Ani Cretu este absolventa a Facultatii de Teatru, clasa Cristina Deleanu, Universitatea „Luceafarul”. Ea a avut roluri in productii cinematografice precum: Restaurant Europa (2007) – Marlene, 15 (2005) si The Mystery of the Romanovs / Misterul Romanovilor (2000) ,,Leana si Costel’’ (2003).
Din anul 2000 si pana in prezent, Ani Cretu a devenit actrita a Teatrului pentru copii „Ion Creanga”, unde a jucat roluri de baieti, precum cersetorul Tom Canty din „Print si Cersetor”, Pinochio, din spectacolul cu acelasi nume, Karl din „Craiasa Zapezilor” si … Motanul din „Motanul Incaltat”. Dintre toate personajele interpretate, Pinochio i-a adus o binemeritata recompensa, Premiul „Cea mai buna actrita in rol principal” la Festivalul International al Teatrelor pentru Copii „Naj naj naj” de la Zagreb, in anul 2009. Este initiatoarea unui proiect legislativ in Parlamentul Romaniei pentru persoanele cu alergii.
Buna ziua si bine ati venit in paginile revistei Famost! La ce varsta ai inceput sa lucrezi ca actrita?
La 15 ani si jumatate cand am intrat la corp – ansamblu in Teatrul National.
Oficial ca actrita insa, am inceput la 19 ani, in anul I de facultate cand am luat castingul pentru “Print si cersetor”, rolul cersetorului la Teatrul Ion Creanga.
Anul urmator eram deja angajata ca “actor cu studii medii” – un fel de muncitor necalificat.
Cum ar defini Ani Cretu meseria de “actor”?
As putea spune ce este pentru mine. Este renuntarea la tot si toate cele pe care le vezi zi de zi la mine: ego, principii, sistem de valori, credinte, stare de spirit, stare emotionala … pentru a ma imprumuta personajului.
Ca sa iti dau un exemplu: Eu, Ani Cretu, nu as linge umilita pe jos … dar daca personajul trebuie sa o faca, daca regizorul imi justifica exact pentru ce trebuie sa o faca personajul meu … o fac! Da nu eu, ci personajul caruia ma imprumut.
Prin ce greutati ai trecut cand ai fost prima data in lumina reflectoarelor? Ce amintiri ai?
Prin multe. Venind dintr-o familie normala fara sustinere financiara mare, inceputul a fost dificil. Eram actrita si studenta in acelasi timp, locuiam la mansarda, unde vara era cald si iarna era frig … nu vorbesc de cum era afara … pentru ca asa cum era afara, asa era si in incaperea in care locuiam.
Faptul ca am inceput de mica, mi-a adus si expresii de genul “nu asa, taci tu ca esti mica si proasta”, ca a doua zi indicatia sa fie fix ce facusem ieri cand fusesem “mica si proasta” … si sunt multe exemple pe care le-as putea insira.
In general, meseria aceasta este o bucurie pe care o traiesti tu la intensitate maxima pentru ca in jur, bucuria si succesul tau este, de multe ori, nefericirea celorlalti. Trist, dar asa este!
Care a fost cea mai frumoasa perioada din cariera ta? Ofera-ne cateva amanunte!
Fiecare perioada are importanta ei, dar daca ma pot rezuma la cat de fericita si libera m-am simtit in studentie, cand nu aveam nimic si stateam seara de seara pe treptele din salile Teatrului National asteptand sa inceapa vreun spectacol pe care il vedeam a N-a oara cu colegii si mancam paine. Paine goala. Bucuria si fericirea aceea imbibata de emotia care urma sa vina odata cu bataia primului gong sunt greu de atins …
Bucurie si emotie simt ori de cate ori urc pe scena, la orice premiera … dar imbibate cu adrenalina si teama fata de judecata publicului … care este altceva decat ceea ce am trait eu in studentie.
Sunt intr-o meserie atat de … relativa … unul te poate iubi, altul te poate detesta, in aceeasi masura, in aceeasi seara. Esti un actor bun sau mai putin bun? Cine poate stabili asta? Mai ales ca spectacolul este condus regizoral si nu il faci de capul tau.
Ce trairi ai cand esti in fata camerei de filmat sau pe scena unui teatru?
Sunt trairi diferite, clar.
Pe scena sunt trairi arzatoare, intense, imediate imbinate cu energia trimisa de public.
In filmare este emotia sa poti transmite tot ce ai stabilit atat regizoral cat si actoriceste vorbind, intr-o singura secventa, cu toate cele care formeaza personajul: emotie, vorbe, priviri, fara a putea dezvolta totul pe parcursul unui timp indelungat, cum este in teatru.
In film sau TV totul este ACUM. Fara zile intregi de repetitie. Iar dupa cum stii, filmarile se fac aleatoriu, poti filma acum o secventa de la mijlocul episodului si maine una de la inceput. Este un “must” sa iti construiesti personajul bine si sa si fi consecvent.
Prin ce se diferentiaza un actor de film de un actor de teatru?
La noi nu este aceasta delimitare in fapt. Un actor le poate face pe ambele. Dar diferente sunt multe. Si nu intre actorul de teatru si actorul de film. Ci in tehnica. Daca vorbim tehnic, cand esti pe scena, totul este macro, sa te vada si cei din ultimul rand; in schimb, atunci cand esti in fata camerei de filmat, totul este redus, de multe ori sub ceea ce exprimi in realitate, caci obiectivul este tare pretentios.
Ce amintiri are Ani Cretu de la debutul in actorie?
Emotie aproape naucitoare, teama de … cum va fi dupa, ce impact va avea ce urmeaza sa fac … iar dupa prima reprezentatie cu mine in rol principal … un vid … nu imi aminteam nimic!
Care a fost rolul tau preferat?
TOATE! Este ca si cand as avea 5 copii, de varste diferite si m-ai intreba care este preferatul meu.
Ce amintiri ai de cand ai jucat in filmul “15” regizat de Sergiu Nicolaescu? Povesteste-ne mai multe despre rolul pe care l-ai avut.
Eee, a fost un rol extreme de mic, al unei asistente/secretare de spital …
Dar pot sa spun cum am filmat, cat de pretentios era dl. Nicolaescu in ceea ce privea unghiul camerei, obiectivul … dar cum te lasa sa iti faci treaba, fara sa te dirijeze ca pe marioneta … “Castingul” a fost o intalnire fata in fata in care mi-a pus intrebari despre lucruri din viata, aparent fara legatura cu actoria. Ceea ce facea dumnealui era sa imi spuna unde sa intru in cadru, unde ma opresc si cand imi spun ce am de spus. In rest, nu a dat alte indicatii. Imi amintesc ca ma simteam mai mare decat eram … doar pentru ca respiram aerul cu dl. Sergiu Nicolaescu si echipa sa.
Ce amintiri ai de cand ai jucat in “Leana si Costel” regizat de Theodor Halacu-Nicon?
Pai nu am cum sa iti scriu ce amintiri … ca as umple 100 de pagini. :)) Multe! In general, toate filmarile cu Vacanta Mare sunt imbracate in amintiri foarte frumoase, mai ales acelea legate de sentimentul de a crea liber. Textul era doar un pretext, un punct de plecare catre a crea liber. Halacu, ca si regizor? Obsedat de perfectiune, iar asta mie imi place maxim!
Ce amintiri ai de cand ai jucat rolul iubitei lui Axinte in sitcom-ul “Vacanta Mare”?
Iubita, nevasta, fosta nevasta … am trecut prin toate starile … cum trece apa prin cele 3 stari :)).
Ce amintiri? Din platou sau din viata reala unde lumea a luat-o pe bune ca sunt nevasta lui si ne intreba “Unde e Axinte? Stie ca il inseli?” sau “Axi, honey, Uri stie ca ai amanta?” … pentru ca Florin era cu nevasta lui de drept, Carmen, iar lumea … il taxa ca imi este infidel … de multe ori ma suna sa imi dea pe cineva la telefon care insista sa stie de Uri … personajul meu.
Eee, sunt foarte multe amintiri intinse pe atatia ani petrecuti impreuna. Ani, luni, saptamani, zile si ore petrecute impreuna, mai multe decat stateam pe-acasa. Daca pot specifica ceva este rasul. Se radea continuu la filmari. Magic!
Cu ce se ocupa in prezent Ani Cretu?
…
