Nu se increde in prieteni. Cel putin nu atunci cand intra in existenta lui de hartie. E ceva in ei, in prieteni-si nu stie nici el precis ce-care pare. Doar pare. Nu este! Si atunci, intr-o fireasca incercare de a cladi zid in juru-i, nu-i mai cauta. Mizantrop? Poate! Antisocial? Niciodata! O dovedesc zecile de versuri care, lasand sa se creada ca eul artistic e in cautarea solitudinii, mizeaza, totusi, pe un alt efect, cel contrar:
”acolo-n intuneric, esti propriul tau erou,/ai tot ce ti-e mai drag… sau tot ce ti-e mai rau…/poti calca pe vant, sa te scalzi in nori” (Fior retard),
pentru a se agata, mai apoi, de o seducatoare speranta:
”Asa ca da-mi biletul, sunt grabit de soarta,/O sansa daca am, vreau s-o am pe toata.”(Doar dus)
El este Bogdan Cojoaca, tanarul care se neaga si se reconfirma cu fiecare noua idee pe care simte sa o aseze cuminte in vers. Dragut, cum bine se poate observa, a fost de acord sa ne raspunda catorva intrebari. Iata :
FAMOST : Sustii ca scrii dintr-o pornire interioara. Asta inseamna ca esti din acea categorie de oameni care, in ciuda tuturor, continua sa creada intr-o voce care indica, cel putin in plan artistic, un traseu. In acest moment iti este clar drumul pe care vrei sa o iei?
BOGDAN: Nu as numi-o pornire interioara, ci, mai degraba, intuitie. Ca artist, percep lumea si secunda diferit, fata de majoritatea. Fiecare artist are un simt (sau mai multe) mult mai dezvoltat decat restul oamenilor obisnuiti. Intuitia ma indeamna la scris… simti cand trebuie sa faci asta.
A scrie doar sa scrii, e o mare greseala pe care majoritatea si-o permit in ziua de azi, tocmai pentru ca a scazut pofta de cultura ce-ti solicita creierul, imaginatia sau vocabularul.
Cat despre drumul meu, merg unde ma poarta, cum am facut-o si pana acum. Intru pe orice poarta mi se deschide, dar, in acelasi timp, am o directie launtrica a mea. Haosul ordonat ar fi definitia.
FAMOST : Ai modestia unuia care nu neaga faptul ca are un loc sub soare, dar care se prefera intr-un punct retras, departe (deocamdata) de ochii curiosilor. Ce te faci daca, dintr-odata, un reflector puternic te orbeste? Cum ii rezisti?
BOGDAN: Putini dintre cei care imi sunt prin preajma stiu ca fac si poezie. Vorbesc putin de obicei, mai mult stau si analizez ce se intampla in mai toate cercurile pe unde ma invart sau aterizez. Chiar si asa, printr-o replica sau remarca ajung mai mereu in centrul atentiei, fara ca eu sa caut asta. Imi place sa fiu singur cu gandurile mele, asa cum spui si tu, departe de ochii curiosilor, dar, in acelasi timp, cam toata viata am fost in centrul atentiei, pe unde am mers. Oamenii simt ca in mine pot avea incredere si incep sa-mi spuna tot ce au pe suflet… de multe ori si ei sunt speriati de aspectul asta, ca, desi ma stiu de o ora, le vine sa-mi spuna secrete adancite-n inima. Daca vreodata o sa fiu lovit de un reflector puternic, nu o sa orbesc… o sa stralucesc. Ca un diamant scos din intuneric, la lumina. Toate astea le afirm cu o modestie caracteristica mie sau, cum imi place mie sa-i zic, aroganta sustinuta.
FAMOST : Care a fost, pana acum, cea mai mare provocare artistica, pentru tine? Ti s-a cerut sa concepi ceva bizar, ai avut vreo stare (una la un milion) care sa te rasuceasca fundamental, ai riscat totul pe o singura carte? Care e, de fapt, cea mai mare nebunie pe care ai infaptuit-o?
BOGDAN: Cum am zis mai sus, cam toata viata m-am rasucit continuu. De la sportiv de performanta civil, la liceu militar, apoi inginer in telecomunicatii, numere de magie, versuri, pictura, fotografie, incercari de cantat la diverse instrumente… Au fost mai multe intamplari dubioase, dar o sa povestesc numai una. M-a contactat cineva pe e-mail la un moment dat, daca sunt de acord ca unele din poeziile mele sa fie puse pe muzica. Normal ca am fost de acord, voiam sa vad cum ar suna ceva ce a fost in capul meu, pe muzica din capul altcuiva. Doar ca am cerut sa fiu sunat sa discut anumite detalii, la modul ca daca nu o sa-mi placa mie cum suna, sa nu fie publicata. Cand am fost sunat si mi-au auzit vocea, au devenit curiosi daca am cantat pana acum si daca vreau sa cant, vocea mea fiind groasa si foarte aproape de ceea ce au ei in cap. In momentul ala, nu am avut timp de o experienta de genul asta si am refuzat, acum ma tot gandesc ca poate merita sa risc.
Cea mai mare nebunie a fost in anul II de facultate, cand ma apucasem si de facut magie. Dupa ce am vazut cat de seci sunt oamenii, cu cat sunt mai in varsta, m-am hotarat sa ma indrept catre publicul sub 10 ani. Mergeam prin Gara de Nord si faceam diverse trucuri, majoritatea cu carti de joc, pentru copii. Ei se bucurau extraordinar si li se parea magic. Nu sareau pe tine sa le spui cum ai facut, mai interesati de treaba asta, decat sa se bucure de fenomen in sine. A fost o perioada tare frumoasa si amuzanta.
FAMOST : Te declari impotriva versurilor conjuncturale sau vezi in ele un bun exercitiu de flexibilizare a imaginatiei?
BOGDAN: Cred ca o buna parte din versurile pe care le-am scris sunt de natura asta. E mult mai indicat sa scrii despre ceva ce iti ridica pulsul. Versurile scrise in momentele tale de nebunie sau zbucium, de adrenalina, tristete sau bucurie, au viata in ele. Daca te apuci sa scrii pe un subiect anume, unde ai tu nu stiu ce idei, o sa iasa ceva dragut datorita talentului, dar nu o sa iasa nimic special.
FAMOST : Care sunt lucrurile/temele/cliseele despre care nu ai scrie niciodata? Ce nu intra in ADN-ul tau artistic?
BOGDAN: Pfff.. aici pot face o biblie. Sunt atatea clisee dezgustatoare in momentul de fata. O sa incerc sa fac un top 5, ca sa nu ma lungesc inutil.
1. iubirea directionata catre absolut. (fizic si emotional, nu ai cum sa iubesti sufletul cuiva, cat timp exista bariera fizica)
2. ideea de a da sfaturi, pe orice tema (asta e subiectiv in functie de om, experientele cumulate si capacitatea emotionala)
3. nu o sa scriu niciodata poezie simpla si usor de citit (la fiecare citire, o sa descoperi altceva printre randurile mele)
4. nu o sa abordez niciodata religia
5. si cel mai mult, nu o sa scriu vreodata altfel decat plin de sarcasm, ironie si umor negru
FAMOST : Cand nu scrii, cine esti? Cine esti, domnule Bogdan Cojoaca?
BOGDAN: Cand nu scriu, sunt 40 ore pe saptamana inginer in telecomunicatii, undeva la 16 ore pe saptamana sportiv si in restul timpului… depinde foarte mult de ce-mi pica in mana. Citesc ce se nimereste, atat carti, cat si online. Sunt un tip arogant de la distanta, cret si amuzant de aproape. Stii ca majoritatea oamenilor, cei cu bun simt, bineinteles, asculta doar ca apoi sa poata spune ei ce au in cap? Eu nu fac parte dintre ei. Stiu sa ascult, o calitate pe cale de disparitei in zilele noastre. De multe ori sunt intrebat de oameni, cum de se imbina la mine meseria inginer, activitatea de sportiv, chemarea de artist si mai ales poezia.. Nu stiu ce raspuns sa dau decat: “daca o sa vrei raspunsul la asta, trebuie sa ma cunosti mai de aproape si o sa iti raspunzi singur”.
Material realizat de Adina Mitrica
Foto: Cristina Dragan