Pasarile, maimutele, delfinii, toate au culturile lor, dar nicio alta fiinta de pe pamant nu are o cultura atat de variata si bogata ca cea a oamenilor. Chiar daca oamenii sunt raspanditi in intreaga lume si se considera ca evolutia lor – de acum 200000 de ani – vine din acelasi punct si fiind legati genetic, culturile actuale ne fac sa aratam foarte diferiti la suprafata; multiplele forme de arta, limbile diferite, structurile sociale, ideologiile diferite, reprezinta dovada clara a acestor lucruri. Animalele in schimb, raman din punct de vedere comportamental si al culturii, pe o linie constanta.
Intrebarea normala in aceasta situatie, este urmatoarea: ce ne diferentiaza de celelalte specii? Iar raspunsul se pare ca este foarte simplu: creierul uman. Cultura dezvoltata de oameni nu putea sa ajunga atat de departe fara complexitatea creierului, capabil sa retina, sa invete, sa creeze in moduri uimitoare. Creierele umane deosebite reprezinta sursa marilor opere de arta, a marilor filozofii si a evolutiei stiintei, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pe langa oamenii sclipitori din punct de vedere al inteligentei, foarte mult conteaza si oamenii de zi cu zi, care creeaza si definesc cultura prin ceea ce fac, prin realizarile si interactiunile lor, prin limbaj, dar si prin revoltarea impotriva structurilor sociale.
Cu toate astea, in acelasi timp, in timp ce creierele sunt ocupate cu formarea culturii, ele sunt modelate de cultura care le inconjoara. Cercetatorii care au studiat comportamentul creierului, au presupus ca functiile anatomice pe care le-au observat sunt universale, dar in momentul in care s-a trecut dincolo de lumea occidentala, au fost observate diferente. Iar distantele culturale dintre culturile orientale si cele occidentale sunt traduse in diferente observabile in creierele oamenilor.
Una din primele diferente observate de oamenii de stiinta este o parte a creierului numita de ei “al meu/a mea” si cunoscuta stiintific – cortexul prefrontal medial, situat in spatele fruntii. In privinta subiectilor occidentali, aceasta parte a creierului se activeaza doar in momentul cand acestia vorbesc despre ei. Cand vorbim de subiectii din China, aceasta parte a creierului se activeaza cand subiectii discuta despre mamele lor, cercetatorii revizuind porecla ‘occidentala’ si numind aceasta zona “a mea/mama”. Se crede ca aceasta diferenta reflecta doua tipuri culturi : individuale si colective. Cultura individuala subliniaza responsabilitatea personala si libertatea – specific occidentalismului, in timp ce cultura colectiva scoate in evidenta fidelitatea si conformitatea familiei.
Aceste mari diferente sunt destul de evidente cand subiectii completeaza aceleasi ‘sarcini’ matematice. Intr-un studiu efectuat de un renumit neurochirurg, creierele unui vorbitor de limba engleza si a unui vorbitor de limba chineza s-au activat diferit cand au avut de rezolvat aceeasi problema complexa de matematica. Vorbitorii englezi aratau activitatea creierului in partea auditiva a creierului, in timp ce vorbitorii chinezi au aratat activitate in partea vizuala. Ambii au reusit sa rezolve problemele la fel de bine, iar cercetatorii cred ca aceste diferente cognitive reflecta diferentele dintre respectivele limbi, din moment ce este scris in limba chineza se bazeaza imagini simbolice, comparativ cu limba engleza care se bazeaza pe silabele fonetice. Cu alte cuvinte, daca limba este bazata pe un anumit sistem de logica, procesele de rezolvare a problemelor cerebrale, urmeaza un model similar.
Oamenii de stiinta care se ocupa cu studiul creierului, cunosc faptul ca mediul nostru, in special cel al copilariei, ne formeaza gandirea, creierul, si ca marea parte a dezvoltarii creierului este dependent de stimulii externi. Copii abuzati care sunt neglijati atat social cat si parental, nu pot recupera niciodata intarzierile de dezvoltare, cauzate de acest lucru. Chiar si in cazul animalelor, creierul li se dezvolta daca mediul este unul dezvoltat, fiind create legaturi puternice intre neuroni, in timp ce mediile blande, modeste, pot atrofia structura si functiile creierului. Aceasta poate fi cauza atat a genelor care ‘regleaza’ potentialul creierului, dar si a mediului inconjurator care determina cum este ‘exploatat’ potentialul. Mai mult, daca nu exista deloc stimuli, nu poate exista dezvoltarea creierului.

Si oare inseamna acest lucru ca ne putem ‘modifica’ creierul prin intermediul culturii? Iar raspunsul este DA, in masura in care noi facem alegerile culturale. In cultura noastra, putem face alegeri muzicale, de la muzica clasica, la rock sau house, neurologii observand ca diferitele genuri muzicale afecteaza creierul in mod diferit. Muzica instrumentala este procesata diferit de muzica ce contine si versuri. In timp ce muzica de toate genurile activeaza multe regiuni ale creierului, ascultand muzica vocala este echivalentul ascultarii unei conversatii obisnuite, avand implicata in primul rand, regiunea auditiva a creierului. Muzica instrumentala, pe de alta parte, implica mai multe structuri ale creierului, inclusiv cele responsabile pentru procesarea emotionala si gandirea abstracta; probabil, acest lucru ar putea explica de ce muzica clasica este asociata unei mai bune functii ale creierului.
Anumite studii au aratat faptul ca muzica clasica este cea mai buna alegere in timpul studiului, imbunatatind performanta si viteza conexiunilor neuronale, te poate face mai fericit, mai putin stresat, demonstrat fiind faptul ca este crescuta producerea de serotonina – cunoscuta ca ‘hormonul fericirii’.
Desi nu putem avea copii genii prin ascultatea muzicii clasice, anumite cercetari educationale, considera ca acest gen muzical poate fi folosit pentru o mai buna functie cognitiva si performanta academica. Sunt efectuate studii in folosirea muzicii clasice pentru a avantaja copii defavorizati economico-social, existand copii care nu doar ca o asculta, dar o si studiaza prin intermediul unui instrument si nu numai. Dupa doi ani (se pare ca un an nu este indeajuns!) in care copii asculta si studiaza muzica, s-a observat ca ei sunt mai putin deranjati/afectati de zgomotele specifice mediului inconjurator. Din punct de vedere biologic, sistemul lor nervos a devenit o masina mai eficienta, ceea ce are consecinte pozitive, ei putand citi si auzi in zgomot.
Muzica clasica este doar un exemplu al modului in care cultura ne ajuta creierul, expunerea la diverse culturi prin intermediul calatoriilor si a studiilor multiculturale, ducand la cresterea creativitatii. Se poate spune ca ‘intersectarea’ cu alte culturi poate fi vazut ca un antrenament pentru creier in moduri diferite.
Cultura are o existenta continua, comunicata in mod constant de la creier la creier, de la generatie la generatie; in general, parintii sunt foarte buni la trecerea catre copii a cunostintelor, credintelor si traditiilor. Pe masura ce inaintam in viata si avem parte de diverse experiente, ne intersectam cu diverse culturi, creierul nostru devine mai puternic si mai receptiv, fapt care explica si de ce, persoanele in varsta rezista schimbarilor culturale mult mai bine comparativ cu cei tineri. Cultura se schimba in mod constant, indiferent de cum rezistam noi sa o percepem.
In timp ce copii par a absorbi ca un burete cultura inconjuratoare asigurand transmisia unei anumite culturi generatiei urmatoare, creierul adolescent intra intr-un anumit conflict cu cultura parintilor, macar intr-o mica masura. De asemenea, interactiunea dintre culturi, influenteaza si formeaza reciproc culturile individuale – asa cum s-a observat de-a lungul istoriei – acestea ciocnindu-se una de alta si apoi absorbindu-se.
Se poate spune ca orice cultura este ca un colectiv de mai multe creiere, un grup care au decis un set de valori, credinte, activitati, traditii. Mai mult decat atat, este foarte greu sa separam creierul de culturile pe care acesta le produce si din care face parte; acestea ne fac pe noi ceea ce suntem si noi le facem ceea ce sunt.