George Bonea … Inteligenta, umor, realism, talent, … o combinatie destul de greu de gasit astazi intr-o lume usor superficiala, plina de digitalizari. Partea buna este ca avem printre noi oameni care intrunesc aceste calitati, demonstrate intr-un mod natural, asumat, prin intermediul diverselor instrumente puse la dispozitie de lumea in care traim.
George Bonea este o astfel de persoana si se pare ca, cel putin in acest moment, si-a gasit propriul drum, care ii ofera satisfactiile de care are nevoie si energia care il alimenteaza sa mearga mai departe, sa evolueze in tot ceea ce face. Am mai adauga si alte calitati, dar am considerat ca ar fi mult mai interesant sa-l cunoastem mai bine prin intermediul unui dialog. Zis si facut: i-am adresat mai multe intrebari, pe care le-a suportat cu stoicism, toate dand nastere unui interviu deschis, bine ancorat in realitate si am zice noi, si educativ! Asa ca, daca v-am starnit curiozitatea, va invitam in continuare sa citit acest captivant dialog cu George Bonea!
Buna si bine ai venit in paginile revistei Famost! Spune-ne pentru inceput, de unde acest apetit deosebit pentru a scrie, pentru a vorbi, pentru a canta?
Cred ca e doar o forma de manifestare a unor ganduri si emotii pe care o gasesc eu accesibila. Daca aveam vreun dram de talent la pictura sau sculptura, imi manifestam altfel trairile. Nu stiu exact de ce-mi place sa scriu, dar am remarcat din copilarie ca ma relaxeaza, ma simt degajat in scris si-mi e mult mai usor sa ma exprim. Faptul ca n-am un foarte mare trac de scena (ori glosofobie), ma ajuta sa dau glas gandurilor. Cat despre cantat … nu-s vreo voce, dar incerc sa compensez cu dictia si versurile. Sper ca-mi iese.
George Bonea face multe lucruri, sau cel putin, asa se vede. Mai ai timp de tine, iti place sa iti aglomerezi viata sau asta e tendinta omului din zilele noastre? Sau poate e o lupta pentru supravietuire, mai mult sau mai putin?
Cand ma gandesc la cate am de facut intr-o zi sau saptamana, imi dau seama ca exagerez si ca ma simt obosit, as vrea sa dorm putin mai mult si sa-mi permit luxul de a sta sa ma plictisesc. Fix acum cand raspund la aceste intrebari, tanjesc dupa o ora de plictiseala. Dar, in acelasi timp, am o satisfactie masochista cand ma uit in calendar si-l vad aglomerat cu lucruri care-mi plac. Ma simt cumva sclavul propriilor placeri si asta ma pune intr-o situatie ciudata.
Nu am mereu timp de mine si regret sa spun ca sunt oameni dragi pe care ii vad prea rar si sunt nesimtitul care-si pune unele intalniri cu cei dragi in agenda. Wow, citind asta, imi dau seama ca-i horror ce fac. Trebuie sa schimb ceva!
Nu-i o lupta de supravietuire. E doar placerea personala dusa la un extrem. Dar acum am avut o revelatie si o sa-mi iau un weekend liber in care sa stau. Conform agendei am doua zile libere peste … trei saptamani. Superb!
Povesteste-ne putin despre parcursul tau … cum ai ajuns ceea ce esti acum? Ti-ai dorit mereu sa faci ceea ce faci astazi, te-ai adaptat tendintelor, consideri ca ai avut viziune sa te indrepti spre aceste directii?
Parcursul pare cumva firesc. Cred. Mi-am dorit sa fiu jurnalist. Inca din clasa a V-a. Prin a XII-a am avut noroc sa ajung la un post de radio. Am lucrat trei ani ca DJ de radio, mare parte din timp fiind la matinal. Apoi, am facut trecerea in presa scrisa de unde criza m-a aruncat in publicitate. In tot acest timp (inca din liceu), am avut un blog pe care am scris constant (lucru care a ajutat mai mult decat CV-ul in primii ani de facultate), un canal de Youtube cam stirb si ocazionale virale pe social-media.
La 23 de ani m-am apucat, in paralel cu job-ul, de stand up. Pe langa toate astea, pot presara si alte locuri de munca episodice care au pus bazele celui care sunt azi: clovn la petreceri pentru copii, omul de la benzinarie care-ti pune carburant (baiatul de la pompa), operator call-center, monitorizare presa pe tura de noapte.
Nu mi-am dorit sa fac ceea ce fac azi. Nici nu stiam ca exista aceasta posibilitate. Pofta vine mancand. N-a fost viziune. Noroc, omul potrivit la locul potrivit, context. Sunt sigur ca undeva, intr-un catun, e cineva mult mai capabil ca mine, dar e Mercur retrograd pentru el … sau ceva …
Se considera George Bonea un ‘influencer’? Sau cand te-ai considera un ‘influencer’ in adevaratul sens al cuvantului?
Nu as vrea sa ma consider influencer, pentru ca imaginea pe care o are colectivul despre influenceri (parere pe care o am si eu) e ca influencerii sunt niste panouri publicitare cu picioare. Niste oameni care au ajuns sa aiba nitica faima si-si folosesc imaginea pentru bani. Sa nu fiu inteles gresit: si mie-mi plac banii. Banii sunt buni. Ai bani, n-ai probleme. Cel putin nu alea de baza. Dar multi influenceri sunt de o calicire senzationala, ar promova si violenta impotriva femeilor pentru suma potrivita. Asa ca, incerc sa ma tin departe de titulatura.
Sa spunem ca sunt un om cu pareri. Daca te regasesti in ceva bine, daca nu … Nu e ca si cum d-aia nu se mai invarte planeta. Si un influencer trebuie sa influenteze. Ti se pare ca ma imita cineva?
A fost greu sa incepi si sa continui aceasta calatorie? Care au fost principalele dificultati intampinate?
Te referi la calatoria de a ajunge „cunoscut”? Nu mi-am propus neaparat asta. Cu toate ca, psihologic vorbind, de ce naiba as face toate astea daca n-as vrea aprecierea publica? Greu e pana iti gasesti o nisa si un discurs confortabil si care sa te reprezinte. Asta a durat cel mai mult in cazul meu. Dificultatea a fost ca uneori am fost inconstant, hazardat sau imatur. Eu mi-am facut probleme.
Remarcam, cel putin in anumite ipostaze, LOOK-ul tau care ne duce cu gandul la schitele lui I.L. Caragiale. Aceasta iti este intentia, iti place Caragiale, consideri ca umorul tau are puncte comune cu stilul marelui scriitor?
Mi-am lasat mustata la 23 de ani ca sa nu-mi mai ceara buletinul in baruri. Ca sa nu arat ca o morsa uda, uneori, ridic varfurile. De acolo aspectul interbelic. Nu mi-am propus sa fiu precum in schitele lui Caragiale, dar imi place umorul lui. Cu toate ca-l consider (cu mintea de acum) prea cuminte. Era un fin observator si lasa cititorul sa-si faca singur o parere despre personajele lui problematice. Acum descopar ca-mi plac si autorii care-si spun opinia despre unele personaje. E o chestie de gusturi.
Societatea actuala, impreuna cu problemele care o caracterizeaza, este disecata foarte bine de tine intr-un mod hilar. Este dificil sa identifici aceste minusuri ale societatii si apoi sa le dai o forma amuzanta, care parca le mai taie din gravitate?
Dificil nu e. Aflu despre toate aceste probleme din carti, vlog-urile pe care le urmaresc si platforme de stiri. Sunt informatii accesibile oricui. Probabil, nu toata lumea are timp sau placerea de a cauta aceste subiecte.
Nu stiu daca disec eu foarte bine problemele societatii. Doar subliniez unele aspecte. Sunt sanse (mari) sa gresesc in unele supozitii, dar e un prilej minunat pentru mine sa aflu lucruri noi din raspunsurile oamenilor si sa fim putin mai destepti impreuna.
Am remarcat pe retelele de socializare, anumite comentarii ofensatoare vizavi de ceea ce ai scris sau direct catre tine (in unele cazuri fara niciun argument). Consideri, ca in acel moment, ti-ai atins scopul?
Nu am un scop sa fiu injurat sau amenintat, dar e cumva riscul „meseriei”. Scopul e sa discutam. In cel mai recent episod, pun pe tapet conceptul de „iubire de tara”. Numeroase reactii virulente. E un esec faptul ca oamenii nu-s capabili sa poarte un dialog civilizat si argumentat si sa-mi explice unde gresesc. Probabil ca singurul succes pe care-l pot avea cand sunt injurat e ca ceilalti vad cine si cat de dezechilibrat e.
De ce foloseste George Bonea apelativul “Speaker Demotivational”? Oricum, este unul foarte inspirat, contra valurilor de speakeri motivationali si altor tipologii de speakeri, care se pare ca aduc doar lapte si miere in vietile noastre … Este un semnal de alarma al trezirii la realitate, o forma de protest sau e doar o modalitate de a expune minusurile societatii?
In epoca in care traim, ne-am baricadat intr-o bula de truisme si minciuni roz bombon. Pentru ca viata e grea si provocatoare, e mult mai simplu (cum am vrea sa fie totul) sa auzim solutii usoare si aparent ieftine la probleme. Asa s-au nascut manipulatorii emotionali care poarta titluri bombastice precum „speakeri motivationali”, „coacheri” sau „guru”. Speakerul demotivational se doreste o alternativa mai rationala la avalansa de solutii pseudo-stiintifice pentru toate problemele tale. Asta daca te-ai saturat de homeopatie emotionala.
La ce nivel este umorul in Romania?
Se rade si asta e bine. Daca n-aveam umor era tragic. Acum ca se rade la tot felul de lucruri, tine de gusturi si context. Nu-mi permit sa spun daca umorul romanesc e bun sau rau, singura mea durere e ca suntem deficitari la umor negru. Suntem foarte lezati de umorul care loveste ego-ul. Probabil asta demonstreaza ca, de fapt, suntem foarte complexati ca popor.
Faci si stand up comedy. Care crezi ca este nivelul autohton al acestui tip de umor si cum ii percepi tu pe oameni de pe scena? Reactioneaza asa cum iti doresti, acolo unde este cazul? Sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine?
…
