Noemi Meilman, una dintre cele mai cunoscute fashion PR & events advisor din Romania, a lansat in 2012 blogul «Placerile lui Noe» (http://noemimeilman.com), iar acolo isi tine cel mai fidel jurnal, pentru ca ii place la nebunie sa isi noteze gandurile, visele/visurile, impresiile de calatorie sau de lectura, filmele, emotiile traite la expozitiile de fotografie sau de arta contemporana ori intalnirile cu oamenii frumosi. Alternativa clasica a blogului ei este si acum carnetelul, iar cine o cunoaste ii stie si acest frumos obicei.
Dar, revenind la blog, trebuie spus ca, avand atat de multe referinte de calitate, el nu este altceva decat un caleidoscop din care noi, cei mai putin expusi vietii publice, ne-am putea inspira cu usurinta. De altfel, insasi Noemi isi descrie spatiul virtual drept
un fel de Arca a lui Noe, in care am adunat tot ce imi place. Legat de Noe, este si o coincidenta fericita de nume, pentru ca Noe este personajul din Vechiul Testament pe care il simpatizez cel mai mult. Cred ca a fost primul mare iubitor de animale din istorie. Iar legendele spun ca a fost si un bon vivant.
Ca sa intelegem mai bine cine este Noemi Meilman, vom face o scurta trecere in revista a etapelor importante din viata ei, desi ele nu acopera nici pe departe ceea ce ar putea reprezenta materialul consistent al unui roman sau al unui film din seria celor de suspans. A trait pana la 16 ani in Campina, iar in iulie 1989 a emigrat in Israel, unde, dupa ce a terminat liceul, a facut un an si 10 luni de serviciu militar obligatoriu. In 1993 a primit o bursa din partea Fundatiei Culturale Romane, in urma activitatii literare desfasurate atat in Romania, cat si in Israel, acolo unde este membra a Uniunii Scriitorilor. Apoi a urmat Facultatea de Drept si s-a angajat la Sectia Consulara a Ambasadei Israelului din Bucuresti, ani extrem de bogati in experiente, unele dintre ele riscand a degenera in situatii limita.
Cariera in PR debuteaza in 2003 la Saatchi & Saatchi, apoi Noemi lucreaza pentru revistele Tabu, Cosmopolitan sau Harper’s BAZAAR. Printre proiectele sale creative se numara Book Cover Tee, carnetele “Friendship Affairs” si In Love with Magic Cities.
In rest, ce ar mai fi de stiut? Poate ca Noemi Meilman poarta lentile de contact de la 18 ani, ca adora Clujul, ca doneaza periodic sange, ca citeste cu pasiune, ca merge la Gay Pride, ca iubeste vara, ca are doi caini si ca, acum cativa ani, a infiat un copil, pe Avi. Iar toate acestea ii fac viata frumoasa!
Despre «Placerile lui Noe» afli si mai multe de pe blogul din care nu lipsesc nici amintirile de familie, nici povestile din lumea PR, ideile in miscare, oamenii inspirationali, ori felurite istorii din sfera fashion. Astfel, in materie de moda, Noemi este adepta unor combinatii democratice a brandurilor : „de la vintage si mainstream si pana la designeri romani si second hand.„
Ca e un punct de reper in acest domeniu, nu mai este niciun secret, asa ca va recomandam sa ii urmariti editorialele din revistele consacrate si materialele de pe blog, pentru a fi conectati atat cu lumea, cat si cu cea careia i se mai spune si «Noemi connecting people».
Text: Avera Make-up Artist