferentia raul de bine. De a avea ambitii mai inalte, de a nu pasi pe aceleasi cai pe care au pasit cei care ne-au crescut, cai ce duc, inevitabil, la dezastru.
Ovidiu este, in mod sigur, un personaj negativ, insa cum a ajuns el in aceasta ipostaza? Ce a trait el si care i-au fost exemplele, de ce nu a putut sa faca niste alegeri sanatoase? Cum a putut el sa lase sportul pe care il practica timp de zece ani, de la 13 ani, si anume boxul, sa se transforme in ceva atat de nedemn, folosindu-si pumnii impotriva femeilor din viata lui?
Cum a ajuns el sa aiba o mentalitate mizerabila, sa considere ca este dreptul lui “sa insele scurt”, dupa cum el insusi se exprima, femeile care l-au iubit sincer si care au indurat nenumarate abuzuri invocand aceasta iubire, care de fapt era un atasament toxic si nesanatos, o relatie din care ele n-aveau cum sa iasa cu demnitatea intacta.
