Bun găsit, Ruxandra Costov! Ne bucurăm să te prezentăm cititorilor noştri, prin intermediul acestui frumos interviu.
La vârsta de 6 ani îndrumată de părinţii mei, în special de tatăl meu. În timp ce tatăl meu juca tenis cu prietenii, eu şi sora mea ne jucam pe lângă teren, până când într-o bună zi, ne-am trezit în interiorul terenului cu o rachetă în mâna să ne arate cum se loveşte mingea. Recunosc că nu îmi aduc aminte exact momentul.
Tenisul a fost o pasiune moştenită din familie?
Tatăl meu a fost foarte pasionat de tenis şi fiind la curent cu tot ceea ce mişcă în lumea tenisului, şi-a dorit să transmită mai departe frumuseţea acestui sport. Un sport pe care el nu a avut ocazia îl practice.
Cât timp a practicat Ruxandra Costov tenis de performanţă şi unde te-ai specializat?
13 ani de implicare în România şi o perioadă în Spania, până am revenit în ţară şi am început studiile universitare la UNEFS (Universitatea de Educaţie fizică şi Sport) cu specializarea pe tenis, urmând astfel cariera ca antrenor de tenis.
Ce provocări aduce viaţa unui sportiv de performanţă?
Hmm … să începem cu una dintre cele mai grele, dar benefică în acelaşi timp pentru viitor, desigur disciplina. Fără disciplină, nu există performanţă. Din păcate, practicarea unui sport de performanţă nu îţi permite să ai prea mult timp de joacă cu prietenii, de ieşiri, de socializare, având nevoie să te focusezi doar pe antrenamente, turnee, pregătire fizică şi odihnă. Şi cum părinţii mei au ţinut cu stricteţe să fac şi şcoala la zi, timpul de joacă era alocat învăţatului, temelor şi meditaţiilor. Nici nu s-a pus problema de a renunţa la şcoală. Sunt recunoscătoare, dat fiind că în ciuda renunţării la performanţă în 2010, am urmat cu sfinţenie cursurile universitare, în timp ce lucram. Am continuat cu disciplină, şi cu greu acceptam invitaţii la distracţie cu prietenii; eram puţin mai retrasă. Probabil încă nu îmi ieşisem din ritmul performanţei. Şi da, mi-a plăcut mai mult să antrenez copiii decât să joc …
O altă provocare este tensiunea psihică şi emoţională cu care ne confruntăm în a face faţă presiunii din timpul unui meci sau turneu; nu ştii dacă reuşeşti să treci peste un eşec. Poţi avea zile mai bune, zile mai rele, pierzi, câştigi, multe întrebări legate de felul cum ai jucat, ce simţi în timpul unui antrenament, al unui meci. Vrei să mulţumeşti antrenorul, părinţii. Apar fricile, să nu te certe, să nu se supere şi în felul ăsta te simţi epuizată şi nu faci decât să te închizi în interiorul tău. Din păcate, în perioada mea, lipsa de comunicare şi înţelegerea între antrenor, părinte şi copil era o problemă serioasă.
Şi nu în ultimul rând, provocarea de a face faţă accidentarilor. O accidentare te ţine departe de terenul de tenis. Nu prea îţi permiţi să stai departe de teren ca sportiv de performanţă; rămâi în urmă cu pregătirea, antrenamentele. Depinde de accidentare şi câtă nevoie ai de recuperare. Tragi de tine să revii, nu ştii dacă merită. E provocare mare să poţi face faţă multor accidentari pentru că nu mai ştii dacă mai recuperezi, dacă merită, dacă te ţine corpul. Corpul şi mintea se afla într-o strânsă conexiune. Din păcate, a fost unul din factorii care m-a îndepărtat de terenul de tenis. Prea multe accidentări şi operaţii într-o perioadă scurtă de timp nu fac decât să te scoată din ritm şi pierzi acel tren care ar fi trebuit să te treacă pragul la un alt nivel de performanţă. Şi psihic, nu pot spune că era o pasiune pentru tenis dusă la extrem, cât să mă facă să trec peste aceste provocări, mai ales că la noi în România, din păcate, federaţia nu susţine sportivii deloc. Dacă reuşeşti să te susţii singur e bine, dacă nu, nu.
Cum s-a făcut trecerea de la tenis la pilates pentru Ruxandra Costov?
Dat fiind că am avut nişte intervenţii chirurgicale, un accident şi tot felul de proceduri în urma cărora doctorul mi-a recomandat recuperare pe viaţă, ştiam că nu este de mine statul pe teren ca antrenor foarte mult timp, chiar dacă îmi face plăcere să lucrez cu copiii. Trebuia să găsesc ceva care mă împlineşte la fel de mult sau peste, desigur în domeniul sportului, deoarece nu mă vedeam niciodată închisă într-un birou, între patru pereţi. Merg mult pe ideea să îţi placă jobul pe care îl ai. Cu cât iubeşti ceea ce faci, cu atât progresul va fi mai mare, vei simţi satisfacţia muncii tale, indiferent de provocările pe care ţi le aduce. Prin intermediul unui prieten care lucra deja ca instructor de pilates pe aparate, mi-a propus să vin să încerc. Am zis că poate mă va atrage mai mult decât pilates-ul pe saltea. Din primul moment în care am încercat, am zis gata, eu asta vreau să fac. Şi din 2014 până în prezent, încă mă aflu într-o continuă dezvoltare pe această latură, chiar dacă am dus în paralel cu tenisul până în 2022, când am pus stop şi am ales doar Pilates.
Când aţi deschis Jo Pilates? Este un business de familie?
În vara anului 2022, am hotărât să fac cu greu acest pas, lăsând în urma pandemia şi frumoasa colaborare cu un alt studio. Cu încrederea şi ajutorul acordat de familia mea, în special a sorei mele şi a cumnatului meu, Dan, cu care sunt şi asociată, am pornit încrezători cu acest proiect.
Care ar fi sloganul afacerii voastre? De unde vine numele?
„Today is the day. It`s time to change yourself from average Jo to fit Jo„.
Dintr-o joacă în casă de a găsi un nume studioului şi prin simplu fapt că am vrut ceva să se pronunţe uşor, brusc l-am auzit pe Dan spunând, Jo Pilates. Am zâmbit şi imediat am zis hmm … sună bine. Gata, am găsit! Fără exagerare, am pronunţat de mai bine de 10 ori cu voce tare să îmi dau seama cum se aude … hahah. Plus că, majoritatea clienţilor mă întreabă dacă are legătură cu Joseph Pilates. Da. O putem lua ca o prescurtare de la Joseph.
Unde este situat studioul?
În Primăverii, situat pe Strada Alexandr Sergheevici Puşkin 1. Înconjuraţi de verdeaţă şi cu multă lumină naturală.
Ce tip de clienţi aveţi? Sunt şi sportivi?
….
