Ugly fashion este un concept relativ nou, alăturându-se şi el discret modei, fiecare sezon aducându-ne noi trenduri din care ne luăm inspiraţia. Încă de la începuturi, scopul final al acestuia a fost de a ne face să arătăm bine, de a ne pune în valoare atuurile, de a ne face atractivi şi a ne ascunde defectele. Faptul că moda este ciclică este deja binecunoscut, stiluri precum umerii laţi, silueta clepsidră, stilul androgin, etc, sunt doar unele din “look-urile” care revin în atenţia designerilor la o anumită perioadă de timp, reinterpretate. Fiecare dintre noi reacţionează la ele după cum se simte confortabil, însă scopul final e acelaşi: să ne facă să arătăm şi să ne simţim bine … sau cel puţin era.
Ce reprezintă concret conceptul ugly fashion?
Din 2018 însă a apărut un nou trend numit “ugly fashion” care a întors toate convenţiile existente despre modă şi scopul acesteia: look-uri atipice, siluete disproporţionate, forme neregulate. Poate cel mai cunoscut exemplu este colaborarea Balenciaga x Crocs care a devenit o senzaţie pe podiumurile de modă, în mediul online şi offline. Dorinţa de a purta ceva neavantajos sau neatractiv pe care cu siguranţă ceilalţi o vor “judeca” este una ciudată, însă un lucru este sigur – acesta atrage atenţia publicului chiar dacă în mod critic, pentru că look-ul şochează ori prin ”urâţenia” lui ori prin avangardism.
Conceptul de modă urâtă se împarte în două mari categorii “avangardist” şi “efort minim”. Avangardismul este un concept vechi în industria modei şi artei în general, care presupune experimentarea dincolo de limitele acceptabile, tinzând spre inovaţie şi futurism. Din cauza formelor experimentale care nu se încadrează în anumite norme tradiţionale, moda avangardistă poate fi considerată uneori ca “ugly fashion”. Un exemplu sunt pantofii creaţi de Alexander McQueen în 2009 denumiţi ”armadillo” – inspiraţi dintr-o lume futuristică văzută prin prisma designerului.
Însă când spui “ugly fashion” – spui Balenciaga. În ultimii ani, piesele casei de modă au fost în atenţia media pentru formele neobişnuite, proporţiile nenaturale sau juxtapunerile contrastante. Casa de modă împinge limitele urâtului şi funcţionalului la maxim şi reinterpretează piese obişnuite, uzuale, sau care au intrat în concepţia publicului ca “neatractive” şi le transformă în obiecte dorite, poziţionate ca piese de designer. Psihologia e aceeaşi, obiectul şochează prin absurditatea lui: “fusta prosop”, “geanta Ikea”, “pantofii crocs” – inspirate din obiecte de zi cu zi, iniţial realizate şi apreciate pentru funcţionalitatea lor şi nu pentru estetică, obiecte pe care orice categorie socială şi le permite sunt reinterpretate în piese de designer de lux, la care au acces doar elitele şi care dintr-odată devin extrem de dorite. Conceptul pare să fie cel dintotdeauna: limita dintre frumos şi urât este extrem de fină şi depinde de percepţie.
Tot pe acest principiu se bazează şi cealaltă categorie de “ugly fashion” şi anume “efort minim”. Look-ul a fost făcut celebru în social media de către modele precum Bella Hadid sau Kendal Jenner, care apar purtând piese basic precum pantaloni cargo, sandale asortate cu şosete, practic, look-uri care cu câţiva ani în urmă erau ironizate şi considerate greşeli grave de fashion. Mulţi consideră însă că acest stil pare să fie rezervat doar unei elite şi că depinde de fapt de cine le poartă şi de aspectul fizic al persoanei. Este demonstrat că pe anumite tipologii de conformaţii look-ul “ugly fashion” poate arăta doar atât: ca nişte haine urâte, iar persoana care le poartă trebuie să aibă un anumit statut – de cele mai multe ori hainele trebuie să fie foarte scumpe, pentru a dovedi intenţia, pentru a-şi asuma conceptul.
Foto: Alexander McQueen, 2009
