Uneori preferi anonimatul, nu fiindca e mai simplu sa nu-ti asumi ceea ce spui, ci fiindca stii in ce lume traiesti: intr-o lume in care, orice ai face, esti discutat, etichetat, judecat. Orice ai face, fie de rau (si atunci e justificata atitudinea multimii), fie de bine (da! Si atunci!). Prin urmare, cum spuneam, e de preferat anonimatul.
Aaaa, ar mai fi si un alt motiv pentru care alegi asa: pentru ca vrei sa creezi un efect stilistic: suspansul. Sa fim seriosi: citim ceva, ne place, asociem frazele alea cu un autor si toate sunt bune si frumoase. Cand, insa, nu gasim autorul, devenim agitati, cautam, cautam si mai mult si, daca suntem norocosi, dam in cele din urma de sursa. Vrem sa stim ce a mai zis omul ala, eventual si ceva lucruri legate de viata lui, ca, deh!, curiosi ne-a mai facut natura! Si uite asa ni se largeste universul cultural.
Cand dai peste un blog cu numele ”Gandurile unei anonime” si iti place si ce citesti, zici: bun! Cine o fi anonima asta? Cati ani are, ce viata a ei sau a altora o fi trait de scrie asa, unde locuieste, ce face cand nu e pe blog? Vrei, practic, sa afli cui ii acorzi credit si timp.
Hai sa ne lamurim de la bun inceput: in cazul de fata nu e o anonima! Sunt doua! Si n-au nicio problema in a-si declina identitatea: ele sunt Adela Oroian si Flavia Oltean – ”cele mai bune prietene si verisoare” care au cultivat de mici placerea de a scrie. Si pasiunea aceasta comuna le-a adus intr-un moment in care au decis sa isi deschida sufletele impreuna.
Paradoxul (sa-l numim asa) e ca, uneori, ele scriu pentru oameni care cauta raspunsuri, care nu stiu asa de bine sa exprime ce simt, dar cand gasesc cuvinte pe care ei nu le-au putut formula, se identifica pe deplin cu ceea ce citesc. Le-am intrebat daca regula aceasta functioneaza si la ele, adica daca au avut momente grele in care sfaturile pe care le dau altora le-au ajutat si pe ele sa se limpezeasca:
”Unele lucruri pe care le scriem le-am trait noi, altele le-au trait altii pentru noi. Scrisul ne deconecteaza, punem toate sentimentele in cateva randuri si uitam de altceva, speram doar ca lumea care citeste sa ne inteleaga, in loc sa ne judece. Fiecare are momente de cumpana in care cauta sprijin, fie ca vorbim de un umar pe care sa plangi sau de un cuvant in care iti impui sa crezi”,
afirma Flavia.
La drept vorbind, citind asta, ramai putin pe ganduri:
”Nu m-a invatat nimeni ca amintindu-mi lucrurile pe care mi le-ai spus ma vor ucide, cand voi afla ca nu au insemnat nimic pentru tine. Daca acele saruturi si clipele in care mi-ai soptit la ureche Esti perfecta au fost toate o minciuna, atunci ce dracu mai e real?”
Ei bine, fetelor, e un risc asumat, acela de a te astepta sa fii judecat sau contestat, insa atata vreme cat blogul vostru functioneaza, are cititori si comentatori (si nu putini!), este semn clar ca pentru unii oameni cuvintele regasite acolo capata un sens. In fond, asta e tot ce conteaza, nu-i asa?
Material realizat de Adina Fuica
