Fusta peste pantaloni este acea tendinţă care te surprinde, te incită dar îţi şi stimulează imaginaţia, făcându-te să te gândeşti în ce combinaţii ai putea să o porţi şi care din ţinute se poate apropia mai mult de stilul tău. Prezentările de modă ne-au adus această tendinţă în atenţie de multe ori, pentru ca ea să atingă apogeul în colecţiile multor designeri importanţi pentru sezonul de modă din 2025. The Row, Celine, Ferragamo, Erdem, Coperni sunt doar câteva nume care au marşat cu fusta peste pantaloni în această perioadă, ţinutele văzute dezvăluindu-ne în primul rând versatilitatea. Poţi avea un look monocromatic, declarativ floral combinând imprimeurile aşa cum îţi doreşti sau de ce nu, un mix de culori tonale şi flori. Opţiuni nesfârşite pentru toate gusturile.
Vrei idei despre cum să porţi fusta peste pantaloni? În continuare …
Casual
Ai o minirochie din mătase sau una babydoll florală şi o pereche de jeanşi clasici cu croi drept? Ai deja o ţinută casual, iar dacă vrei să adaugi echilibru, ia-ţi deasupra un pulover roşu sau unul deschis în nasturi. Un astfel de look este complet cu o pereche de sandale împodobite sau cu o pereche Mary Jane.
Atletic
Eşti o persoană activă fizic? O pereche de pantaloni crop până deasupra gleznelor oferă multă versatilitate. Poţi adăuga peste ei o rochie feminină sau un tricou sorţ relaxat, cea de-a doua opţiune simţindu-se foarte bine şi cu o geacă bomber; o pereche de balerini completează acest minunat look.
Pentru birou
Una din cele mai importante reguli când porţi fusta peste pantaloni la birou este să ai un echilibru atât în partea de sus cât şi în cea de jos. A avea un look monocromatic este iarăşi o idee bună, mai ales când porţi piese cu volum sau stratificate. O fustă midi cu o pereche de pantaloni şi un top de caşmir creează o ţinută profesională dar şi surprinzătoare.
Tunică
Dacă îţi plac tunicile, înseamnă că iubeşti ţinutele şic. Anumite tunici pot servi ca minirochii, dar pot arăta foarte bine cu o pereche de blugi albi sau denim clasic. Poţi adăuga accesorii sculpturale precum o geantă mini pentru a adăuga textură şi o pereche de mules.
Şic
Îţi doreşti o abordare subtilă? Joacă-te cu proporţiile! Mixează o rochie mini swingy albastră sau neagră cu o pereche de pantaloni largi având o culoare crem şi o geantă supradimensionată bucket. Poţi merge de asemenea pe un look total monocrom mixând o rochie uşoară crem cu o pereche de pantaloni în aceeaşi nuanţă şi o parka sport; în funcţie de croi, piesele pot adăuga dimensiune sau îţi pot oferi un look fluid.
Fusta
Folosirea fustei peste pantaloni surprinde şi ne duce cu gândul la acele curele folosite pentru a rupe o ţinută, iar fusta mini tip balon peste o pereche de jeanşi se poate dovedi o idee foarte inspirată.
De seară
Dacă îţi doreşti o ţinută de seară, mixează o rochie bodycon fără mâneci cu o pereche de pantaloni mulaţi evazaţi, iar pentru o abordare mai îndrăzneaţă, alege piese separate din mătase sau materiale uşoare care pot arăta şic, fără efort şi care să se simtă foarte uşoare la purtare.