Nu exista nicio garderoba a vreunei femei din lumea asta care sa nu aiba macar o rochie in ea. Rochia este cea care da feminitate, care imprumuta ceva din personalitatea femeii care o poarta si care, la randu-i, ofera femeii  ceva din farmecul ei. Intre o rochie si cea care o imbraca exista un soi de complicitate. Dincolo de asta, exista o istorie a acestei piese vestimentare, una care dateaza tot cam de pe cand a aparut si … femeia!
In Egiptul antic, rochia a promovat intrucatva goliciunea trupului. La inceput, lungimea ei era undeva in prejma gleznelor, materialul era din in si innodat sub sani, pentru sustinere. Apoi, a inceput sa semene cu un furou, fiind prinsa de umeri. In India, sari-ul reprezenta o varietate larga de culori ce puteau crea un joc atragator  pentru priviri prin infasurarea materialelor in jurul trupului. In China, lucrurile stateau un pic altfel, in sensul ca imaginatia nu avea voie sa o ia razna cand ochii vedeau o femeie. De aceea, la tara femeile erau invesmantate in pantaloni. La fel si in Japonia. In schimb, femeile din inalta societate purtau celebrele chimonouri. Era un semn de eleganta daca femeia avea pe ea mai multe chimonouri suprapuse, facute din matase. Se putea ajunge pana la vreo 20 de chimonouri purtate simultan de o femeie!
In Grecia antica, rochia era simpla, din lana, gen tunica, pentru femeile de rand, dar impodobita si complexa pentru femeile bogate. Pentru acestea din urma, era confectionata din matase ori bumbac. Perioada Evului Mediu introduce rochia cu trena si cu un pic de vedere la glezna. Bustul era si el pus in valoare prin decolteuri generoase. Apoi au aparut doua mari schimbari: corsetul si crinolina.
Exuberanta crinolina a fost introdusa de o infanta a Spaniei, ca o gaselnita pentru a masca un defect fizic: soldurile cam late. Diametrul crinolinei a crescut odata cu trecerea timpului, fiind un chin, caci provoca serioase probleme de miscare. Recordul de circumferinta la poale a fost de…8 metri! Corsetul a fost inventat in Italia, in secolul al XVI-lea, avand ca scop pastrarea unei forme ideale a bustului. Pe urma, a iscat nebunia taliei de viespe. Abia in 1914 a fost inlocuit cu practicul sutien.
In Evul Mediu a aparut si trena. Ca si crinolina, scopul era de a masca niste defecte. E vorba de gleznele prea grosute. Cu timpul, trena va avea lungimi direct proportionale cu statutul social al purtatoarei. Recordul de lungime a unei trene il detine regina Ecaterina a II-a, sotia lui Petru I, care, cu ocazia incoronarii din 1729, a purtat dupa sine o trena de 70 m. Impresionant, nu-i asa?
Secolul al XIX-lea va fi marcat de o  inflorire a comertului de confectii, mai ales de rochii. Secolul XX a insemnat izbucnirea industriei modei rochiilor. In timp, acestea s-au scurtat si au devenit fie mai practice, fie mai elegante, dupa gustul si scopul fiecarei femei aflate in cautarea unei astfel de piese vestimentare. Daca ne uitam in jur, la televizor, pe canalele de fashion, oriunde putem constata ca s-a inventat cam tot ce se putea in legatura cu rochia si ca asistam la variatiuni pe aceeasi tema, la intoarceri si reluari ale unor tendinte si modele. Foarte valorificate acum la rochii si nu numai sunt  motivele de factura etnica. In timp, poate vor fi inventate alte tipuri de materiale care sa poata fi utilizate in confectionarea rochiilor.