T e x t : Adina Mitrica/ F o t o : Razvan Lupica
[dropcap custom_class=”wh”] Daca vi s-a intamplat vreodata sa deschideti televizorul pe un post romanesc si sa va apara cel mai amuzant, vivace, neastamparat si ciocolatiu prezentator, e foarte posibil sa-l fi avut in fata ochilor pe Cabral Ibacka. Bine, acum chiar nu cred ca se mai intreaba nimeni „cine mai e si asta?”, dar imaginati-va reactiile de acum aproape 20 ani (scuze, Cabral, ca te-am facut batran, dar nu suntem noi de vina!), cand o astfel de imagine asociata cu o astfel de personalitate, placute ambele, au dat nastere unui personaj exploziv, aparte, unic. Un spectacol! Faptul ca a fost permanent solicitat „pe sticla”, in campaniile publicitare, videoclipuri muzicale, filme sau felurite prezentari este, fara indoiala, dovada profesionalismului, a modului responsabil in care a inteles sa-si faca meseria si, nu in ultimul rand, a calitatii sale de a capta atentia unui public din ce in ce mai pretentios. [/dropcap]
Cand am vorbit cu el, am avut sentimentul ca ne cunoastem dintotdeauna, fiindca am fost surprinsa sa constat ca un om cu o asemenea notorietate nu are nimic pretios in atitudine si in vorba, ca e disponibil si prietenos, asa ca propunerea noastra de a-i lua un interviu a fost imediat acceptata, in ciuda faptului ca tipul acesta este foarte, foarte ocupat. Si atunci, trebuie sa marturisesc, sentimentul trait s-a materializat intr-un gand ce confirma, o data in plus, ca oamenii valorosi vor avea intotdeauna modestie si vor masura lumea cu un instrument din ce in ce mai rar: simtul realitatii. Va invitam, deci, sa il cunoasteti si altfel pe Cabral, asa cum a ales el sa ni se dezvaluie.
FAMOST: Daca e sa ne luam dupa faptul ca lumea te stie drept tipul ala de culoare simpatic, mereu pus pe glume, dinamic, relaxat si onest, am spune ca esti cel mai fericit om din lume, fiindca televiziunea te plateste pentru a fi tu insuti. Niciun efort, nicio presiune, niciun stres… Daaar, e de ajuns sa gandim putin mai adanc lucrurile pentru a intelege ca nu e chiar asa. Care e, deci, secretul brandului Cabral si, implicit, al longevitatii sale?
CABRAL: Brandul Cabral? Suna pompos, cred ca e prea mult spus asa. Cat despre secret… nici macar asta n-am. Ideea este ca mi-am asumat de fiecare data cine sunt, cum sunt si ce vreau. Si cat timp nu trebuie sa investesti energie in a juca un rol, ti-e mai usor sa sustii efortul pe care-l cere meseria asta. Pentru ca, tu zici bine… e greu. Multe ore de munca, concentrare 100%, ca altfel te faci de tot rasul, atentie distributiva la toti oamenii alaturi de care lucrezi… si toate astea in timp ce zambesti larg catre o bucatica de sticla, inchipuindu-ti ca in sticla aia mica sunt milioane de oameni care te privesc.
FAMOST: Stim ca preferi emisiunile in direct. Cei mai multi se tem de ele, fiindca intervine neprevazutul si, oricat de spontan ai fi, risti sa cazi in ridicol, daca nu gestionezi bine situatia. Ti s-a intamplat vreodata sa gafezi “la modul grav”?
CABRAL: Prefer directul pentru ca este cel mai sincer. Intr-un direct… ce-i in gusa-i si-n capusa. Si, ai dreptate, multi se tem. Dar pe mine tocmai ideea ca-i direct ma tine in priza si concentrat la maximum. La modul grav… n-am reusit. Am facut fel de fel de dude, pentru ca nu pot sta intr-un loc si ma agit ca sifonul de colo-colo, dar pana acum n-am gafat sa trebuiasca sa ma ascund in munti.
FAMOST: Am observat ca ai un respect nefalsificat pentru public. Sustii ca acesta nu poate fi influentat si ca nu ii trebuie pusa niciodata la indoiala inteligenta.
CABRAL: Se ajunge destul de des la idei de genul “publicul trebuie educat” sau „publicul nu stie ce vrea, trebuie sa-i dam ce trebuie”… si alte asemenea idei care nu arata, de fapt, decat o condescendenta nejustificata, o lipsa de respect fata de oamenii care te urmaresc. Pana la urma, ca-ti convine sau nu sa auzi asta, tu faci ce faci in fata camerei pentru ca cei de acasa iti permit asta. Asa ca ai face bine, daca vrei sa continui meseria asta, sa faci ceva care sa le placa. Si, in acelasi timp, sa le multumesti pentru ca te aleg. Ideea asta ca tu, darul lui Dumnezeu pentru oameni, apari la teveu si le bucuri zilele… ar trebui sa-ti iasa repede din cap. Pentru ca altfel te transformi intr-un ingamfat bun de nimic.
FAMOST: Cat din reusita unui program TV depinde de prezentator si de echipa care sustine proiectul si cat depinde de public?
CABRAL: Daca ma intrebi, eu vad povestea altfel. Vad o echipa care are pe mana un produs. Il gandeste cap-coada, il construieste, ii seteaza mecanismele si regulile. Stabileste limitele. Apoi, functie de toate astea, este ales prezentatorul. Care vine si asimileaza produsul, si-l asuma ca parte din el, il slefuieste si-l definitiveaza. Apoi, impreuna, merg in fata publicului. Care poate spune “Da, misto, mai da-mi!”. Sau care poate spune “Maiculita, ce prostie ati pus la cale!”. Cumva, deci, toata lumea sustine proiectul, fiecare in felul lui. Este o interdependenta completa, in care unul fara celalalt… nu exista.
FAMOST: Te-ai gandit ce ai putea face cand vei alege sa renunti la proiectele tv?
CABRAL: Nu m-a facut mama la TV, nici nu astept sa mor acolo, in direct, elucubrand in nu stiu ce emisiune, cu placa fonflaind in gura si cu tubul de oxigen la picioare.
FAMOST: Ramane valabil planul cu acea calatorie de 15 ani in jurul lumii?
CABRAL: Am recalculat putin planul. Nu pot fi 15 ani. Dar vreo trei as pleca de numa-numa!
FAMOST: Daca tot vei avea mai mult timp, la „pensionare”, vei scrie mai mult?
CABRAL: Da, sper sa am timp sa scriu mai mult. Nu neaparat ca as fi bun, dar macar sa-mi demonstrez definitiv ca nu sunt bun si sa ma apuc de altceva!
FAMOST: Vei ajuta la dezvoltarea Asociatiei Zambet si Suflet? O sala de sport, poate ?
CABRAL: Da, sper sa reusim sa facem din ce in ce mai multe actiuni cu asociatia. Pentru moment, e sprijinita din fondurile pe care le produc blogul Andreei si al meu, facem fel de fel de lucruri pentru a imbunatati cumva viata copiilor orfani, a celor abandonati si a celor care traiesc in familii cu probleme financiare. Sala de sport ramane si ea in plan, la un moment dat o sa incep sa predau pentru copii. Promit! Ca doar n-am facut 17 ani de arte martiale degeaba.
FAMOST: Citeam undeva ca atunci cand ai o stare proasta dai drumul la muzica si scrii pe blog. Ce sa intelegem, ca scrisul are, pentru tine, rol terapeutic? Si de ce, daca scrii sub efectul unei stari neplacute, ies niste postari atat de amuzante, optimiste si sincere, in esenta lor?
CABRAL: Sunt dependent de muzica, asa-i. Si mi se pare foarte misto sa poti sa te desprinzi de o stare nasoala doar ascultand niste piese. Mi se pare ca muzica este cea mai buna minciuna pentru suflet. O minciuna intr-atat de buna incat pana si creierul o accepta si asa, dintr-o stare proasta, ajungi la zambet in cateva secunde.
Da, scriu destul de mult. Si cele mai multe texte sunt nepublicate. Si, daca tot ma intrebi… cele mai multe texte nu sunt amuzante si optimiste. 🙂 Dar cele mai multe texte publicate sunt amuzante si optimiste. Pentru ca oamenii n-au nevoie de lacrimi, alea sunt destule. Oamenii au nevoie sa rada. Si sa iubeasca.
