Raluca Butnariu este una dintre cele mai originale scriitoare autohtone, ce reuseste sa te poarte in lumi fanteziste, unde emotia si pasiunea te fac sa vibrezi si sa te simti ca parte a povestii. O romantica incurabila, dupa cum ea insesi afirma, Raluca Butnariu este o persoana bine ancorata in realitate, cu un sistem de valori bine definit. Se lasa purtata de imaginatia-i nelimitata, care se asterne ulterior in romane si la care se adauga multa cercetare si studiu, eforturi absolut necesare pentru ca cititorul sa fie cucerit de lumea romanului si de personaje.
Pasiunea pentru citit o are de mic copil, o pasiune insuflata de mama ei si care a crescut de la zi la zi, de la an la an. De aici si pana la a scrie s-ar parea ca e un pas firesc si poate fi in anumite situatii, doar ca, in cazul de fata, s-a manifestat spontan.
Iubeste oamenii, natura si tot ce este frumos, iubeste viata asa cum este ea, iar optimismul si pozitivitatea sunt calitati de nezdruncinat. Tocmai de aici pleaca frumusetea romanelor scrise, frumusetea omului Raluca Butnariu, pe care va invitam sa-l cunoasteti in randurile urmatoare, prin intermediul unui dialog curat, interesant si frumos.
Buna, Raluca si “Bine ai venit!” in paginile revistei Famost! De cand scrii si de unde aceasta dorinta si pasiune pentru scris?
Buna ziua si bine v-am gasit, oameni frumosi!
Am inceput sa scriu in urma cu aproximativ optisprezece ani, iar aceasta pasiune s-a manifestat absolut spontan. La inceputul celei de a treia decade a vietii mele am inceput sa visez la un univers care nu avea nicio legatura cu cel in care traiam, unul al elegantei, al grandorii, al unor repere morale inalte si al unei gingasii de exprimare care s-a diluat dureros de mult in timpurile noastre. Imi inchipuiam ca traiesc intr-o epoca apusa, intrasem deja in pielea unei eroine cu suflet bland, spatele drept si o natura cutezatoare, si visam la o suava poveste de dragoste. Numai ca, la momentul in care a inceput sa-mi dea tarcoale aceasta lume imaginara, viata mea era mult prea incarcata si, sincera sa fiu, nici nu ma gandeam sa transpun acea poveste in ceva concret. Abia cand am devenit mama am gasit un strop de tihna si …m-am trezit pur si simplu in fata tastaturii, punand temelia primului meu roman historical “Privilegii“ o experienta extraordinara, care avea sa imi deschida usa spre un taram plin de o infinitate de posibilitati.
Ai iubit cartile de mica? Ai simtit o chemare spre scris de atunci?
Oh, da, am inceput sa citesc relativ devreme, cam prin cel de al doilea an de scoala primara, insa pofta lacoma pentru lectura a fost trezita de mama mea, o cititoare impatimita, care a avut un rol crucial in acest sens. Ne citea in fiecare seara la culcare, mie si fratelui meu, povesti nemuritoare, basme, poezii si fabule. Mai tarziu, cand am intrat amandoi la scoala, a inceput sa ne povesteasca Colt Alb, Singur pe lume, Coliba unchiului Tom, Cei trei muschetari, La Medeleni, etc … dar numai pana la un punct: cel culminant! De la acest punct venea necrutatorul anunt: – daca vreti sa stiti ce se intampla mai departe, cartea este pe raftul X din biblioteca, randul Y, de la stanga la dreapta (sau invers). Tin minte ca ne apuca de fiecare data o frustrare adanca, se lasa cu implorari, fagaduieli si altele, insa mama mea era la fel de usor de urnit ca muntele Omu. Asa ca am inceput sa citim, mai intai incruntati, frustrati, dar rosi de curiozitate … apoi a intervenit placerea. In mai putin de trei ani, incepuseram amandoi sa-i cerem recomandari de lectura, apoi am inceput sa imprumut carti de la biblioteci publice.
Initial, n-am simtit nicio chemare pentru scris. Imi aduc aminte ca ma enervau de moarte comentariile la limba si literatura romana, pe care nu le-am invatat niciodata. Mi se parea o tampenie sa memorez ad literam (si sa fiu de acord!) cu modul in care altcineva privea o lucrare a unui autor roman consacrat. Aveam si eu minte sa judec opera, nu trebuia neaparat sa mi se spuna cum ar trebui sa privesc subiectul sau personajul principal/secundar dintr-un roman istoric, opera lirica, etc. Suna putin a infatuare, stiu, insa asa gandeam pe atunci. Am fost lenesa la invatatura, dar asta dintr-o nesfarsita comoditate. Scriam compuneri hazlii, iar rarele mele comentarii literare (atunci cand aveam cate un spasm de exuberanta in a-mi face temele) erau ascultate de colegii mei de clasa intr-o liniste completa. Cand si cand, mai scriam cate o poezie. Preferatele mele erau acrostihurile. Insa n-am cochetat cu scrisul niciodata, din simplul motiv ca nu mi-am imaginat ca pot s-o fac.
Ai fost influentata/ incurajata sa scrii de cineva anume, te-a inspirat cineva sau totul a venit de la sine?
Totul a venit de la sine. Scrisesem deja patru romane cand mi-am luat inima in dinti si i le-am trimis mamei mele sa-si dea cu parerea. Nu va spun cum mi-a tremurat inima pana am primit verdictul ei. Si aici vorbesc despre cititorul veteran, cu un gust beletristic eclectic si foarte pretentios. Mai tarziu am dat manuscrisele mele prietenelor, colegelor de facultate, cunoscutilor. Feedback-ul magulitor mi-a insuflat curajul sa continui, desi cred ca as fi facut-o oricum, pentru ca a scrie este o bucurie pentru inima mea, un mod de recreere solicitant, dar extrem de satisfacator. Ma implineste si ma umple de fericire. Este pasiune in cea mai pura forma si nu-mi pot imagina viata fara creatie.
Exista vreun autor care ti-a marcat copilaria sau o carte care si-a pus amprenta asupra ta intr-un mod deosebit?
Oh, da! Jane Austen si John Galsworthy au fost primii pe care i-am iubit complet. Pe urma, au mai fost si altii, multi chiar. Dintre autorii romani contemporani autoarea favorita ramane Ileana Vulpescu. Dintre cei straini am o slabiciune pentru Nora Roberts.
Ce iti ramane intiparit cel mai mult in minte dupa ce citesti o carte: personajele, actiunea, atmosfera, …?
Calitatea emotiei pe care mi-o lasa cartea respectiva. Fiecare carte trezeste in inima cititorului un melanj de emotii. Unele au un ecou de lunga durata si acele carti isi gasesc locul pentru totdeauna in biblioteca personala.
Ce ti-ar placea sa retina cititorii tai din cartile scrise de Raluca Butnariu?
Bucuria de a trai. Capacitatea de a face haz de necaz. Umorul de situatie. Optimismul. Si, nu in ultimul rand, altruismul.
Stilul tau de scris se incadreaza la fantasy si historical-romance. De unde inclinatia spre aceste stiluri, poate nu atat de usor de abordat?
Stilul romanului de epoca defineste o parte vitala a sufletului meu, care tine de romantism, delicatetea verbala si emotionala, verticalitate, idealism. Rezonez incredibil cu acele vremuri pre-victoriene. Daca ar fi sa aleg un timp in care sa ma renasc, acela ar fi: Anglia inceputului de secol al XIX-lea!
Genul literar fantasy a fost o adevarata revelatie pentru mine! Nu mi-am imaginat ca pot aborda cu atata usurinta acest stil provocator si foarte permisiv (din punctul meu de vedere). Cochetam de ceva timp cu ideea unui basm pentru oameni mari si, intr-o zi binecuvantata de cer si muze, m-am apucat sa scriu romanul Crepuscul. Voiam o poveste cu un ritm halucinant, in care binele si raul sa aiba o natura duala, iar linia unde se intalnesc sa fie un teritoriu al nuantelor de gri. Nu exista lumina fara intuneric si invers. Doar proportiile variaza. Asa s-a nascut primul meu fantasy: din curiozitate si un tumult sufletesc. Trebuie sa recunosc faptul ca sunt fascinata de tot ceea ce tine de supranatural. Prin urmare am varsat in Crepuscul viziunea mea despre misticism, magie si ocultism.
Cand in cartile tale apar cadre si informatii istorice din diverse perioade ale istoriei, faci si o analiza/ cercetare premergatoare pentru ca totul sa se incadreze perfect? De la personaje, numele acestora, personalitatea lor, modul de gandire, …?
Bineinteles. Nu poti construi o poveste credibila pe o fundatie subreda. Fiecare roman scris a implicat o munca de cercetare, cu exceptia romanului Crepuscul. Cea mai migaloasa documentare a impus-o ultima parte a trilogiei Taramul Tacerii “Dulcele sarut al mortii” unde a trebuit sa fac “sapaturi” intr-o multitudine de domenii: lingvistica, arhitectura, mitologia si legendele diferitelor popoare, istorie, literatura, pictura, muzica, moda epocilor mentionate, hematologie, genetica, evolutia tehnologica si inventiile marcante ale fiecarui secol, armament de ultima generatie, topografia locurilor, etc. Corelarea informatiilor cu faptele/atitudinea/exprimarea/mentalitatea personajelor trebuie facuta atent, pentru a le da un aer de veridicitate. Nu poti fauri un personaj romantic, pe care-l plasezi in timpul Revolutiei Franceze, si al carui vocabular/comportament nu corespunde vremii respective. Aceasta greseala fura din farmecul unei carti, indiferent cat de bine ar fi ea scrisa.
Iti place istoria sau cunosti multa istorie? De unde aceasta tendinta de a plasa actiunea in astfel de perioade?
Spre rusinea mea, cunosc putina istorie, si doar tintit. Am descoperit multe lucruri noi in timpul cercetarilor mele, insa nu palida mea inclinatie pentru istorie m-a facut sa plasez actiunea romanelor historical in acea epoca, ci mai curand alte motive, oarecum puerile: decorurile, toaletele doamnelor, tinuta domnilor, jocul inteligent de cuvinte, pretiozitatea gesturilor, pasii de vals, blazonul si sonoritatea rangurilor.
Cum da viata personajelor din carti, Raluca Butnariu? Gasesti corespondenti in viata de zi cu zi sau totul este fantezie? Te inspira anumite personaje istorice?
Personajele mele, fara exceptie, sunt fictive. Si se ridica la suprafata mintii mele atunci cand le vine sorocul. Pana acum nu am intalnit nicio persoana care sa ma faca sa exclam: oh, ea este Rosalind, din Trandafirul scotian! Sau Leah din Crepuscul! Ori Marcus, din trilogia cu vampiri! Sau intunecatul domn Blackwell, din Fara regrete!
Nici personajele secundare nu au vreun corespondent in realitate. Le creez cu un scop precis si le inzestrez cu calitati si defecte corespunzatoare rolului pe care-l detin in poveste.
Romantismul este prezent in cartile tale. Este aceasta o trasatura personala a Ralucai Butnariu? Ti-o exprimi in viata de zi cu zi sau mai mult in scris?
Romantismul ma caracterizeaza prin definitie. Il manifest, cred eu, atat in scris cat si in viata de zi cu zi. Romantismul este o trasatura a curtoaziei si a delicatetii sufletesti ale unui om.
Care este definitia cuvantului “iubire” pentru Raluca Butnariu?
Iubirea este magie pura, singura care leaga toate lucrurile in acest univers. Adevarata iubire presupune onestitate, devotament, puterea de a fi alaturi de cineva fara a-i ingradi libertatea de exprimare sau gandire, este capacitatea de a accepta oamenii exact asa cum sunt, este compusa din respect, incredere si cinste. Iubirea este tandrete, compasiune si bucurie.
Multe genuri literare – science fiction, fantasy, etc, scrisul in general – necesita o imaginatie puternica. Cum isi gaseste Raluca Butnariu inspiratia? Ai momente de sclipire, scrii intr-un anumit cadru, ai o muza?
Crezi ca inspiratia este alimentata si de exercitiu? Cel al scrisului in cazul de fata …
…
