In cartea Vorbeste-le despre batalii, regi si elefanti, Mathias Enard reda o mica parte din viata marelui artist italian Michelangelo, mai precis perioada in care acesta este invitat la curtea sultanului Baiazid al II-lea. Invitatia nu este intamplatoare ori vreo vizita de curtoazie, caci ordinele sunt clare: cel care mai tarziu va fi recunoscut drept cel mai pretios reprezentant al Renasterii italiene trebuie sa intocmeasca o schita a unui pod peste Cornul de Aur.
Autorul este un scriitor de origine franceza care si-a dedicat intreaga viata studiului civilizatiilor arabe si persane, petrecandu-si o mare parte din timp in Orientul Mijlociu, acolo unde intreprinde mai multe cercetari si studii. Aparuta in 2010 si tradusa in limba romana in anul 2017 la editura Nemira, cartea “Vorbeste-le despre batalii, regi si elefanti” cunoaste un mare succes de critica si este recompensata cu Premiul Goncourt al Liceenilor. In 2015 Mathias Enard primeste prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola.
A fost odata, intr-o tara-ndepartata … Nu, nu o sa-ti spun o poveste. Timpul povestilor a trecut. Epoca basmelor s-a incheiat. Regii sunt azi niste salbatici care-si omoara caii sub ei; a trecut mult timp de cand nu le mai ofera elefanti printeselor.
Batjocorit de Papa Iulius al II-lea, care comanda un mormant dar intarzie cu plata acestuia, facandu-l pe Michelangelo sa astepte in zadar o vorba de la marele papa al Romei, care il someaza sa lucreze fara a-i arata o cat de mica consideratie, sculptorul se decide sa-i accepte doleantele sultanului si astfel, de la Florenta, el se imbarca spre Constantinopol, unde debarca pe data de 13 mai 1506.
Ajuns la Constantinopol, el face cunostinta cu cateva persoane de seama ale acelor timpuri si locuri, cum ar fi marele vizir Ali Pasa, poetul Mesihi din Pristina, Baiazid al II-lea, personalitati de seama care vor contribui la modelarea culturala si spirituala a artistului, chiar si Istanbulul lasandu-si amprenta asupra viitoarelor lucrari ale artistului.
Munca artistului este titanica, cu atat mai mult cu cat acesta este extrem de perfectionist. Are la dispozitie o luna pentru a proiecta, a desena si a demara santierul unui pod. Michelangelo, pe langa sculptor, este si pictor, arhitect si poet, un artist complet si complex, care isi cunoaste prea bine valoarea, un artist mereu aflat in cautarea perfectiunii, care iubeste tot ceea ce tine de arta si care face constante sacrificii pentru a se dezvolta si a se impune in acele vremuri precare.
Insa mai presus de toate, Michelangelo este om, un barbat mistuit de pasiuni si dorinte, supus greselilor, cateodata sensibil, tanjind dupa dragoste si afirmare, alteori orgolios si capricios, insa intotdeauna puternic si hotarat.
Demna de mentionat este prietenia care ia nastere intre sculptor si poetul Mesihi. In ciuda faptului ca cei doi sunt firi diferite, cu mentalitati oarecum diferite, acestia impartasesc multe momente de importanta cruciala, unele ireversibile. Poetul incerca din rasputeri sa-i faca sederea la Constantinopol cat mai placuta si vegheaza oarecum din umbra asupra idealistului si nestiutorului Michelangelo. Mesihi este personajul meu preferat, am fost pe deplin induiosata de povestea acestuia.
In interiorul lui Michelangelo se duc batalii de proportii. Este inspaimantat la gandul ca aprigul pontif al Romei va descoperi ca sculptorul sau il serveste pe dusmanul sau, sultanul. Este inspaimantat de gandul ca sarcina acceptata s-ar putea sa ii depaseasca puterea de intelegere si munca, amploarea lucrarii il sperie. Peste toate acestea planeaza o grea amenintare si intunericul risca sa-l acapareze definitiv pe tanarul artist.
Autorul are un talent remarcabil si manuieste cu iscusinta cuvintele, redand povestea in asa fel incat cititorul, fermecat si acaparat de minunata lectura, lasa garda jos si pica in capcana atent pregatita de Enard. Daca prima parte a cartii se remarca printr-o desfasurare lenta si gratioasa a actiunii, ultimele pagini ascund o mare incarcatura emotionala si o rasturnare a evenimentelor care atesta scriitura exploziva si de calitate a scriitorului.
Gloata se cucereste daca le vorbesti despre batalii, regi, elefanti si fiinte fantastice; despre fericirea ce va veni dupa moarte, daca-i vorbesti despre lumina vie ce le-a pazit nasterea, despre ingerii care roiesc in jurul lor, despre demonii care-i ameninta si despre iubire, iubire, aceasta promisiune a uitarii si a indestularii. Vorbeste-le despre toate acestea, si te vor iubi; vor face din tine egalul unui zeu. Dar tu, tu vei sti, pentru ca esti aici, in fata mea, tu, francul urat mirositor pe care hazardul l-a pus in mainile mele, tu vei sti ca toate astea nu sunt decat un val parfumat, dupa care se ascunde nesfarsita durere a noptii.
Am apreciat nota de final a autorului, in care lamureste cititorul asupra veridicitatii evenimentelor petrecute. Cartea sa a fost scrisa in urma unei documentari vaste cu privire la viata artistului renascentist. Astfel, aflam ca invitatia sultanului a fost reala, schita podului peste Cornul de Aur a fost descoperita in arhivele otomane, iar primul om care a desenat podul a fost chiar Leonardo Da Vinci, contemporanul lui Michelangelo, caruia i-a fost refuzata lucrarea de catre Baiazid, desenul putand fi admirat si acum in Muzeul de Stiinta din Milano.
Toate aceste insemnari m-au ajutat sa imi dau seama ca volumul are o anumita greutate istorica si nu este o simpla carte de fictiune, ea fiind inspirata din evenimente reale. …
