Duşul este o parte intimă din ziua fiecăruia, dar de cele mai multe ori nu conştientizăm importanţa lui, mai ales că timpul petrecut în acest mod reprezintă o oportunitate de creativitate pe mai multe niveluri. Pe lângă igiena oferită, duşurile reprezintă o parte integrantă a arhitecturii noastre dar şi a obiceiurilor zilnice. În secolul XXI duşul reprezintă ceva normal, dar istoria ne arată o relaţie destul de complicată cu omul, chiar dacă beneficiile, cel puţin psihologice sunt de neegalat.
Peste tot în lume oamenii se bucură de duşuri şi conform studiilor, se pare că femeile fac mai multe duşuri comparativ cu bărbaţii. Şi cu toate că duşul are parte de o popularitate mare pe glob şi pare destul de dificil să ne imaginăm că a fost ceva diferit la el, istoria lui a fost una destul de sinuoasă.
Duşul – scurtă istorie
Primele duşuri, cel mai probabil, au fost cascadele, dar primele variante făcute de om au durat ceva mai mult. Istoria ne spune că duşurile în interior au fost făcute de civilizaţiile mesopotamiene în urmă cu aproximativ 5000 de ani, dar de ele se bucurau doar cei bogaţi pentru că aveau nevoie cel mai probabil de un sclav care să toarne apa de sus cu ajutorul ulcioarelor. Picturile murale ale templelor arată reginele egiptene care se scăldau astfel, iar în locaţii precum Teba şi Amarna au fost găsite camere în care erau dispuse pietre înclinate pentru a permite apei duşului să se scurgă.
Grecii s-au bucurat şi ei de duşuri ca romanii, având îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte instalaţiile sanitare şi construirea de apeducte, ceea ce le-a permis să aibă apă rece din tavanul perforat în timp ce persoana care se bucura de duş stătea dedesubt. Odată cu căderea Imperiului Roman şi ascensiunea creştinismului, goliciunea a devenit un concept păcătos, scăldarea publică având de pierdut. Chiar dacă igiena a avut de pierdut pe o parte, a şi câştigat pe altă parte, cruciaţii aducând săpun în Europa din partea estică. În acelaşi timp s-au pierdut şi sistemele sofisticate ale romanilor, oamenii revenind la băile din căzile de lemn. Partea bună este aceea că ceea ce face parte din conştiinţa umană nu se pierde cu adevărat; chiar dacă duşul părea să fi dispărut pentru câteva secole, el a rămas în în mintea omului în continuare.
Primul duş recunoscut a fost proiectat şi brevetat în 1767 de William Feetham şi consta într-un lighean în care stătea cel ce făcea baie, având deasupra un rezervor ce avea găuri. Apa rece curgea din rezervor, în timp ce cu ajutorul unei pompe manuale, apa uzată ajungea din nou în rezervor pentru a fi iarăşi eliberată. Partea neplăcută în acest sistem era faptul că apa revenea şi mai murdară şi mai rece cu fiecare pompare.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, medicii considerau că un creier fierbinte duce la nebunie, ei crezând că vasele de sânge inflamate ale creierului duceau la nebunie. În consecinţă, ei doreau răcirea creierului pentru a trata nebunia cu ajutorul duşurilor reci; de aici până la a pedepsi şi tortura prizonierii cu apă rece, nu a fost decât un mic pas. Aceasta a fost o altă perioadă întunecată din istoria duşului, iar faptul că duşurile reci duceau la decese, a infirmat ipotezele greşite ale celor ce le aplicau.
Pe măsură ce duşurile reci au scăzut în popularitate, Dr. Merry Delabost a fost creditat cu proiectarea duşului modern aşa cum îl ştim. În 1872 el a propus folosirea apei calde turnate peste prizonieri ca o modalitate eficientă de a promova igiena. El a sugerat un design cu cabine, folosind 25 l apă caldă de persoană, permiţând mai multor prizonieri să se spele în acelaşi timp în doar 5 minute. De aici până la duşul din ziua de astăzi a fost o etapă mică, acesta făcând parte din ritualul zilnic de igienă.
Beneficii, economie, creativitate
Odată cu opţiunile de igienă pe care ni le oferă duşul şi baia în cadă, apare şi întrebarea: care din variante este mai eficientă? Depinde de tehnica personală de spălare, dar există şi câteva concluzii generale. Toată lumea este de acord că atât capetele de duş cât şi căzile au multe bacterii. Într-o cadă, ceea ce lăsăm de pe noi se scurge şi se dizolvă că într-o supă, iar noi suntem acolo; ulterior, ne clătim cu apă limpede. La duş, dacă folosim şi un săpun fără parabeni, vor fi “sparte” şi dizolvate murdăria, uleiul şi transpiraţia şi totul se va scurge prin orificiu spre canalizare.
În afară de curăţarea propriu-zisă, ambele modalităţi de a face baie au proprietăţi vindecătoare. Băile te pot relaxa şi îţi pot calma muşchii care dor. Adăugând diverse săruri şi uleiuri esenţiale băilor, aceste proprietăţi vindecătoare sunt îmbunătăţite. Cercetări olandeze au arătat că având parte de duşuri reci zilnice ne este crescută imunitatea şi sunt reduse zilele în care lipsim de la serviciu din cauza îmbolnăvirilor. Pe de altă parte, duşurile calde produc abur şi căldură care detoxifică şi relaxează; duşurile îmbunătăţesc şi circulaţia, astfel că dacă te speli pe cap sub duş, circulaţia va fi îmbunătăţită datorită masajului asupra scalpului, implicit şi părul va avea de câştigat.
Apa şi energia sunt probleme esenţiale ale acestei planete, de aceea nu se poate ignora impactul acestora asupra mediului, în cazul de faţă, cantitatea de apă consumată. Anumite estimări spun că duşul obişnuit ar folosi 8 litri pe minut, în timp ce altele spun că de fapt se consumă 10 litri pe minut. O cadă conţine cam 80 de litri de apă, iar dacă rotunjim consumul la duş la 10 litri, avem cantităţi aproximativ egale, mai ales că durata medie a unui duş este de 8 minute. Căzile trebuiesc umplute, în timp ce duşurile depind de la persoană la persoană, ceea ce îi pun pe cei ce aleg duşul într-o lumină favorabilă, dar şi în ipostaza de a face diferenţa. Făcând duş într-un timp scurt, economiseşti atât apă cât şi energie: duşuri mai scurte din partea ta, înseamnă că omenirea va avea parte de duşuri pentru un timp mai îndelungat.
Există un fenomen psihologic cunoscut ca “efect de duş” care înseamnă că pot lua naştere idei mari sub duş, această activitate umană aducându-ne în minte cele mai diverse şi neaşteptate gânduri, pe care în mod obişnuit, nu le-am avea. Acest fenomen nu a avut parte de mari dezbateri sau analize, dar este interesant de ce apare. Conform unor analize, se crede că concentrarea neclintită asupra unei sarcini reduce creativitatea şi cu toate acestea, având o activitate moderat antrenantă duce la o gândire nouă şi idei creative.
