Cel mai sincer dialog, in afara de cel purtat cu tine insuti, este cu omul caruia ii respecti adevarurile. E posibil sa nu fi intalnit inca acest om. Dar e la fel de posibil ca el sa fi trecut pe langa tine, chiar si de cateva ori pe zi. Iar din intalnirea asta, binele din tine sa se intersecteze cu binele din el, pentru a forma o aura care sa raspandeasca in jur, ca din senin, starea de gratie.
Cat de usor ar fi sa intelegem cu totii ca oamenii frumosi exista, desi nu au intotdeauna chip si nume. In fond, acestea sunt detalii! Ai putea fi tu, ar putea fi oricine, chiar si o fata necunoscuta pana acum, dar care sa merite cele mai frumoase ganduri, in semn de pretuire a frumosului din ea. Tocmai o astfel de intamplare face ca VS sa scrie “Poezii pentru o fata pe care n-am cunoscut-o” si asta nici nu-l oboseste, nici nu-l deznadajduieste. De altfel, e doar o chestiune de timp pana cand se vor si cunoaste …
Daca pentru cei mai multi, lipsa formelor concrete amorteste orice elan, VS intelege ca sunt prea putin importante identitatea si infatisarea cuiva. Ceea ce conteaza este existenta, dincolo de aparente, a unor forme esentializate de frumos, distribuite inegal in oameni. Inegale sunt, de altfel, si emotiile care penduleaza dintr-un registru in altul, pentru ca fiecare experienta traita face ca acestea sa vibreze cu intensitati asimetrice. Si atunci ce ramane? Poate sa «vorbesc cu luna/ca sa-mi uit furtunile».
Sa ne intelegem: nu te astepta ca, odata ajuns pe pagina “Poezii pentru o fata pe care n-am cunoscut-o” sa asisti la o poveste de iubire in sens romantic! Aici nu gasesti clisee, ci alegorii care invita la exercitii de flexibilizare a gandirii. Asteapta-te, in schimb, la o poveste de iubire de oameni hotarati sa pazeasca frumosul din ei, la un monolog onest adresat lor, la un mod de a elogia virtutile care nu pot fi strivite nici de dezamagiri, nici de « Himere ». Pentru asta,
rogi frumusetea din lume
sa vina ca moartea ce suna,
si-ti spune in ceasul din urma
de-a fost adevar sau minciuna.
Interesant este ca, pentru un corporatist cu o gandire pragmatica, arta ofera suplimentul optim de realitate, indiferent daca acesta ia forma unei picturi, a unei partituri la pian sau a unor versuri. Abia cand lucrurile concrete isi dizolva conturul, e semnul ca nu ramane pura decat emotia, cea care filtreaza oamenii pana in profunzimea lor. Nici calculele, nici schemele logice nu functioneaza atunci cand trebuie determinata natura umana. Ar fi atat de simplu sa se uite, chiar si pentru o secunda, toate teoremele lumii, pentru a intelege ca frumosul se masoara cu altceva: cu iubire, cu primaveri, cu «nebunie, explozie si ploi». Alminteri, ar fi de-a dreptul ingrozitor sa ne reducem la o «Anatomie» restrictiva, in care, desi fiecare sistem ar actiona conform planului genetic, am fi goliti de sens:
avem dinti sa ne muscam
cotropiti de ura,
avem maini sa ne furam
painea de la gura.(…)
avem unghii sa scobim,
avari de carne grasa,
avem inimi sa iubim,
dar le-am uitat acasa.
Asa ca, in asteptarea volumului de debut care se va intitula, asemeni paginii Facebook, “Poezii pentru o fata pe care n-am cunoscut-o”, ii respectam inca lui VS optiunea pentru anonimatul care nu, nu e o masca, ci e asumarea de a fi sincer si deschis si avem convingerea ca, si prin versurile lui, vom invata si mai bine lectia omeniei, a renuntarii la superficial si la minciuna, astfel incat sa nu mai facem din nimic arta, fiindca riscam sa
nu mai gasim pe harta/
reper pentru frumos.
text : Adina Mitrica
