Diana Alzner este o scriitoare de science fiction, un om talentat si pasionat, simplitatea si modestia fiind calitati de baza, iar cartile scrise de ea reprezentand in mod natural o completare a iubirii de lectura, o dragoste venita din copilarie si alimentata in cel mai bun mod de mediul familial. Cartile scrise de Diana au corespondent in realitate si asa cum afirma insisi cititorii ei, au darul de a te tine prins in atmosfera lor si de a nu-ti permite sa te dezlipesti de experientele inedite, asternute frumos prin intermediul cuvintelor.
Ne bucuram ca am reusit sa o cunoastem pe Diana Alzner atat ca scriitoare, cat si ca om din spatele cartilor, prin intemediul acestui interviu, si ne manifestam acest entuziasm, impartasindu-va si voua acest frumos dialog.
Buna, Diana Alzner si “Bine ai venit!” in paginile revistei Famost! De unde pasiunea pentru scris?
Bine v-am gasit! Mai intai a fost lectura. Aveam doisprezece ani cand am terminat de citit “Gil Blas”, un roman picaresc potrivit, sau poate nu, pentru o fetita, dar care m-a convins ca as putea scrie ceva similar. Atunci mi-am dat seama pentru prima oara ca oricat de simpla ar parea o carte, daca trebuie s-o scrii chiar tu, e mult, mult mai dificil decat sa o citesti.
Ai iubit de mica sa citesti carti? Exista cineva care ti-a insuflat dragostea pentru carti sau acest lucru a venit din interiorul tau?
Dupa ce am trecut in clasa a doua, parintii mei au fost mirati ca nu citesc si nici nu manifest vreo dorinta in acest sens. Mama, care ma saruta de noapte-buna, a scos din biblioteca “Aventurile lui Tom Sawyer” si a inceput sa imi citeasca despre un baietel pedepsit sa varuiasca un gard. S-a oprit din citit cand era mai interesant, asa ca m-am vazut silita sa continui. Dar dragostea pentru carti este o poveste veche in familie, deci nu aveam nicio sansa de a scapa.
Ce gen de carti citeai cand erai mica si cum a evoluat acest lucru in cazul tau? Ai iubit un anumit gen de carte sau preferintele s-au schimbat pe parcursul trecerii anilor?
Bineinteles ca preferintele s-au schimbat odata cu trecerea timpului. In copilarie am ascultat povesti spuse de tatal meu, asa ca seria “Povesti nemuritoare” a fost continuarea fireasca. Am citit multe basme romanesti, multe carti de aventuri, dar am migrat destul de repede spre cartile pentru adulti intrucat in biblioteca din camera mea erau carti care nu incapusera pe rafturile din celelalte camere si seara ma serveam cu ce doream, asa se face ca am citit “Pe aripile vantului” la unsprezece ani.
Multe decizii – importante sau nu – sunt o consecinta a impulsurilor alimentate de anumite dorinte … Cum ai luat decizia de a incepe sa scrii si cum ai ajuns sa abordezi genurile science fiction si fantasy?
Mai intai am scris un jurnal. Era un fel de supapa. Nu am decis “gata, ma apuc de scris!”, efectiv scrisul este o nevoie sufleteasca de care nu ma pot lipsi. Tot asa, nu am hotarat sa scriu science fiction. Ma intereseaza sa explorez reactia omului in fata unor provocari extreme. Fantasy nu am scris. Consider ca genul “fantastic” este diferit de “fantasy”, care implica elemente care tin de basm. Fantasticul este ceva ce se poate petrece si in realitatea noastra, chiar daca este despre fapte mai putin obisnuite.

Consideri ca e o perioada potrivita pentru genul de literatura abordat de tine sau scrii exact ce simti si cum simti?
Nu m-am gandit la asta. Scriu ce simt. Vremurile actuale par desprinse dintr-un roman distopic, intr-adevar. Insa eu am avut dintotdeauna senzatia ca lumea se misca pe o suprafata fragila, oricand in pericol de a se fisura. Forte irationale pot irupe oricand in lumea noastra.
Cand scrii, tii cont si de latura comerciala sau nu faci compromisuri?
Nu tot ceea ce se vinde bine este neaparat “comercial”, adica facil. Cand scriu, nu mai prea sunt stapana, de la un punct incolo, pe firul narativ sau evolutia personajelor. De multe ori nu iese ceea ce doream, dar, pe cat posibil, incerc sa scriu ceva ce mi-ar placea si mie sa citesc.
Cum isi gaseste Diana Alzner inspiratia? Ai nevoie de un anumit cadru, o anumita atmosfera sau cand ai anumite sclipiri/ momente de inspiratie, te asezi si scrii?
Scrisul presupune singuratate. Este conditia unica. Se intampla de cele mai multe ori sa caut, sa astept, sa fac incercari, sa sterg ce-am scris, sa vorbesc singura. Apoi apare un fir si ma tin de el cat pot. Mi s-a intamplat si reversul, sa am o idee dintr-o data si sa ma asez la scris pentru cateva ore. Asa s-a petrecut cu textul “Un strop de bunatate”.
“Avem de spus o poveste adevarata si, pentru ca nu puteam s-o infatisez lumii ca atare, am pus-o intr-o rama SF” – Diana Alzner despre “Tunelul de la capatul lumii”. Au legatura cartile tale cu realitatea, sunt experiente traite, pui realitatea in centru si construiesti povestea in jurul ei sau e doar o remarca vizavi de acest roman?
Da, cartile au legatura cu realitatea. Intamplarile reale, marunte sunt ca niste bucatele de sticla colorata prinse intr-un cadru science fiction rezultatul fiind un mozaic, in cazul acestui roman de care pomeniti, sau, dimpotriva, in cadrul firesc al lumii reale se strecoara ceva straniu, ceva ce nu-si are locul aici si in jurul acestui eveniment se structureaza o noua realitate, asa ca in “Orfeu”.

Cum iau nastere personajele din carti? Te inspira realitatea/ oamenii din jur sau le construiesti in functie de ceea ce iti cere actiunea?
Unele personaje au un corespondent in realitate, altele apar pur si simplu, cerute de actiunea textului. Dar chiar daca pot spune cutare personaj mi-a fost inspirat de cineva, personajul are o evolutie diferita, probabil, fata de persoana care mi l-a inspirat, personajul devine autonom ca sa spun asa.
Cum preferi sa scrii: traditional – de mana sau la calculator/ tableta?
La inceput am scris de mana, apoi a aparut posibilitatea de a scrie la calculator si ani de zile mi-am scris textele direct pe calculator. Acum incep sa scriu intr-un caiet si cand se aduna cateva pagini, le transcriu. Este un bun prilej de corectura.
Ai reusit pana in momentul de fata sa faci portretul cititorului Diana Alzner?
Sunt un cititor pretentios.
Ai fost influentata de-a lungul timpului de anumiti autori? Sau exista autori cu care te asemeni ca stil?
Bineinteles ca am fost influentata. Cartile citite m-au facut sa devin ceea ce sunt. Nu stiu daca eu am deja un stil format, simt ca sunt inca o incepatoare.
Cum reusesti sa te detasezi de viata de zi cu zi si sa creezi cadre, actiuni, personaje, din alta lume?
Nu prea reusesc sa ma detasez. In capul meu tot timpul are loc desfasurarea unei actiuni secundare, alta decat cea in care sunt vizibil angajata.
Exista vreo carte sau vreun fragment dintr-o carte citita de tine pana acum, care ti-a ramas intiparita in minte pentru ceva anume? Ceva care sa te marcheze?
Foarte multe carti m-au marcat. Chiar si acum pastrez obiceiul din adolescenta de a copia pasaje din carti in caietele mele de lectura. Scriitorii sud-americani m-au bulversat. Romanele lui Dostoevski mi-au schimbat viata.
Ai citit de cel putin doua ori aceeasi carte? Daca da, care sunt motivele?
Da, la un moment dat reciteam frecvent carti care imi placusera. Acum timpul s-a scurtat, literatura este vasta si regret fiecare carte buna la care nu am ajuns. Dar recitirea unei carti bune inseamna o interiorizare a volumului respectiv. La fiecare lectura noua toate cartile citite anterior “se reactiveaza”, se stabilesc conexiuni, se fac paralele, este un proces fascinant. In cazul recitirii acest proces se adanceste, se fixeaza in memorie idei care nu vor mai disparea.
Ce ti-ar placea sa retina cel mai mult cititorii tai: actiunea, atmosfera, sa indrageasca un personaj?
…