Daca iubesti poezia si o vezi in tot ce te inconjoara-oameni, locuri, lumi, atunci o gasesti la Cristina Belciu pe www.the-voguish-signature.ro! Pasind in acest univers virtual, vei intelege ca cea care scrie aici, este ea insasi o poezie! Si chiar nu ai cum sa ma contrazici, fiindca uite: e frumoasa, e sensibila, e inteligenta, e generoasa si mai e in alte zeci de feluri pe care, cel mai bine, descopera-le chiar tu, urmarind-o atat pe acest blog, cat si pe retelele ei de socializare.
Da-mi voie sa fac o marturisire: realmente au fost putine ocaziile in care sa simt atata incantare, atunci cand a trebuit sa ma apropii de zona de interferenta a unei bloggerite de la noi! Ei bine, site-ul Cristinei aduce mult cu jurnalul unui om complet, lipsit de idei preconcepute, deschis la nou, dornic sa isi impartaseasca experientele si poate ca toate astea nu fac neaparat diferenta. Prin ce e, totusi, altceva?
Mai intai, te frapeaza acuratetea discursului, fluiditatea si incarcatura lui emotionala. Evident, cand combini aceste elemente subtile cu imaginea celei care scrie, te intrebi daca nu cumva ar trebui demontate miturile, mai bine zis, prejudecatile, potrivit carora e de ajuns ca o femeie sa fie frumoasa…si atat. Nu stii cat de bine imi este sa vin cu o noua dovada ca nu, nu e deloc asa!
Apoi, Cristina Belciu mai are ceva: are viziune, inspira (si nu stiu sigur daca are o miza), iar daca asta o face un influencer redutabil in mediul online, este si pentru ca ramane fidela unor principii pe care le aminteste de cate ori simte nevoia. Ai zice ca se apropie de perfectiune, un concept pe care, de altfel, nu il pricepe, cum nu il pricepe nimeni pe lumea asta, desi temerari se dau multi! Si, fiindca e departe de a fi catalogata in termeni absoluti, face putina lumina:
Sunt, la fel ca tine, un cumul de emotie, un ghem de simtiri, nu adulmec atele desirate, patate de pareri si ii las pe excelenti sa ma traga la raspundere pentru ceea ce eu sunt. De ce? Oamenii judeca in functie de propriile lor filtre si perceptii, e viziunea lor, nu definirea mea.
Daca, printr-un joc restrictiv, ar trebui sa spunem doar cateva lucruri despre Cristina Belciu, ar fi de spus cam asa:
- *iubeste culoarea caprui – „O vad pe cladiri, o vad in mancaruri, o vad pe pereti, o vad pe trotuare.” Exceptie au facut, poate, ochii de cel mai senin albastru, ai domnului Aurel, vizitat la azilul de batrani;
- *pentru ea, accesorizarea desavarsita a tinutelor are straluciri de auriu somptuos;
*devizele ei penduleaza intre „forever young” si „be yourself”. Nu se dezice de niciuna, mai mult, face din ele un combo original; - *se declara vinovata de furt inspirational, in care s-a specializat citind pe rupte, urmarind emisiuni, documentare sau interviuri cu oameni care au facut istorie;
- * trateaza situatiile nefericite cu speranta ca „si maine este o zi”, in spiritul lui Scarlett O’Hara;
- *adora luna mai, de care o leaga ziua de nastere si aniversarea casatoriei parintilor ei. Pe un lant al consecintelor, cronologia e rasturnata ?;
- *prefera „brunetii cu putina barba, in costum, eventual cu un pahar de vin sec, rosu”. Tocmai de aceea, o topeste un „te iubesc atipit intr-un cercel. Mereu la ureche. Mereu auzit.”
Pe langa toate acestea, ce ar mai fi frumos la Cristina Belciu? Ce ar putea fi mai mult? Cu siguranta, faptul ca femeia-poezie chiar face poezie! Iar, ca sa o faca, citeste mult (dar stii deja asta), asa cum ar trebui sa se intample cu toti cei care scriu. Sincer, nu cred ca Facultatea de Litere- Comunicare si Relatii Publice, unde e studenta in anul III, a determinat-o sa se afunde in lectura, ci dimpotriva, trebuie sa privim drumul in sensul lui invers: lectura i-a sporit apetitul pentru zona in care potentialul fanteziei este infinit. Si, pentru asta, s-au inventat stiinte, pe care ea acum le studiaza!
De altfel, despre prietenia dintre ea si cuvant, spune:
Cred ca intotdeauna mi-a placut sa fiu cate ceva…plus povestitoare. Genul acela care fie scrie, fie rosteste, fie sopteste.
Pasiunea aceasta, cuminte si elevata in acelasi timp, se suprapune pana la identificare pe romantismul ei, nascut din nostalgiile edulcorate de luna care estompeaza contururile, de parfumul iubirilor tarzii, de mare- martora a tainicelor strangeri de mana, de imbratisari la apus si trandafiri la rasarit, de ploile de vara sau de muzica lui Clapton.
Asa ca, data viitoare cand ti se va spune ca a murit romantismul, sa stii ca nu e adevarat! El si-a prelungit delicat fibrele pana in sufletul unei femei care, fara sa se straduiasca, face din el a doua ei natura.
Material realizat de Adina Mitrica
