Mihai Gavrilescu
face magie cu poezia, o rastoarna pe toate fetele, pana decide ca versurile sale si-au gasit locul in care trebuia dintotdeauna sa fie. Se autodefineste intr-un fel care, cu riscul de a parea ambiguu, spune mai mult decat o mie de cuvinte: ”Sunt ceea ce vreau sa fiu si nu sunt si ceea ce nu vreau sa fiu, dar sunt”.
Magul acesta are atata curaj, incat nu ii pasa ca cineva i-ar putea citi usor in suflet. E intotdeauna o poarta dincolo de care nu se trece si e alegerea lui sa o lase, din cand in cand, intredeschisa. Atat doar, cat sa vezi ce e de partea cealalta, in zona aceea care pluteste undeva intre ieri si azi, intre adevar si iluzie, intre a fi si a deveni. De altfel, crede cu tarie ca ”sentimentele nu trebuie purtate la vedere, ci pe dinauntru./Nu trebuie sa vorbesti mult si tare ca sa te faci auzit./Uneori e mai bine sa tii lucruri pentru tine.”
Spune ca ”in adancul sufletului nostru e mereu trei dimineata”, ora aceea suspendata pe care nici macar nu o inregistreaza toate zilele vietii noastre. Dar atunci cand o fac, ele, zilele acelea, ii dau toata puterea pe care noi, constienti, nu suntem in stare sa ne-o demonstram, sa ne agatam de ea, sa o determinam sa lupte pentru noi.
Ce ne place in mod deosebit pe pagina lui e ca isi gaseste ragazul sa intre intr-un dialog viu cu cititorii, ca are recunostinta omului care intelege mecanismele cooperarii si nicidecum infatuarea care, uneori, vine odata cu popularitatea.
Iata o provocare: care e cea mai importanta parte din tine, una la care nu ai cum sa renunti in ciuda a tot, chiar de-ar fi sa se farame universul in jurul tau? Magul a fost primul care a raspuns:
”Cea mai importanta parte din mine
E o bucatica mica si colorata
care poarta inlauntru
lumea mea toata.”
Stii ce e? Daca da, atunci esti foarte aproape de punctul in care ai sa reusesti sa te cunosti cu adevarat. Fara masca. Doar cu emotie!
Material realizat de Adina Fuica
