Cateodata, sa traiesti intr-o lume plina de prejudecati si sa-ti asumi toate nebuniile care te fac sa iesi din conventional e, pur si simplu, dovada de inconstienta. Un tip precum Alexander Green, care, in toate paginile cartii sale, ramane egal cu sine in sinceritate si dezinvoltura, poate fi genul de barbat care sa intrige, sa rascoleasca, sa contrarieze, dar niciodata sa socheze. Ce ar mai fi socant in faptul ca un barbat e infidel? (Poate doar ca, la scrierea cartii, avusese deja relatii cu 300 de femei! Dintre acestea, insa, doar doua au fost iubite cu adevarat. Ne-am linistit!)
Prin prisma cele ”40 de povesti ale celor mai importante experiente personale alaturi de femeile care au reprezentat ceva” pentru autor (fara sa stim, cu certitudine, daca este adevar sau fabulatie), am fi tentati sa judecam un om care, culmea, nu gaseste niciodata masura justa a lucrurilor, fiind, prin urmare, nevoit sa tradeze. El insusi s-a intrebat daca nu cumva e condamnat sa traiasca permanent asa, sa se considere dificil de multumit si imposibil de directionat pe drumul drept al loialitatii (in conditiile in care acesta chiar ar exista).
Pentru a face mai multa lumina, l-am intrebat pe Alexander daca e de parere ca mai exista inca tabuuri in lumea in care ne invartim, daca oamenii au tendinta sa ii marginalizeze pe cei care isi asuma un anumit mod de viata, cum ar fi acela de ”infidel” declarat. Extrem de deschis si amabil, el ne-a marturisit: ”Suntem atat de ipocriti, incat, daca nu mai exista tabuuri, le inventam, pentru ca ne ajuta sa ne mascam propriile neajunsuri, neimpliniri sau dorinte rusinoase. Ne amestecam in normalitatea de gloata si tot ce este in afara ei este condamnabil, ciudat sau interzis. Dar nu pentru ca gandim asa. Ci pentru ca tabuul a ajuns sa fie folosit ca o masca a propriei lasitati. Nu ne mai exprimam, nu ne mai individualizam, ne depersonalizam in fiecare zi. Iar daca cineva are curajul sa spuna cine e, cum e si ce gandeste, il stigmatizam. Pentru ca suntem la fel, dar gloata ne-a ucis spiritul. Sau am lasat-o sa ni-l ucida in schimbul unei etichete cu Normal. Bun de turma.”
Spuse asa lucrurile, intelegem ca, in fond, fiecare este raspunzator de modul in care alege sa isi traiasca viata si ca ar trebui sa dam mai putina importanta celor care au tendinta de a condamna cu usurinta, pentru ca, in definitiv, efortul lor nu ar masca decat propriile frustrari. Dincolo de toate, insa, Jurnalul unui infidel e un spatiu in care, in numele adevarului, tot mai multi cititori merg nu pentru a se gasi, ci pentru a se intelege.
